CSJ. Decizia nr. 2477/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.2477/2003
Dosar nr. 280/2002
Şedinţa publică din 23 iunie 2003
Curtea constată următoarele:
La 24 ianuarie 2001 petiţionarii C.E., B.C., S.B., C.N., F.G., F.V., D.A., E.C., G.D., R.V., P.M., P.E., P.C., T.I., M.E., M.T., T.N., H.N., C.S. şi M.D. s-au adresat in scris Guvernului României solicitând modificarea Hotărârii emise de acesta sub numărul 1397/2000 şi care a fost publicată la 30 decembrie 2000.
În acest sens, petiţionarii au precizat că aveau in vedere o modificare a respectivului act normativ, prin care pensiile de serviciu pe care erau îndreptăţiţi să le încaseze in calitatea lor de magistraţi (pensionari), urmau a fi exceptate de la măsura impozitării prevăzute de HG nr. 1397/2000.
În susţinerea acestei cereri s-a arătat că atât constituirea fondului de pensii, cât şi calcularea pensiilor individuale de serviciu, se efectuează in raport cu valoarea netă a veniturilor salariale ale magistraţilor.
S-a subliniat totodată că această valoare netă de referinţă rezultă prin scăderea din totalul veniturilor salariale ale magistraţilor a impozitului pe venituri şi ca, prin urmare, odată ce a fost calculat şi plătit, respectivul impozit influenţează în mod direct cuantumul pensie.
În consecinţă s-a susţinut că, în forma in care a fost publicată, HG nr. 1397/2000 a instituit o dublă impozitare, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 43, 49 si 53 din Constituţia României, a art. 103 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătoreasca şi respectiv, a dispoziţiilor OG nr. 419/1999 privind impozitul pe venit.
În cuprinsul cererii, petiţionarii au precizat că aceasta se întemeia pe prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990, constituind o „plângere prealabilă formulării unei acţiuni în anulare în contencios administrativ".
La 22 martie 2001 a fost formulată o acţiune prin care pârâţii Guvernul României si Ministerul Finanţelor erau chemaţi în judecată, solicitantu-se „anularea HG nr. 711/2000 (art. 1 şi 2 privitor la baremurile lunare pentru impunerea pensiilor şi a bazei de calcul a acestora, prin luarea in considerare a veniturilor lunare în semestrul I/2001)".
În motivarea acestei cereri s-a afirmat că „dispoziţiile luate de Guvern prin hotărârea menţionata, cât şi prin OUG nr. 78/2000 , prin care s-a introdus art. 431 în OG nr. 73/1999, încalcă principiile de drept stabilit.
prin Constituţia României (art. 43, 49 şi 55), OG nr. 419/1999 privind impozitul pe venit şi art. 103 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătoreasca".
Prin aceeaşi acţiune s-a cerut ca pârâtul Ministerul Finanţelor să fie obligat „la restituirea sumelor reţinute necuvenit drept impozit începând cu data de 1 ianuarie 2001".
În cuprinsul acţiunii s-a menţionat că aceasta a fost formulată „în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990", fiind precedată de plângerea prealabilă adresată Guvernului României la 24 ianuarie 2001, conform art. 5 din aceeaşi lege.
Este de observat că pe lângă semnatarii iniţiali ai plângerii prealabile (C.E., B.C., S.B., C.N., F.G., F.V., D.A., E.C., G.D., R.V., P.M., P.E., P.C., T.I., M.E., M.T., T.N., H.N., C.S. şi M.D.), acţiunea astfel concepută a fost formulată în calitate de reclamanţi şi de K.N. şi G.G., fiind înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, cu numărul de dosar 548/2001.
La 19 aprilie 2001 aceiaşi reclamanţi au formulat în scris „precizări" ale acţiunii iniţiale, invocând în esenţă faptul că, spre deosebire de pensia de serviciu cuvenită magistraţilor, alte categorii de pensii se calculează având ca valoare de referinţă „salariul de bază" (adică o valoare din care nu se deduce impozitul pe venit).
Au afirmat, de asemenea, reclamanţii că această modalitate diferită de calculare a pensiilor a reprezentat o formă de discriminare de ordin fiscal la care magistraţii pensionari au fost supuşi încă de la intrarea in vigoare a Legii nr. 92/1992 , fiind menţinuta si apoi reconfirmată prin modificările ulterioare aduse acestui act normativ.
