CSJ. Decizia nr. 27/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 27/2003
Dosar nr. 3442/2000
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 12 iunie 2000, înregistrată sub nr. 571/F/CA/2000, reclamanta SC P. SA Braşov a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, Administraţia Financiară Braşov şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Braşov, solicitând ca în contradictoriu cu pârâţii, să se dispună anularea deciziei nr. 823/2000 a Ministerului Finanţelor Publice, Hotărârea nr. 3/2000 a Administraţiei Financiare şi a deciziei nr. 30/2000 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Contolului Financiar de Stat, ca nelegale.
În motivarea acţiunii, a susţinut că pârâtele, prin încălcarea prevederilor Legii nr. 77/1994 şi a clauzelor contractului de privatizare, au calculat în sarcina sa, nelegal, o diferenţă de impozit pe profit pe anii 1995 – 1999, în sumă de 663.631.709 lei şi majorări aferente de 975.840.259 lei, apoi impozit pe salarii pentru perioada 1998 – 1999, în valoare de 44.771.502 lei şi majorări de 15.365.410 lei.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei, prin sentinţa nr. 145/F din 12 iulie 2000, reţinând că actul de control încheiat de Administraţia Financiară Braşov, ca şi soluţiile date în contestarea acestuia, au stabilit legal datoriile către buget ale reclamantei, că aceasta nu mai putea beneficia de prevederile Legii nr. 77/1994, aceasta fiind abrogată prin OUG nr. 88/1997, iar impozitul pe salarii s-a calculat conform Legii nr. 32/1991 şi legilor anuale de aprobare a bugetului de stat, astfel că reclamanta are de achitat la bugetul de stat, suma totală de 1.699.612.880 lei.
Împotriva acestei soluţii, reclamanta a formulat recurs, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, solicitând ca motive de casare următoarele:
Deşi organele de control menţionează că prevederile Legii nr. 77/1994 se aplică pe durata contractului şi că facilităţile ce se referă la reducerea impozitului pe profit, se extind pe toată durata controlului, nu aplică şi în practică aceste dispoziţii ale actului normativ şi controlului încheiat de părţi, refuzând să constate şi să acorde aceste facilităţi legale.
Se mai motivează recursul apoi că dacă erau recunoscute aceste facilităţi, ca o consecinţă nu se puteau calcula nici majorări aferente, după cum o altă critică se face asupra greşitei aplicări făcută de instanţa de fond, privind aplicarea Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 620/1997, ca şi a dispoziţiilor Legii nr. 31/92, privind impozitul pe salarii.
Analizând recursul în raport cu prevederile art. 304 şi 312 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce se expun în continare.
Prin procesul-verbal de control nr. 2582 din 23 decembrie 1999, întocmit de inspectorii Administraţiei Financiare Braşov, a fost verificată societatea recurentă, asupra modului în care a determinat şi virat la bugetul de stat, obligaţiile sale fiscale, în perioada iulie 1995 – 30 septembrie 1999.
Este de reţinut că reclamanta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni de la F.P.S., pentru privatizare prin sistem MEBO, la data de 8 aprilie 1996, în conformitate cu prevederile Legii nr. 77/1994. Prin actul de control, ca şi instanţa de fond, se susţine că reclamanta-recurentă, în anul 1996, nu putea beneficia de reducerea cu 50% a impozitului pe profit, decât de la data încheierii contractului, iar în perioada anilor 1998 şi 1999 nu putea beneficia de reducerea cu 30% a impozitului pe profit, în raport cu reglementările OUG nr. 88/1997, care abroga Legea nr. 77/1994.
Această interpretare a instanţei de fond nu este legală.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 50 din Legea nr. 77/1994, societatea comercială care se privatizează prin transmiterea de acţiuni asociaţiei constituite conform prezentei legi, beneficiază pe toată durata achitării ratelor sau rambursării creditelor, în condiţiile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, de reducerea cu 50% a impozitului pe profit, acţiunilor dobândite.
Din analiza acestui text rezultă că această reducere de 50% se aplică pe toată durata achitării ratelor sau rambursării creditelor, fiind o facilitate, în scopul de a sprijini financiar societatea, în perioada achitării obligaţiilor financiare contractuale. Nu se poate susţine că acest contract încheiat în anul 1996, care a avut la bază un studiu de fezabilitate întocmit, având ca date, şi facilităţile din Legea nr. 77/1994, nu va mai menţine convenţia părţilor, legal încheiată, dacă în anul 1997, prin OUG nr. 88/1997, a fost abrogată, actul normativ din 1997 producând efecte pentru societăţile înfiinţate după această dată. Trebuie să constate, deci, că voinţa părţilor exprimată legal la încheierea contractului, trebuie respectată şi ea produce efecte până la ultimul act de executare.
În raport cu aceste constatări nu se poate susţine că reclamanta-recurentă are o datorie la buget, în sumă de 690.115.989 lei, care provine din nerecunoaşterea reducerii impozitului pe profit cu 50% şi respectiv, 30%, conform Legii nr. 77/1994 şi OUG nr. 38/1997, ci se reţine că refuzul organelor de a recunoaşte aceste facilităţi, este nelegal. Pe cale de consecinţă, nu se pot calcula majorările de întârziere la o sumă nedatorată, în care sens suma de 975.840.259 lei a fost reţinută nelegal în sarcina reclamantei-recurente.
Criticile aduse sentinţei nr. 145/F/2000, referitoare la impozitul pe salarii de 44.771.502 lei şi a majorărilor aferente de 15.365.410 lei, pentru perioada mai 1997 – septembrie 1999, sunt nefondate, deoarece deducerea sumelor fixe se aplică asupra venitului lunar brut pentru salariaţii recurentei, unde aceştia au funcţia de bază. În acest scop este dată reglementarea prin art. 2 din Legea nr. 32/1991, privind impozitul pe salarii, completată cu prevederile OUG nr. 6/1998 şi HG nr. 87/1999.
În raport cu aceste considerente şi conform prevederilor art. 304 şi art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul şi se va casa sentinţa nr. 145/F/2000, numai cu privire la sumele de 663.631.709 lei şi 975.840.259 lei, reprezentând impozit pe profit şi majorări aferente, sume de plată cărora se exonerează reclamanta. Vor fi menţinute dispoziţiile aceleiaşi sentinţe, cu privire la sumele 44.775.502 lei şi majorările aferente de 15.365.410 lei, sume la care reclamanta rămâne obligată să le achite la bugetul de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC P. SA Braşov, împotriva sentinţei civile nr. 145/F din 12 iulie 2000 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată, numai cu privire la sumele de 663.631.709 lei şi 975.840.259 lei, reprezentând impozit pe profit şi majorări aferente, de plata cărora o exonerează pe reclamantă.
Menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la sumele de 44.775.502 lei şi 15.365.410 lei, reprezentând impozit pe salarii şi majorările aferente acestuia.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2699/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 270/2003. Contencios → |
|---|
