CSJ. Decizia nr. 2467/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 2467/2003

Dosar nr. 835/2003

Şedinţa publică din 20 iunie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 7 ianuarie 2003, reclamanta T.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 3909 din 7 decembrie 2002 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că s-a născut în refugiu şi a suferit alături de părinţii şi fraţii săi efectele persecuţiei, apreciind că i se cuvin drepturile conferite de lege, de care se bucură ceilalţi.

Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr.73 CA - P din 3 februarie 2003, a admis acţiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 3909 din 7 decembrie 2002 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, obligând-o, totodată, să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a OG nr 105/1999, aprobată de Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că potrivit normelor de aplicare a ordonanţei aprobate de HG nr. 127/2002, în art. 2 persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.

Instanţa a apreciat că şi copiii născuţi în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, au acelaşi statut cu părinţii lor, respectiv au suferit persecuţii pe motive etnice pe toată perioada strămutată.

Precizările invocate de pârâtă nu au caracter normativ şi contrar legii care a enumerat limitativ persoanele exceptate de la ordonanţă în art. 8.

Considerând hotărârea nelegală şi netemeinică, a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esenţă că, potrivit Precizărilor nr. 1026/2002 ale Casei Naţionale de Pensii şi Alte drepturi de Asigurări Sociale, nu beneficiază de prevederile acestui act normativ copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor, iar reclamanta s-a născut în timpul în care părinţii erau refugiaţi în Ardealul de Nord.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează lit. c), „a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu".

Prin Normele de aplicare a ordonanţei prin HG nr. 127/2002, în art. 2 persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.

Cum strămutarea din localitatea de domiciliu în alta, pe criterii etnice este o modalitate de persecuţie etnică ce durează pe toată perioada strămutării în mod legal, instanţa a apreciat că şi copilul născut în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, are acelaşi statut ca aceştia, perioada fiind de la data naşterii lui şi data retrocedării pământului românesc.

Precizările emise de Casa Naţională de Pensii neavând caracter normativ, argumentele bazate pe această precizare nu pot fi primite.

În consecinţă, soluţia instanţei de fond fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr.73/CA - P din 3 februarie 2003 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2467/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs