CSJ. Decizia nr. 268/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 268/2003
Dosar nr. 1778/2002
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată la 3 octombrie 2000 şi înregistrată sub nr. 5588, la Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, reclamanta SC M.R. SRL Reşiţa a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin şi Ministerul Finanţelor, pentru ca în contradictoriu cu aceştia, să se dispună anularea procesului-verbal încheiat la 8 februarie 2000, a deciziei nr. 19/2000 şi Decizia nr. 966 din 30 iunie 2000, cu privire la obligarea la plata sumei de 120.503.739 lei, compusă din impozit pe profit, în sumă de 2.117.649 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, în sumă de 81.946.993 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende, în sumă de 3.889.097 lei şi T.V.A. cu majorări de întârziere aferente, în sumă 32.550.000 lei.
În motivarea acţiunii s-a precizat de către reclamantă că nu datorează impozit pe profit şi majorările aferente, pentru că este o societate care prelucrează şi valorifică materialele refolosibile, ceea ce reprezintă o activitate de producţie conform HG nr. 794/1992, şi nu de prestări servicii, astfel că beneficiază de scutire la acest impozit pe 5 ani.
Referitor la majorările de întârziere, în sumă de 81.946.993 lei aferente impozitului pe profit, reclamanta a arătat că se datorează întârziere în plata impozitului pentru o operaţiune cu o firmă iugoslavă, care nu şi-a onorat obligaţia de plată, decât cu întârziere.
În legătură cu T.V.A., în sumă de 32.550.000 lei, reclamanta a susţinut că se datorează superficialităţii contabilului care nu a efectuat corect operaţiunile contabile, iar majorările la impozitul pe dividende, în sumă de 3.889.097 lei, sunt consecinţa faptului că acţionarii nu au încasat dividendele cuvenite.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 125, pronunţată la 28 mai 2002, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M.R. SRL Reşiţa, împotriva pârâţilor Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin şi Ministerul Finanţelor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut cu privire la impozitul pe profit, în sumă de 2.117.649 lei, că acesta se datorează, întrucât în perioada verificată 1 ianuarie 1995 – 31 decembrie 1999, reclamanta a prestat servicii pentru care nu a achitat impozitul corespunzător, întrucât activitatea desfăşurată a fost încadrată la prestări servicii, potrivit procesului- verbal de control nr. 352/1993.
De asemenea, s-a mai reţinut că reclamanta, la data controlului, nu deţinea mijloace fixe care să-i permită desfăşurarea unei activităţi de producţie, iar în contabilitate erau evidenţiate numai venituri din vânzările de mărfuri.
În acest context, instanţa şi-a mai argumentat soluţia, că susţinerea reclamantei că a desfăşurat activitate de producţie, nu a fost dovedită, iar expertiza contabilă dispusă a fost apreciată, ca neconcludentă, în lipsa mijloacelor de producţie, a forţei de muncă şi a unor venituri corespunzătoare.
În legătură cu majorările de întârziere la impozitul pe profit, în sumă de 81.946.993 lei, instanţa a reţinut că şi această sumă este datorată, însăşi reclamanta recunoscând că plata cu întârziere este imputabilă partenerului contractual iugoslav, care la rândul său, nu-şi achitase propriile obligaţii.
Şi majorările de întârziere aferente impozitului pe dividende, în valoare de 3.889.097 lei, au fost găsite de instanţă, ca fiind datorate, reclamanta recunoscând, de asemenea, prin acţiuni că nu au fost încasate de către acţionari, aceeaşi situaţie fiind şi în legătură cu suma de 32.550.000 lei, pentru care s-a recunoscut evidenţa incorectă de către contabilitate privind T.V.A.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta SC M.R. SRL Reşiţa, invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
O primă critică s-a referit la interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, în sensul că instanţa nu a reţinut că desfăşoară activitate de producţie, recuperarea deşeurilor şi resturilor metalice încadrându-se în prevederile art. 5 lit. a) din Legea nr. 12/1991, referitoare la scutirea de impozit pe profit, pe o perioadă de 5 ani.
Printr-o altă critică, recurenta a mai susţinut că hotărârea este lipsită de temei legal, ca fiind dată cu aplicarea greşită a OG nr. 163/2000 şi a Legii nr. 105/1997, întrucât au fost contestate şi majorările de întârziere pentru care era scutiă de plată.
De asemenea, s-a mai susţinut în motivarea recursului, că instanţa nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de apărare şi anume, expertiza dispusă în cauză şi care constata erorile de calcul al organului de control.
Recursul este nefondat.
Referitor la prima critică, Curtea urmează să constate că instanţa de fond a reţinut corect că activitatea desfăşurată de recurentă nu este de producţie şi că în perioada controlată, 1 ianuarie 1995 – 31 decembrie 1999, aceasta nu beneficia de scutire de impozit.
De altfel, perioada de scutire la plata impozitului pe profit nici nu a făcut obiectul procesului-verbal de control din 8 februarie 2000, atacat în procedură prealabilă şi în prezenta contestaţie, aceasta fiind stabilită cu ocazia altui control, cel din 27 septembrie 1993 şi în care s-a precizat la numai un an şi asupra căruia nu au fost exercitate căi de atac.
Constatându-se debitul restant la plata impozitului pe profit, în mod întemeiat organele de control au calculat şi majorări de întârziere.
Referitor la majorări de întârziere, în valoare de 81.782.338 lei, Curtea urmează să constate că în temeiul art.1 9 din OG nr. 70/1994, republicată, această plată este o consecinţă a faptului că impozitul nu a fost plătit în termen.
În legătură cu mijloacele de apărare administrate în cauză, Curtea urmează să constate că în mod întemeiat instanţa de fond a reţinut că expertiza este neconcludentă în cauză, faţă de actele existente la dosar, din care rezultă că în perioada controlată, reclamanta-recurentă a prestat servicii, pentru care nu a achitat impozitul corespunzător şi faţă de actele normative ce reglementează o atare activitate.
Astfel fiind, Curtea apreciază criticile formulate de recurentă, ca neîntemeiate, constatând că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M.R. SRL Reşiţa, împotriva sentinţei civile nr. 125 PI – CA din 28 mai 2002, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2678/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 2680/2003. Contencios. Refuz emitere decizie de... → |
|---|
