CSJ. Decizia nr. 2757/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2757/2003
Dosar nr. 2200/2002
Şedinţa publică din 24 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 29 noiembrie 2001, reclamanta SC P.C. SRL Bucureşti a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând anularea deciziei nr. 1266 din 22 august 2001, a procesului-verbal nr. 51601 din 31 martie 1997 şi a notelor de constatare nr. 53179 din 30 mai 1997 şi nr. 55979 din 5 noiembrie 1997, precum şi exonerarea societăţii de plata sumei de 1.056.548.596 lei, reprezentând impozit pe profit şi majorări de întârziere şi obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 2.000.000 lei executată silit, actualizată şi la plata de daune interese.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organul de control, fără a ţine cont de faptul că activitatea principală a societăţii o constituie tipărirea, editarea şi legarea de carte, a constatat că scutirea de la plata impozitului pe profit se întinde pe o perioadă de numai 2 ani, în raport de care a stabilit obligaţii fiscale de 551.865.096 lei, impozit pe profit şi 504.683.500 lei, majorări de întârziere.
Astfel, reclamanta a arătat că pârâţii au clasificat în mod greşit caracterul activităţii ca fiind prestări servicii, deşi activitatea de editură, legătorie şi tipărire desfăşurată, ce a reprezentat 67,30% în primii doi ani, iar ulterior 89,60%, constituie o activitate de producţie.
Prin sentinţa civilă nr. 715 din 27 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat actele administrative contestate, a exonerat societatea de plata sumei de 1.056.548.596 lei şi a dispus obligarea pârâţilor la plata sumelor de 2.000.000 lei, executată silit la 26 mai 1998 şi 12 august 1998, actualizată la data plăţii, 647.378.293 lei daune, materiale şi 41.350.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în perioada 15 septembrie 1993 – 30 noiembrie 1999, reclamanta a desfăşurat, în principal, o activitate de editare şi tipărire, deci o activitate industrială şi nu comercială, care se încadrează în dispoziţiile art. 14 lit. a) din Legea nr. 35/1991, republicată, societatea beneficiind de 5 ani scutire la plata impozitului pe profit.
În aceste împrejurări, societatea nu datorează sumele stabilite de organele financiare, respectiv 551.865.096 lei, impozit pe profit şi 504.683.500 lei, majorări de întârziere.
Instanţa a mai reţinut că societatea este îndreptăţită să fie despăgubită cu suma de 2.000.000 lei, executată silit asupra conturilor bancare la datele de 26 mai 1998 şi 12 august 1998, actualizată la data plăţii efective.
De asemenea, s-a mai constatat că reclamanta a suferit un prejudiciu în perioada 26 mai 1998 – 10 decembrie 1998, de blocare a conturilor bancare, în valoare totală de 647.378.293 lei, reprezentând cheltuieli suplimentare cu comisioanele poştale aferente plăţii salariilor prin mandat poştal, pierderea brută suferită prin diminuarea profitului şi pierderea prin întârzierea plăţii furnizorului T.R.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs sunt comune şi privesc greşita reţinere a activităţii de editură desfăşurată de reclamantă, ca fiind de producţie şi nu de prestări servicii, care se încadrează în termenul de 2 ani scutire de la plata impozitului pe profit, prevăzut de art. 14 lit. c) din Legea nr. 35/1991, republicată.
Astfel, cu ocazia controlului s-a constatat că societatea a desfăşurat activitate de comerţ, editare şi legătorie de carte, în primul an realizând venituri din comerţ în procent de 100%, iar în al doilea an, venituri din editare şi legătorie de carte în proporţie de 89,60%. În primii doi ani de activitate, reclamanta nu a realizat venituri din activitatea de tipărire, achiziţionând maşina de tipărit ofset la 11 septembrie 1995.
