CSJ. Decizia nr. 2474/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2474/2003
Dosar nr. 48/2003
Şedinţa publică din 20 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 13 decembrie 2002, la Curtea de Apel Bucureşti, C.M.I. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 986/2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, solicitând casarea hotărârii pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul a susţinut că procesul verbal nr. 410179 din 24 ianuarie 2002 încheiat de Direcţia Generală de Control şi audit Public Intern din cadrul Ministerului Finanţelor Publice este nul absolut, deoarece organul care a realizat controlul, respectiv Direcţia Generală de Control şi Audit Public Intern din cadrul Ministerului Finanţelor Publice nu era competentă să realizeze controlul în urma căruia s-a încheiat acest proces verbal.
Astfel, sub acest aspect s-a precizat că Direcţia Generală de Control şi Audit Public Intern este o Direcţie Internă în cadrul Ministerului Finanţelor, deci ea nu este competentă să controleze activitatea unor comisii constituite din membrii mai multor ministere şi alte instituţii publice – B.N.R., F.P.S.
Conform HG nr. 362/1994, modificată prin HG nr. 19/1999, componenţa Comisiei interdepartamentale pentru avizarea modalităţilor de încasare a creanţelor României din activitatea de comerţ exterior şi alte activităţi externe derulate în baza acordurilor guvernamentale şi comerciale înainte de 31 decembrie 1989 era: secretarul general adjunct din Ministerul Finanţelor şi alţi 8 membri din care 3 reprezentau Ministerul Finanţelor, 2 - Ministerul Industriei şi Comerţului, 1 - B.N.R. şi 1 - Ministerul Comerţului.
S-a mai subliniat de recurent că: Comisia Interdepartamentală, constituită în baza OG nr. 59/1994 privind reglementarea operaţiunilor de import-export care se derulează prin cliring, barter şi cooperare economică internaţională, în baza acordurilor comerciale şi de plăţi guvernamentale, are următoarea componenţă: un preşedinte şi 10 membri dintre care 3 reprezintă Ministerul Finanţelor, 2 - Ministerul Comerţului, 1 - Ministerul Afacerilor Externe, 1 - Banca Naţională a României, 1 - Ministerul Industriilor, 1 - F.P.S., 1 - Ministerul de Interne.
Recurentul a precizat că aceste comisii nu sunt structuri interne ale Ministerului Finanţelor, ci erau compuse din membri mai multor instituţii publice şi nu puteau fi controlate de către o Direcţie Internă a Ministerului Finanţelor Publice, astfel încât actul de control şi Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei sunt lovite de nulitate absolută.
Recurentul a subliniat faptul că această Direcţie de Control a sesizat într-o oarecare măsură necompetenţa sa în privinţa controlului celor 2 comisii, pentru că atunci când a stabilit presupusul prejudiciu de peste 18 miliarde lei, l-a pus doar în sarcina membrilor din comisie care reprezentau Ministerul Finanţelor.
În subsidiar recurentul a invocat şi netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii (art. 3041 C. proc. civ.), întrucât atât ordinul comun nr. 1547/1994 de aprobare a Procedurilor modalităţilor şi tehnicilor privind recuperarea creanţelor României provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, cât şi ordinul comun nr. 2362/1996 de aprobare a Procedurilor modalităţilor de decontare a c/val. soldurilor din conturile de cliring, barter şi cooperare economică internaţională nu au fost publicate în Monitorul Oficial, publicarea fiind obligatorie (HG nr. 390/1993, HG nr. 449/1994 şi HG nr. 581/1997).
Deci, susţine recurentul ordinele comune sus-citate şi care au un caracter de acte normative, nu sunt în vigoare.
A mai precizat recurentul că temeiul constituirii celor 2 comisii, precum şi al activităţii lor, sunt Legea nr. 29/1994, OG nr. 59/1994, precum şi hotărârile emise de Guvern în aplicarea lor; HG nr. 362/1994, modificată de HG nr. 19/1995, HG nr. 732/1994 şi HG nr. 202/1995. Deci, constituirea şi activitatea celor 2 comisii are temei legal şi în ipoteza nevalabilităţii celor 2 ordine în speţă.
De asemenea, pe fondul cauzei, recurentul a subliniat că Decizia de anulare a scadenţei de plată la 180, respectiv 360 de zile este conformă reglementărilor în vigoare a celor 9, respectiv 11 membri ai celor 2 comisii şi că, prin recuperarea anticipată a creanţelor din Vietnam, Statul român a realizat un beneficiu de 18.238.361.092.500 lei, sumă ce a fost utilizată conform Legii nr. 81/1999 a datoriei publice a României, pentru serviciul datoriei publice.
În aceste condiţii, deci, nu se putea reţine în sarcina recurentului responsabilitatea menţionată.
Ministerul Finanţelor Publice a depus o întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat, susţinând că echipa de inspecţie a respectat dispoziţia ministrului finanţelor de a efectua control, astfel că Direcţia Generală de Control şi Audit Public Intern era competentă a face inspecţiile şi, deci, actele contestatoare întocmite sunt legale. S-a mai susţinut prin întâmpinare că nepublicarea ordinului nr. 1547/1994 al Ministerului Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerului Comerţului privind aprobarea procedurilor şi modalităţile de încasare şi de decontare a c/val. creanţelor recuperate în baza Legi nr. 29/1994, precum şi tehnicile de analiză şi selecţie a ofertelor, de reorganizare şi de prezentare a prevederilor de mandat, precum şi ordinul nr. 2362/1996 al Ministerului Finanţelor, Ministerului Industriilor, Ministerului Comerţului şi F.P.S. (privind aprovizionarea produselor şi modalităţilor de decontare a c/val. soldurilor din conturile de cliring, barter şi cooperare economică internaţională nu este întemeiată, întrucât chiar nepublicate, recurentul ştia de ele.
