CSJ. Decizia nr. 2531/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2531/2003
Dosar nr. 3079/2002
Şedinţa publică din 25 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 6 ianuarie 2000, reclamanta SC O. SA Buzău a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău şi Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Buzău, solicitând anularea deciziei nr. 2604 din 19 noiembrie 1999 şi exonerarea societăţii de plata sumelor de 51.584.466 lei impozit pe profit şi 27.745.954 lei majorări de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că dobânzile acordate acţionarilor pentru sumele lăsate la dispoziţia societăţii, înregistrate în evidenţele contabile la capitolul cheltuieli, sunt deductibile fiscal la calculul profitului impozabil.
În fond după casare, prin sentinţa nr. 142 din 1 octombrie 2002, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea şi a modificat în parte actele administrative atacate, în sensul că a reţinut că reclamanta datorează impozit pe profit în sumă de 59.971.149 lei şi majorări de întârziere de 14.426.857 lei, din care mai are de achitat suma de 22.223.007 lei, pentru care majorările de 14.426.857 lei vor fi actualizate de la data de 16 septembrie 1998, până la data plăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în perioada supusă controlului, societatea a realizat profit şi a plătit impozit pe profit, cuantumul acestuia urmând a fi diminuat cu dobânzile aferente dividendelor.
În acest sens, instanţa şi-a însuşit raportul de expertiză contabilă, potrivit căruia impozitul pe profit datorat prin considerarea drept deductibile fiscal a dobânzilor acordate pentru sumele lăsate la dispoziţia societăţii în anul 1995, este în valoare de 59.971.149 lei şi nu de 70.298.020 lei.
Au fost reconsiderate în baza expertizei, impozitul neachitat la termenul scadent, de la 51.584.460 lei la 41.257.595 lei, precum şi majorările de întârziere calculate până la 16 septembrie 1998, de la 27.746.954 lei reţinute de organele financiare la 14.426.857 lei, instanţa ţinând cont şi de sumele plătite de societate până la data controlului.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pe de o parte Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, iar pe de altă parte, Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Buzău.
Criticile formulate sunt, însă, comune şi vizează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pronunţarea hotărârii cu aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor OG nr. 70/1994 şi ale OUGnr. 40/1998.
Astfel, au învederat pârâţii, potrivit actelor normative sus-menţionate nu este admisă deducerea fiscală a dobânzilor plătite în favoarea acţionarilor care au lăsat la dispoziţia societăţii dividendele care li se cuveneau, în contextul în care reclamanta nu era autorizată să desfăşoare activităţi prevăzute de legile bancare şi nu exista o reglementare legală privind cuantumul unor asemenea dobânzi.
Examinând cauza în raport de motivele invocate şi având în vedere prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Prin Decizia nr. 3593 din 9 noiembrie 2001, prin care Curtea Supremă de Justiţie a casat sentinţa pronunţată în prima fază a procesului cu trimitere pentru completarea probelor, s-a reţinut ca o problemă de drept dezlegată, obligatorie pentru instanţa de fond potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care este regimul dobânzilor aferente dividendelor lăsate în societate.
Astfel, instanţa de recurs a stabilit că, în raport de prevederile art. 4 alin. (3) din OG nr. 709/1994, menţinute prin actele normative modificatoare ulterioare, respectiv OG nr. 40/1999 şi OUGnr. 217/1999, dobânzile la sumele lăsate de acţionari sau asociaţi la dispoziţia societăţii nu echivalează cu o activitate bancară şi sunt deductibile fiscale.
Prin aceeaşi decizie a instanţei supreme s-a dat îndrumarea de a se verifica dacă în perioada supusă controlului, societatea a realizat profit, în caz afirmativ urmând a fi diminuat cuantumul acestuia cu valoarea dobânzilor aferente dividendelor.
În aceste împrejurări, instanţa de trimitere a procedat corect, dispunând efectuarea unei expertize contabile, necontestate de pârâţi şi însuşindu-şi concluziile raportului.
Potrivit expertizei, prin diminuarea masei impozabile cu valoarea cheltuielilor privind dobânzile la dividendele acţionarilor, lăsate la dispoziţia societăţii, impozitul pe profit datorat era de 59.971.149 lei, suma neachitată la termenul scadent fiind de 41.257.595 lei la care se adaugă majorările de întârziere, în valoare de 14.426.857 lei la 16 septembrie 1998.
În consecinţă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, criticile formulate de pârâţi fiind nefondate.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Buzău, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, precum şi de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Buzău împotriva sentinţei civile nr. 142 din 1 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2530/2003. Contencios. Refuz atribuire în... | CSJ. Decizia nr. 2532/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