Au mai susţinut că această discriminare s-a accentuat prin intrarea in vigoare a măsurii impozitării nediferenţiate a tuturor pensiilor, măsură instituită prin art. 431 din OG nr. 73/1999 [reglementare introdusă prin OUG nr. 87/2000].
În cuprinsul aceloraşi „precizări" reclamanţii au invocat caracterul neconstituţional al acestei din urmă reglementări, ca si al HG nr. 1397/2000, adoptate in executarea art. 431 din OG nr. 73/1999.
Distinct de aceasta, în cauză au intervenit în interes propriu şi alţi magistraţi pensionari care au formulat cereri similare celor făcute de reclamanţi.
Acestea au fost formulate după cum urmează:
- la 9 aprilie 2001 cererea de intervenţie a lui C.E.;
- la 17 aprilie 2001 cererea de intervenţie a lui T.C., cea a lui D.T., cea a lui P.N. şi cea a lui P.C.;
- la 19 aprilie 2001 cererea de intervenţie a lui B.V.;
- la 21 noiembrie 2001 cererea de intervenţie a lui A.G.;
- la 28 noiembrie 2001 cererea de intervenţie a lui M.M.
La 6 iunie 2002, atât reclamanţii C.E., B.C., S.B., C.N., F.G., F.V., D.A., E.C., G.D., R.V., P.M., P.E., P.C., T.I., M.E., M.T., T.N., H.N., C.S., M.D., K.N. şi G.G., cât şi intervenienţii C.E., P.C., P.N., B.V., D.T. şi T.C. au depus în dosarul cauzei o petiţie în cuprinsul căreia au susţinut în esenţă că: „pensiile magistraţilor nu pot fi impozitate în baza OUG nr. 87/2000 şi nici a OG nr. 7/2001 şi, implicit, a Hotărârilor de Guvern privind baremurile de impozite pentru salarii si pensii"
În legătură cu această petiţie s-a afirmat că ea reprezenta o „precizare a obiectului cererii", semnatarii ei completând argumentele invocate iniţial printr-o analiză comparativă a prevederilor art. 431 alin. (2) din OUG nr. 87/2000, art. 44 alin. (2) din OG nr. 7/2001 şi art. 103 din Legea nr. 92/1992.
Tot la termenul din 6 iunie 2002, intervenienţii A.G. şi M.M. au depus în dosar petiţii prin care arătau că îşi menţin cererile iniţiale.
În ceea ce îi priveşte, pârâţii au susţinut în principal că acţiunea este inadmisibilă, iar în subsidiar neîntemeiată, Guvernul României formulând în acest sens şi o întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr. 834 pronunţată la 19 septembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiate atât acţiunea precizată, cât şi cererile de intervenţie în interes propriu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că:
-HG nr. 1379/2000 a fost emisă „cu respectarea art. 107 pct. 2 din Constituţie";
-hotărârea menţionata a fost dată „în executarea OG nr. 73/1999";
-OG nr. 73/1999 fusese anterior „modificată si completată prin OUG nr. 87/2000", inclusiv in sensul introducerii art. 431 care „prevede că este impozabilă totalitatea veniturilor nete încasate cu titlu de pensie de către contribuabili";
- excepţia de neconstituţionalitate a acestui articol a fost respinsă de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 39 pronunţată la 7 februarie 2002.
În raport cu toate aceste argumente s-a apreciat că „pe calea contenciosului administrativ nu se poate stabili că pensiile magistraţilor nu pot fi impozitate în baza celor două legi, OUG nr. 87/2000 şi OG nr. 7/2001".
La 21 octombrie 2002 si 24 octombrie 2002, împotriva acestei sentinţe au declarat recurs mai întâi intervenientul C.E., iar ulterior reclamanţii C.E., B.C., K.N., G.G., S.B., C.N., F.G., F.V., D.A., E.C., R.V., G.D., P.M., L.E., P.C., T.I., M.E., T.N., H.N., C.S., M.D. şi M.T.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 si 10 C. proc. civ., intervenientul C.E. a criticat sentinţa pronunţată în cauză sub mai multe aspecte. S-a susţinut astfel de către acest recurent :
- că hotărârea atacată este nemotivată, deoarece considerentele expuse intr-o formă extrem de concisă de către instanţa de fond au un caracter abstract, nerăspunzând argumentelor legale invocate de reclamanţi ă.