Recurenţii au mai arătat că organul de control a reţinut, în mod întemeiat, că activitatea de editare şi legătorie desfăşurată în procent de 67,30% în primii doi ani de activitate, se încadrează la prestări servicii, în acest sens analizându-se operaţiunile tehnologice asupra mijloacelor de producţie şi stabilindu-se că nu se poate vorbi de desfăşurarea pe un flux tehnologic a unui proces fizic, chimic sau mecanic sau de tipizare a anumitor operaţiuni, respectiv de realizare a unei producţii complexe de tip industrial.
Recurenţii au criticat soluţia şi sub aspectul daunelor la plata cărora au fost obligaţi pârâţii, întrucât organele fiscale aveau obligaţia, conform prevederilor OG nr. 11/1996, să execute silit sumele de plată stabilite în sarcina reclamantei, la momentul blocării contului bancar al societăţii, procesul-verbal de control devenind titlu executor.
Examinând cauza în raport de motivele invocate şi având în vedere şi prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile formulate sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că actele administrative atacate sunt nelegale, activitatea de editare carte desfăşurată de reclamantă nefiind prestare de servicii, ci activitate industrială, care se încadrează în dispoziţiile art. 14 lit. a) din Legea nr. 35/1991, republicată, societatea beneficiind de o perioadă de 5 ani, scutire de la plata impozitului pe profit.
Din probele administrate în cauză, inclusiv expertiza contabilă şi procesul-verbal de control, a rezultat că în intervalul verificat, societatea a desfăşurat activitate în domenii care se încadrează în diferite perioade de scutire la plata impozitului pe profit, ponderea valorică cea mai mare, peste 50%, având-o activitatea de editare, tipărire şi legătorie de carte.
Această activitate desfăşurată, în principal, de reclamantă a fost corect calificată ca o activitate de producţie, instanţa având în vedere şi prevederile pct. 3 din anexa HG nr .656/1997 prin care a fost aprobată clasificarea activităţilor din economia naţională (C.A.E.N.), potrivit cărora activităţile de editură, tipărire şi legătorie au fost încadrate în domeniul industriei.
Aşadar, reclamanta era îndreptăţită ca pentru întreaga perioadă controlată, 15 septembrie 1993 - 30 noiembrie 1996, să solicite scutirea de la plata impozitului pe profit, în baza art. 14 lit. a) din Legea nr. 35/1991, republicată, soluţia de exonerare a societăţii de la achitarea obligaţiilor fiscale stabilite prin procesul-verbal şi notele de constatare atacate, fiind legală şi temeinică.
Sunt, de asemenea, nefondate şi criticile privind obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale calculate pentru blocarea contului bancar al societăţii, în intervalul 26 mai 1998 – 10 decembrie 1998 şi cele produse prin executarea silită a sumei de 2 milioane lei.
Răspunderea organelor financiare a fost corect reţinută de instanţa de fond, cât timp rezultă tendinţa tergiversării rezolvării contestaţiei formulate de reclamantă. Astfel, actele de control datează din anul 1997, iar plângerea a fost adresată Ministerului Finanţelor Publice în anul 1998, nefiind soluţionată decât în 2001, în urma sentinţei civile nr. 1365 din 15 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia nr. 2481 din 20 septembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care s-a dispus obligarea ministerului să se pronunţe asupra contestaţiei.
Referitor la prejudiciul suferit de reclamantă, valoarea acestuia a fost corect stabilită, în raport de concluziile raportului de expertiză contabilă, însuşite în mod justificat de instanţa de fond.
În raport de cele expuse mai sus, constatând că motivele invocate de recurenţi sunt neîntemeiate, Curtea va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., Curtea va dispune obligarea recurenţilor-pârâţi Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 42.886.410 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, precum şi de către Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 715 din 27 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Obligă recurenţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti să plătească intimatei SC P.C. SRL, cheltuieli de judecată, în sumă de 42.886.410 lei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2756/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 2758/2003. Contencios → |
|---|
