CSJ. Decizia nr. 317/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 317/2003
Dosar nr. 1936/2002
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 februarie 2002, reclamanta M.E. a chemat în judecată pârâta U.A.R., solicitând anularea deciziei nr. 8521 din 15 decembrie 2001, a Consiliului U.A.R., a deciziei nr. 1216 din 13 octombrie 2001, a Comisiei Permanente a U.A.R. şi obligarea pârâtei să emită decizie de primire a sa în profesia de avocat, cu scutire de examen, precum şi obligarea pârâtei la plata de daune morale, în sumă de 102.000.000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actele contestate i-a fost încălcat dreptul de a fi primită în profesia de avocat, cu scutire de examen, deşi a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute în Legea nr. 51/1995, pentru exercitatea acestei profesii. Reclamanta a susţinut că refuzul exprimat de pârâtă s-a întemeiat nejustificat pe rezultatele testului organizat, cu încălcarea prevederilor art. 28-31 din Statutul profesiei de avocat.
Prin sentinţa civilă nr. 79 din 17 aprilie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat deciziile nr. 8251 din 15 decembrie 2001 şi nr. 1216 din 13 octombrie 2001, a obligat pârâta să emită decizie de primire a reclamantei în profesia de avocat, cu scutire de examen şi a respins cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere actele depuse la dosar şi din care a rezultat că reclamanta îndeplineşte atât condiţiile generale stabilite de art. 11 din Legea nr. 51/1995, cât şi condiţiile speciale prevăzute de art. 16 alin. (2) din aceiaşi lege, pentru a fi primită în profesia de avocat, cu scutire de examen, întrucât are o vechime de peste 18 ani, în funcţia de consilier juridic, iar aprecierea probităţii şi competenţei sale profesionale de către Baroul Hunedoara nu a avut un caracter obiectiv, fiind contrară prevederilor art. 32 din Statutul profesiei de avocat.
Cererea reclamantei de plată a daunelor morale a fost respinsă, cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, au declarat recurs ambele părţi.
Reclamanta a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii sale de daune morale, întemeiată pe dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990. Recurenta-reclamantă a susţinut că cererea sa este justificată faţă de modul nelegal în care a fost organizat testul de examinare şi faţă de afişarea rezultatelor la sediul Baroului Hunedoara, ceea ce i-a lezat personalitatea şi prestigiul profesional, producând o suferinţă morală.
În recursul declarat de pârâta U.A.R.- a fost criticată soluţia de admitere a acţiunii, susţinându-se că intimata nu a dovedit pregătirea profesională necesară exercitării profesiei de avocat, cu ocazia testului organizat conform art. 32 alin. (1) din Statutul profesiei şi nu a primit avizul favorabil al Baroului Hunedoara, pentru scutirea de examen, aviz care are caracter obligatoriu.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat, recursul reclamantei şi va anula ca netimbrat, recursul declarat de pârâtă.
Cererea reclamantei, de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri patrimoniale pentru repararea unui prejudiciu moral, deşi formulată în baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, nu îndeplineşte aceste cerinţe legale pentru a fi admisă, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Modul concret în care pârâta a procedat la examinarea şi la soluţionarea cererii reclamantei, nu constituie prin el însuşi o cauză pentru vătămarea adusă şi altor drepturi subiective, decât dreptul de a fi primit în profesia de avocat şi acest drept a fost recunoscut prin hotărârea instanţei de fond.
Reclamanta nu a dovedit, însă, prin probe concludente, susţinerile sale din acţiune privind existenţa unui prejudiciu cert, cu caracter nepatrimonial şi faptul că acest prejudiciu este consecinţa nelegalităţii celor două decizii contestate, pentru ca răspunderea juridică a pârâtei să fie stabilită şi prin obligaţia de plată a despăgubirilor solicitate.
În consecinţă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.E.
Referitor la recursul declarat de U.A.R., se constată că nu au fost achitate taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar, datorate conform art. 3 lit. m) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, art. II lit. m) din Anexa la HG nr. 752/1999 şi art. 3 din Legea nr. 123/1997, deşi pârâta a fost citată cu menţiunea de a plăti taxele în cuantumul prevăzut de lege pentru calea de atac exercitată.
Constatând neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, Curtea va aplica dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 123/1997 şi va anula ca netimbrat, recursul U.A.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.E., împotriva sentinţei civile nr. 79 din 17 aprilie 2002, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Anulează ca netimbrat, recursul declarat de U.A.R., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3166/2003. Contencios. Anulare act... | CSJ. Decizia nr. 3170/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
