CSJ. Decizia nr. 2347/2003. Contencios. La declinare de competenta (anulare decizii C.N.V.M.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2347/2003
Dosar nr. 703/2003
Şedinţa publică din 13 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 5 februarie 2003, la Curtea de Apel Bucureşti, SC B.I.L. Nicosia a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 105/2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin care instanţa de fond şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii Supreme de Justiţie.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond şi-a declinat competenţa, întrucât faţă de obiectul pricinii, anularea pentru nelegalitate a deciziei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare cu nr. 1980/31 octombrie 2002, pentru autorizarea prospectului de ofertă publică de preluare a întregului pachet de acţiuni ale SC T.R. SA şi anularea deciziei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 2265/7 decembrie 2002, de respingere a contestaţiei recurentei-reclamante, împotriva deciziei nr. 1980/31 octombrie 2002, deci reclamând ilegalitatea actelor administrative, competentă este instanţa de drept comun, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Cât priveşte Decizia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 2265/2002, dată în aplicarea art. 2, art. 7 alin. (1) şi (4) şi art. 9 alin. (1) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, nu putea fi atacată direct cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie, pentru că nu are caracter de act administrativ jurisdicţional.
Recurenta a susţinut în privinţa deciziei nr. 1980/2002, atacată în cauză, că nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în cauză nefiind vorba de o pronunţare pe oportunitate, evaluare şi analize calitative pentru ca în caz de litigiu, actul emis de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, cu privire la interpretările prevăzute la alin. (6) din Statut, să fie atacat cu recurs în faţa Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
De asemenea, recurenta a precizat că nu sunt îndeplinite nici prevederile alin. (7) al art. 7 din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, atunci când stabileşte competenţa Curţii Supreme de Justiţie, cu trimiterea expresă la interpretările prevăzute de art. 7 alin. (6) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie reţine că, prin sentinţa nr. 105/30 ianuarie 2003, Curtea de apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe recurenta-reclamantă în cauză, în contradictoriu cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, la Curtea Supremă de Justiţie. Curtea de Apel Bucureşti a constatat că cele 2 acte atacate în cauză se încadrează în art. 7 alin. (7) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin OG nr. 25/2002.
Sentinţa este nelegală şi netemeinică, astfel încât recursul declarat va fi admis.
Conform art. 7 alin. (7) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, „Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale, prevăzute la art. 1 şi 2, iar în caz de litigiu actele individuale emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, cu privire la interpretările prevăzute în alin. (6) al aceluiaşi articol, pot fi atacate cu recurs în faţa Curtea Supremă de Justiţie.
În cauză, nu este vorba de un act ce interpretează oficial reglementările emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, ci potrivit obiectului pricinii, aşa cum este prevăzut în cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a cerut anularea celor 2 acte administrative, întrucât prin Decizia nr. 1980/31 octombrie 2002 emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, aceasta a autorizat derularea ofertei publice iniţială de SC T.C. SA, deşi această ofertă încălca dispoziţiile OUGnr. 28/2002.
Respectiv, conform dispoziţiilor OUGnr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciilor de investiţii şi pieţele reglementate, aşa cum această ordonanţă a fost aprobată de Legea nr. 525/2002 şi modificată prin OUG nr. 122/2002, care impuneau o informare exactă a investitorilor asupra ofertei, cât şi dispoziţiile referitoare la oferta publică de cumpărare şi stabilirea preţului de ofertă, provizorie.
Aşa fiind, se constată că în mod greşit s-a declinat competenţa soluţionării cauzei la Curtea Supremă de Justiţie, astfel încât admiţân-du-se recursul , se va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC B.I.L. Nicosia împotriva sentinţei civile nr. 105 din 30 ianuarie 2003 Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată cu trimitere pentru continuarea judecăţii la Curtea de Apel Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2345/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 235/2003. Contencios. Recurs împotriva... → |
|---|
