CSJ. Decizia nr. 258/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 258/2003

Dosar nr. 2928/2002

Şedinţa publică din 24 ianuarie 2003

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia introdusă la Tribunalul Bistriţa Năsăud, contestatoarea S.L. a solicitat în contradictoriu cu Spitalul Orăşenesc Năsăud, anularea deciziei de imputare nr. 13 din 31 mai 2002, privind suma de 4.924.392 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.

Prin sentinţa civilă nr. 374/F/2002, Tribunalul a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei, în favoarea Colegiului jurisdicţional.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 106/2002, la Camera de Conturi a judeţului Bistriţa Năsăud, iar prin sentinţa nr. 115 din 22 octombrie 2002, s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud şi constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă prevăzut de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., s-a înaintat la Curtea Supremă de Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, Colegiul jurisdicţional a reţinut că în speţă, Decizia de imputaţie ce a făcut obiectul dosarului, s-a emis în sarcina unui singur salariat şi că potrivit Legii nr. 94/1992 ,pentru a fi cenzurată o atare acţiune de Curtea de Conturi, persoana fizică trebuie să fie administrator, gestionar sau contabil la persoana juridică supusă controlului.

Curtea, analizând conflictul negativ de competenţă ivit, urmează să constate că la baza deciziei de imputare a stat Raportul de control interimar din 31 mai 2002, al Direcţiei de Control Ulterior din cadrul Camerei de Conturi a judeţului Bistriţa Năsăud, care a reţinut că în mod greşit, prin dispoziţia nr. 85 din 28 iunie 2001, a conducerii Spitalului Năsăud, s-a dispus majorarea salariilor proprii, cu un procent de 14%, stabilind, totodată, că de producerea prejudiciului de 469.573.693 lei, se fac vinovaţi directorului spitalului, directorul adjunct economic, contabil-şef.

Cum spitalul se încadrează în categoria persoanelor supuse controlului Curţii de Conturi, ca instituţie publică, iar sursele de finanţare ale acestuia provin de la bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de sănătate, iar la producerea pagubei au concurat conducerea spitalului şi salariaţii, în speţă şi contestatoare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 94/1992, astfel că urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Colegiului jurisdicţional Bistriţa Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe S.L. şi Spitalul Orăşenesc Năsăud, în favoarea Colegiului jurisdicţional Bistriţa Năsăud.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 258/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei