CSJ. Decizia nr. 2759/2003. Contencios. Anulare ordin de imputare emis de M.M.S.S. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2759/2003
Dosar nr. 45/2003
Şedinţa publică din 24 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 aprilie 2001 la Curtea de Apel Bucureşti secţia de contencios administrativ, reclamanta M.L. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, anularea Ordinului nr. 163 din 26 martie 2001, astfel cum a fost completat prin Ordinul nr. 175 din aceiaşi dată şi exonerarea sa de plata sumelor imputate: 2974,03 dolari SUA, 1444 ATS, 181,33 mărci germane şi 270.045 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu deplasările în Franţa şi Germania.
În motivarea cererii reclamanta a susţinut că, în calitate de expert informatician în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială, a lucrat la proiectul privind forţa de muncă şi protecţia socială realizat de Statul român cu sprijinul Băncii Mondiale, iar în cursul anilor 1998 – 2000 a participat la atelierele de lucru organizate în Franţa, unde şi-a exercitat aceleaşi atribuţii de serviciu, ca şi în România.
În atare situaţie a arătat reclamanta, nu-i sunt aplicabile dispoziţiile HG nr. 518/1995, atelierele de lucru neavând caracterul unor cursuri sau stagii de practică sau specializare, cu atât mai mult, cu cât nu a primit drepturile băneşti prevăzute la pct. 1 B lit. b) din art. 5 al actului normativ sus-menţionat, întrucât deplasările efectuate pentru care i-au fost imputate cheltuielile, nu au depăşit 90 de zile.
Reclamanta a mai precizat că la momentul plecării nu i s-a pus în vedere să semneze vreun act adiţional la contractul de muncă, înscris ce i-a fost solicitat abia la sfârşitul lunii martie 2001.
În fond, după casare, prin sentinţa civilă nr. 1013 din 29 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că ordinele de imputare sunt legale, deplasările efectuate de reclamantă în străinătate intrând sub incidenţa HG nr. 518/1995.
Potrivit acestui act normativ, personalul trimis în străinătate primeşte drepturi băneşti, condiţionat de semnarea unui act adiţional la contractul de muncă, prin care se obligă ca, după întoarcerea în ţară, să lucreze o perioadă de timp în cadrul unităţii trimiţătoare.
Deşi s-a deplasat în Franţa şi Germania pentru a participa la acele ateliere de lucru ce aveau caracter de schimb experienţă şi documentare, reclamanta nu a semnat actul adiţional, dându-şi demisia în martie 2001.
Instanţa a mai reţinut că prin emiterea celor două ordine, s-a acoperit prejudiciul creat pârâtului, prin imputarea sumelor reprezentând cota-parte aferentă perioadei nelucrate, ca urmare a demisiei reclamantei, care nu a făcut dovada dreptului său recunoscut de lege, vătămat prin actele administrative contestate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta M.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a reiterat motivele din acţiune, învederând că nu-i sunt aplicabile dispoziţiile HG nr. 518/1995, întrucât, pe de o parte ateliere de lucru la care a participat în străinătate nu au avut caracterul unor cursuri de perfecţionare, iar pe de altă parte deplasările efectuate pentru care i-au fost imputate cheltuielile, nu au depăşit 90 de zile calendaristice.
Reclamanta a mai arătat că de-abia la sfârşitul lunii martie 2001, în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi i s-a cerut, retroactiv, să semneze actul adiţional la contractul de muncă şi numai pentru deplasările din anul 1999, neîncheierea acestor înscrisuri datorându-se culpei pârâtului.
Examinând cauza în raport de motivele invocate şi având în vedere prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este întemeiat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi admiterea acţiunii, în sensul anulării ordinelor contestate.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor HG nr. 518/1995, această problemă a fost tranşată prin Decizia nr.1 535 din 19 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care s-a casat sentinţa pronunţată la primul fond, cu trimitere spre rejudecare.
Întrucât, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, se constată că prin sentinţa atacată s-a reţinut în mod justificat incidenţa în cauză a HG nr. 518/1995.
Prin aceiaşi decizie de casare s-a stabilit necesitatea administrării şi a altor probe, pentru a se verifica în ce măsură sunt îndeplinite şi cerinţele art. 5 alin. (2) şi (3) din actul normativ sus-menţionat, respectiv sub aspectul încheierii actului adiţional şi al duratei deplasărilor reclamantei în străinătate.
Deşi potrivit HG nr. 518/1995 era necesară la plecarea reclamantei în străinătate încheierea actului adiţional la contractul de muncă, în care să se prevadă obligaţia de a lucra, la întoarcerea în ţară, o perioadă de cel puţin 5 ani în cadrul instituţiei, iar în caz contrar să fie restituită contravaloarea cheltuielilor de deplasare, acest lucru nu a avut loc.
Din probele administrate în cauză a rezultat că reclamanta a fost plecată în străinătate în intervalele 15 – 23 noiembrie 1998, 3 aprilie – 24 aprilie 1999, 5 – 12 iulie 1999 şi 23 – 29 ianuarie 2000, fără a i se cere semnarea vreunui act adiţional la contractul de muncă.
Susţinerea reclamantei, în sensul că i s-a cerut retroactiv semnarea actului adiţional, chiar după ce şi-a dat demisia din funcţie la 9 martie 2001, este confirmată de probele administrate în cauză.
În consecinţă, nu-i poate fi imputat reclamantei refuzul încheierii actului adiţional pentru a fi obligată la plata contravalorii cheltuielilor de deplasare, ca o sancţiune a nerespectării clauzelor acelui înscris.
A mai rezultat din actele cauzei şi faptul că drepturile băneşti primite de reclamantă, nu au fost din cele prevăzute de art. 5 pct. 1 B lit. b) din HG nr. 518/1995, întrucât deplasările în străinătate, chiar totalizate pe anii 1998, 1999 şi 2000, au fost de numai 56 zile, deci sub limita de 90 zile calendaristice prevăzute de textul sus-menţionat.
În raport de cele expuse, ordinele de imputare fiind emise de pârât cu nerespectarea legii, Curtea, admiţând recursul, va casa sentinţa, va admite acţiunea şi va dispune anularea actelor administrative contestate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.L., împotriva sentinţei civile nr. 1013 din 29 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi, pe fond, admite acţiunea formulată de reclamanta M.L.
Anulează Ordinele nr. 163 din 26 martie 2001 şi nr. 175 din 26 martie 2001 emise de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2758/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 2760/2003. Contencios. Anulare partiala a... → |
|---|