- că instanţa de fond a avut in vedere decizii ale Curţii Constituţionale care fie erau motivate greşit, fie nu îşi găseau incidenţa în speţă.
Acelaşi recurent a mai afirmat că instanţa de fond:
- a reţinut în mod nejustificat că prevederile art. 431 din OG nr. 73/1999 se aplică şi in cazul pensiilor de serviciu cuvenite magistraţilor;
- a ignorat faptul că pentru alte categorii de pensionari impozitarea are loc o singură dată, deoarece pensia se calculează pe baza unei valori brute a veniturilor avute in activitate;
- nu a ţinut seama de caracterul specific al reglementării conţinute în art. 103 din Legea nr. 92/1992, care stabileşte ca nivel de referinţa pentru calcularea pensiei de serviciu veniturile nete (adică veniturile din care impozitul a fost deja dedus) pe care le realizează magistraţii aflaţi în activitate;
- nu a luat în considerare finalitatea socială avută în vedere atât cu prilejul adoptării textului art. 103 din Legea nr. 92/1992, cât si cu ocazia analizării constituţionalităţii acestei reglementări, finalitate care, in esenţă, constă in asigurarea unei protecţii sociale sporite în favoarea magistraţilor;
- nu a avut în vedere diversele recomandări şi convenţii internaţionale care, de asemenea, susţin existenta unui astfel de regim de protecţie.
La rândul lor, recurenţii-reclamanţi au afirmat că, în cauză, îşi găsesc aplicarea art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., deoarece instanţa de fond:
- a încălcat dispoziţiile Legii nr. 29/1990;
- nu a dat o motivare adecvată sentinţei pronunţate în cauză;
- nu a ţinut seama de caracterul discriminatoriu al dublei impozitări aplicate magistraţilor pensionari, în temeiul OG nr. 73/1999 şi OG nr. 87/2000, prin deturnarea prevederilor art. 103 din Legea nr. 92/1992, de la finalitatea urmărita iniţial de legiuitor;
- a încălcat dreptul conferit magistraţilor prin acest ultim articol conţinut într-o lege organică, reţinând, în mod greşit, că respectivul text ar putea fi modificat printr-o ordonanţă de guvern;
- nu a dat dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din OG nr. 73/1999, o interpretare raţională care ar fi impus ca acest text de lege să nu se aplice în cazul pensiilor de serviciu cuvenite magistraţilor;
- nu s-a pronunţat în legătura cu „un mijloc de apărare hotărâtor" invocat de recurenţi şi care se referea pe de-o parte la cerinţele impuse pe plan internaţional cu privire la asigurarea statutului material al magistraţilor, iar pe de alta la modul diferit de calculare a pensiilor de serviciu cuvenite magistraţilor şi respectiv, a celor stabilite în sistemul asigurărilor de stat.
După declararea recursurilor, cauza a fost înregistrata pe rolul secţiei de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 2801/2002.
La 18 martie 2003, recurentele-reclamante G.G. şi L.E. au renunţat la judecarea recursului declarat în cauză, renunţare de care această Curte urmează a lua act conform art. 246, 298 şi 316 C. proc. civ.
În legătura cu recursurile declarate în cauză, intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a susţinut că sunt nefondate, solicitând respingerea lor.
În ceea ce îi priveşte, intimatul-pârât, Guvernul României şi intimaţii-intervenienţi T.C., D.T., P.N., P.C., B.V., A.G. şi M.M. nu s-au prezentat în fata acestei Curţi si nici nu şi-au precizat în scris punctul de vedere referitor la recursurile declarate în cauză.
Analizând argumentele si criticile invocate de recurenţi, Curtea constată că, intr-adevăr , potrivit art. 103 din Legea nr. 92/1992, pensia de serviciu cuvenită magistraţilor pensionari se calculează în raport cu nivelul remunerării de care beneficiază magistraţii aflaţi în activitate.
Conform aceleiaşi reglementări, respectiva valoare de referinţa este avută în vedere în forma sa netă - rezultată după deducerea impozitului - astfel încât nivelul de impozitare a veniturilor magistraţilor aflaţi în activitate, duce la o diminuare echivalentă a cuantumului pensiei de serviciu.
