CSJ. Decizia nr. 2345/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2345/2003
Dosar nr. 693/2003
Şedinţa publică din 13 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
M.O., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Suceava, a solicitat anularea deciziei nr. R/941 din 31 iulie 2002, emisă de pârâtă şi obligarea ei la emiterea unei noi decizii, prin care să se constate că beneficiază de dispoziţiile Legii nr. 189/2000, pe perioada 30 iunie 1940 – 1 septembrie 1941 şi 23 martie 1944 – 6 martie 1945, ca persoană refugiată.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 5 din 22 ianuarie 2003, a admis acţiunea.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, pârâta a declarat recurs, susţinând că se impune admiterea lui, casarea hotărârii şi în fond, respingerea acţiunii, întrucât martora nu a făcut dovada cu acte oficiale că se află în aceiaşi situaţie, de refugiată.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice; după cum urmează lit. c) a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobată prin HG nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Din foaia matricolă emisă de Gimnaziul de fete Elena Matei Basarab din Râmnicu Sărat, rezultă că în anul şcolar 1944 - 1945, reclamanta a fost eleva acestei unităţi de învăţământ. Din copia extras după tabloul de familii a învăţătorilor şi profesorilor, refugiaţi din judeţele Bălţi şi Soroca, din anul 1940, rezultă că părinţii acesteia, împreună cu cei patru copii, au fost refugiaţi.
Coroborate probele cu acte, cu declaraţia martorei T.A., care a arătat că o cunoaşte pe reclamantă din copilărie şi că la 29 iunie 1940. împreună cu familia. a fost evacuată şi strămutată în România, instanţa în mod temeinic şi legal a admis acţiunea, a anulat Decizia emisă de pârâtă şi a obligat-o să emită o nouă decizie reclamantei, prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioadele 30 iunie 1940 – 1 septembrie 1941 şi 23 martie 1944 – 6 martie 1945.
În consecinţă, recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Suceava, împotriva sentinţei civile nr. 5 din 22 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2343/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 2347/2003. Contencios. La declinare de... → |
---|