Cât priveşte fondul cauzei intimatul Ministerul Finanţelor susţine că, de asemenea, recursul este neîntemeiat.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie constată că prin sentinţa nr. 986 din 24 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul C.M.I. în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată.
Acţiunea a avut ca obiect potrivit cererii recurentului-reclamant anularea procesului verbal de inspecţie nr. 410179 din 24 ianuarie 2002 întocmit de Direcţia Generală de Control şi Audit Public Intern din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi anularea deciziei nr. 26 din 22 februarie 2002 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Control şi Audit Public Intern, în ceea ce priveşte respingerea capetelor de cerere nr. 1 şi 3 din contestaţie.
Instanţa de fond a apreciat actele administrative atacate ca fiind legale, reclamantul neavând un drept recunoscut de lege, vătămat.
S-a mai reţinut că efectuarea controlului de către Direcţia Generală de Control şi Audit Public Intern din Ministerul Finanţelor s-a făcut în baza ordinului de serviciu nr. 410179 din 24 ianuarie 2002, chiar dacă comisia controlată este o comisie interdepartamentală ce nu este o structură internă a Ministerului Finanţelor.
Cât priveşte republicarea ordinelor nr. 1547/1994 şi nr. 2362/1996 nu a fost reţinută de instanţă pentru că ordinele au fost trimise spre publicare (deci, chiar dacă la data controlului ele nu erau publicate) şi ele reglementau activitatea Comisiei Interdepartamentale al cărei preşedinte era reclamantul. Nu s-a contestat de instanţă că reclamantul nu a luat parte la emiterea ordinelor în discuţie.
Cât priveşte imputarea sumei (chiar dacă practic nu a existat un import propriu-zis), marfa netranzitând România, s-a imputat comisiei că s-a acordat un termen de plată mai mare de 90 de zile, respectiv 180 de zile.
De asemenea, s-a reţinut că reclamantul a semnat convenţia nr. 230313 din 26 noiembrie 1998, încheiată între Ministerul Finanţelor şi SC E.I. SRL în care s-a stabilit modalitatea de garantare a importurilor sub formă de scrisoare de garanţie bancară sau prin crearea de depozite bancare la termen.
Curtea Supremă de Justiţie constată că sentinţa atacată de recurent este nelegală şi netemeinică, astfel încât prin admiterea recursului, aceasta va fi casată.
Organul emitent al celor 2 acte administrative atacate în cauză, deci titularul competenţei, autorul acestora este Direcţia Generală de Control şi Audit Public Intern din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Acest organ nu este competent să se pronunţe asupra activităţii celor 2 comisii controlate în cauză şi care sunt comisii interdepartamentale constituite din persoane ce fac parte din diferite ministere şi alte instituţii publice (fapt necontestat de altfel în cauză), iar nu numai din Ministerul Finanţelor.
Direcţia Generală de Control şi Audit Public Intern, aşa cum o arată denumirea, este o direcţie internă din cadrul Ministerului Finanţelor, deci ea nu este competentă să controleze activitatea unor comisii constituite din membrii mai multor ministere şi alte instituţii publice – B.N.R., F.P.S.
Comisia interdepartamentală pentru avizarea modalităţilor de încasare a creanţelor României din activitatea de comerţ exterior şi din alte activităţi externe, derulate în baza acordurilor guvernamentale şi comerciale înainte de 31 decembrie 1989 – comisie instituită în baza HG nr. 362/1994, modificată prin HG nr. 19/1999 şi a Legii nr. 29/1994, este compusă din secretarul general adjunct din Ministerul Finanţelor şi alţi 8 membri din care 3 reprezintă Ministerul Finanţelor, 2 - Ministerul Industriei şi Comerţului, 1 - B.N.R. şi 1 - Ministerul Comerţului.
Comisia Interdepartamentală, constituită în baza OG nr. 59/1994 privind reglementarea operaţiunilor de import - export care se derulează prin cliring, barter şi cooperare economică internaţională în baza acordurilor comerciale şi plăţi guvernamentale, este compusă din preşedinte şi 10 membri, din care 3 reprezintă Ministerul Finanţelor, 2 - Ministerul Comerţului, 1 - Ministerul Afacerilor Externe, 1 - B.N.R., 1 - Ministerul Industriilor, 1 - F.P.S. şi 1 - Ministerul de Interne.
Aceste 2 comisii nu sunt structuri interne subordonate Ministerului Finanţelor Publice, controlul putând fi efectuat în condiţii legale de organe de control nesupuse ierarhiei administrative faţă de Ministerul Finanţelor, cu atât mai mult cu cât activitatea comisiei presupune un concurs de competenţe al mai multor ministere.
Emiterea actelor administrative, fără ca organul emitent să aibă competenţa materială a emite acel act, determină nulitatea absolută a actului, în speţă al celor 2 acte administrative contestate de recurent.
Aşa fiind, constatându-se nulitatea absolută a actelor emise, recursul declarat va fi admis nemaiprocedându-se la cenzura fondului acestor acte, cât timp ele au fost emise de organe administrative necompetente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.M.I. împotriva sentinţei civile nr. 986 din 24 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa şi în fond, admite acţiunea, anulează procesul verbal de inspecţie nr. 410179 din 24 ianuarie 2002 şi Decizia nr. 26 din 22 februarie 2002 emise de Ministerul Finanţelor Publice.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 247/2003. Contencios. La revizuire. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2475/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