Este de observat că, deşi aparţin unor categorii diferite - „venituri bugetare" şi respectiv, „alocaţii bugetare" - impozitul pe venituri şi pensia de serviciu sunt elemente componente ale bugetului, având din acest punct de vedere o natură juridică comună.
Acest aspect, ca şi argumentele de ordin logic si matematic sunt de natură a susţine ideea conform căreia o primă impozitare a pensiilor de serviciu, a fost instituită prin chiar prevederile art. 103 din Legea nr. 92/1992.
În contextul arătat, adoptarea unei noi reglementari prin care se instituie un sistem de impozitare aplicabil nediferenţiat tuturor categoriilor de pensii, este de natură a-i supune pe magistraţii pensionari unui regim juridic inechitabil si discriminatoriu, caracterizat printr-o dubă impozitare.
În acest sens, este de subliniat că dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 92/1992, reprezintă o derogare de la dreptul comun aplicabil în materia analizată si care prevede că pensiile se calculează pornindu-se de la valoarea neimpozitată a veniturilor realizate în activitate.
În altă ordine de idei, Curtea are în vedere că, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituţie, „judecătorii se supun numai legii".
În termeni constituţionali, această prevedere se aplică în egală măsură şi în cazul reglementărilor adoptate de Guvern prin ordonanţe sau ordonanţe de urgentă, în temeiul „delegării legislative", prevăzute de art. 114 din Legea fundamentala.
Sistemul de impozitare nediferenţiată a pensiilor a fost instituit tocmai prin astfel de acte normative - obligatorii pentru instanţele de judecată - şi anume, OUG nr. 87/2000, care a completat în acest sens OG nr. 73/1999, prin introducerea art. 431 alin. (2).
Acest aspect a fost evidenţiat în considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond subliniind, de asemenea, că numai Curtea Constituţională era îndreptăţită să exercite, în limitele competentei sale speciale, o formă de control jurisdicţional care, în speţă, a şi avut loc.
În acelaşi context, este de reţinut că, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, orice decizie a Curţii Constituţionale prin care se constată constituţionalitatea art. 431 alin. (2) din OG nr. 73/1999 sau a oricărui alt text legal, era obligatorie pentru instanţa de fond.
Nu pot fi primite, deci, criticile formulate în recurs în legătură cu respectarea de către instanţă, a unor astfel de decizii, chiar dacă, în esenţă, acestea par a consacra o inexplicabilă abatere a Curţii Constituţionale de la propria jurisprudenţă - configurată prin Decizia nr. 20 pronunţată la 2 februarie 2000 - şi care era orientată în sensul protejării, nu numai formale, ci şi substanţiale, a drepturilor conferite magistraţilor pensionari prin art. 103 din Legea nr. 92/1992.
Nu în ultimul rând este de observat că în condiţiile în care acţiunea iniţiată de reclamanţi şi însuşită de intervenienţi, avea ca temei prevederile Legii nr. 29/1990, instanţa de fond avea a se pronunţa mai cu seamă asupra chestiunii legalităţii actelor administrative (în speţă, hotărâri de guvern), emise în executarea art. 431 alin. (2). din OG nr. 73/1999 .
Cu titlu de exemplu, instanţa s-a şi referit la unul dintre aceste acte administrative (HG nr. 1379/2000) relevând pe de-o parte că a fost emis cu respectarea art. 7 pct. 2 din Constituţie, fiind dat in executarea OG nr. 73/1999, modificată şi completată prin OUG nr. 97/2000" şi evidenţiind, odată în plus, că sistemul de impozitare nediferenţiată nu a fost introdus printr-un act administrativ.
Critica referitoare la pretinsa lipsa de motivare a sentinţei nu poate fi nici ea primita atâta vreme cât, deşi exprimate într-o formă concisă, considerentele respectivei hotărâri cuprind toate argumentele esenţiale mai sus menţionate şi care justifica în cadrul procesual existent, soluţia de respingere a acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii C.E., B.C., K.N., S.B., C.N., F.G., F.V., D.A., E.C., R.V., G.D., P.M., P.C., T.I., M.E., T.N., H.N., C.S., M.D., M.T. şi de intervenientul C.E. împotriva sentinţei civile nr. 834 din 19 septembrie 2002, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Ia act de renunţarea la judecarea recursului declarat de reclamantele G.G. şi L.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2476/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 2478/2003. Contencios. Anulare în parte... → |
|---|
