CSJ. Decizia nr. 3356/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3356/2003
Dosar nr. 3841/2001
Şedinţa publică din 21 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 ianuarie 2001, SC S. SRL Târgovişte a formulat contestaţie la executare silită şi cerere de suspendare a executării măsurilor de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor din conturile bancare dispuse prin adresa nr. 114 din 5 ianuarie 2001 a Administraţiei Financiare Târgovişte şi a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de control nr. 1170 din 5 decembrie 2000, în temeiul căruia s-a instituit măsura popririi pentru suma de 178.520.185 lei reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit calculate suplimentar, precum şi majorările de întârziere aferente acestora, calculate de organul de control pentru perioada ianuarie 2000 – septembrie 2000.
Judecătoria Târgovişte, prin încheierea din 11 ianuarie 2001, a suspendat, în temeiul art. 78 alin. (1) din OG nr. 11/1996, actele de executare a creanţelor bugetare, iar prin sentinţa civilă nr. 1933 din 9 aprilie 2001, a respins capătul de cerere privind contestaţia la executare şi a disjuns cauza cu privire la cererea vizând contestaţia împotriva procesului verbal de control nr. 1170 din 5 decembrie 2000 şi, în baza art. 158 C. proc. civ., a declinat competenţa soluţionării acesteia în favoarea Curţii de Apel Ploieşti căreia i-a trimis dosarul ce a fost înregistrat la Curtea de Apel cu nr. 3483/2001.
Separat de această cerere, reclamanta a formulat şi acţiune, înregistrată la 15 martie 2001 (dosar nr. 2279/2001) prin care a solicitat anularea procesului-verbal de control nr. 1170 din 5 decembrie 2000 încheiat de Direcţia Controlului Financiar Fiscal Dâmboviţa şi a măsurilor stabilite prin actul de control, anularea deciziei nr. 5 din 26 februarie 2001 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa, privind soluţionarea contestaţiei formulată împotriva hotărârii nr. 23-2023 din 21 decembrie 2000 emisă de Direcţia Controlului Financiar Fiscal (care menţine măsurile dispuse prin procesul verbal de control), precum şi suspendarea executării, în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, a actului de control şi a deciziei nr. 5/2001.
Totodată, reclamanta a solicitat şi suspendarea executării procesului-verbal de control atacat, a hotărârii nr. 23-2023/2000 a Direcţiei de Control Financiar Fiscal Dâmboviţa şi a deciziei nr. 5 din 26 februarie 2001 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa, în baza dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 29/1990 şi a art. 401 C. proc. civ.
În motivarea ultimei acţiuni reclamanta a arătat că, deşi la data controlului avea de rambursat de la bugetul de stat T.V.A. în sumă de 1.795.747.754 lei, totuşi, organul de control i-a calculat T.V.A. suplimentar (suma de 11.389.354 lei aferentă unor facturi neînregistrate şi 774.934 lei taxă reprezentând depăşirea plafonului pentru cheltuielile de protocol) şi majorări de întârziere aferente acestuia în sumă de 9.359.004 lei. Aceasta în condiţiile în care societatea nu s-a îndreptat împotriva organului de control pentru nerambursarea T.V.A., încasat cu anticipaţie de stat şi nici nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 1143 şi 1144 C. civ., precum şi cele ale art. 22 lit. a) din OG nr. 17/2000 privind compensarea legală şi cele ale art. 30 din OUG nr. 17/2000 referitoare la executarea compensaţiei din oficiu.
Cu privire la impozitul pe profit în sumă de 123.819.175 lei şi majorările aferente în sumă de 33.099.637 lei, reclamanta a considerat că atât constatările organului de control, cât şi argumentele din Decizia nr. 5/2001 nu sunt fundamentate, reparaţiile aferente la imobilele cumpărate pentru producţie având caracter de reparaţii curente fără de care nu putea să intre în circuitul de producţie a unor băuturi alcoolice, în condiţiile de autorizare necesare acesteia, iar nu de lucrări de modernizare a clădirilor cum greşit au reţinut autorităţile fiscale şi au făcut aplicaţiunea art. 4 alin. (1) din OG nr. 70/1994, afirmându-se nejustificat că lucrările respective nu se regăsesc în cheltuielile efectuate pentru realizarea producţiei, ci în active impozabile, conform Regulamentului aprobat prin HG nr. 704/1993 de aplicare a Legii nr. 82/1991.
Prin încheierea din 26 iunie 2001 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, a dispus, în baza art. 164 C. proc. civ., conexarea dosarului nr. 3483/2001 la dosarul nr. 2279/2001. Totodată, s-a luat act că nu se mai solicită suspendarea executării procesului verbal de control, urmând ca instanţa să se pronunţe asupra legalităţii acestuia.
Prin sentinţa nr. 199 din 7 septembrie 2001, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, a admis în parte acţiunea reclamantei, a anulat în parte procesul-verbal atacat şi Decizia nr. 5 din 26 februarie 2001 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa, în sensul că a redus obligaţiile de plată ale reclamantei către bugetul de stat la suma de 19.639.136 lei (12.164.288 lei T.V.A. şi 7.474.848 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit), reţinând, în esenţă, că această sumă stabilită prin expertiza contabilă efectuată în cauză este corectă şi are la bază verificarea actelor depuse la dosar în raport cu prevederile legale incidente în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Printr-un prim motiv de recurs se susţine că, deşi expertul a făcut precizarea că nu se poate pronunţa cu privire la majorările de întârziere întrucât nu i-au fost puse la dispoziţie actele necesare, totuşi, instanţa de fond, în mod greşit a exonerat-o pe reclamantă de plata acestora, fără a avea în vedere dispoziţiile art. 30 din OUGnr. 17/2000.
Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la greşita apreciere a reparaţiilor efectuate de reclamantă şi a dispoziţiilor legale aplicabile. Aceasta întrucât, în timp ce reclamanta şi expertul susţin că s-au efectuat reparaţii curente, instanţa de fond, deşi reţine că în raport de valoarea lucrărilor „de modernizare şi reparaţii capitale" efectuate de reclamantă, aceasta nu datorează impozitul pe profit stabilit prin actul de control, totuşi în final constată că aceasta datorează doar 7.474.848 lei majorări de întârziere.
Recurenta-pârâtă a mai susţinut că nu s-au făcut dovezi cu privire la existenţa clădirilor, nici referitor la starea acestora înainte de reparaţii în caz că au existat şi nici cu privire la mijloacele fixe pretins reparate, care a fost valoarea acestora bazată pe documente contabile şi „reparaţiile curente" care au condus la starea actuală a imobilului.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să conţină motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 201 şi urm. C. proc. civ. expertiza este doar una dintre probele ce se pot administra într-un proces şi aceasta atunci „când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti".
Prin urmare, sentinţa motivată exclusiv pe concluziile raportului de expertiză şi completările acestuia nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 261 C. proc. civ.
În cauză se constată că sentinţa atacată nu este motivată în sensul art. 261 C. proc. civ., aceasta bazându-se exclusiv pe concluziile expertului fără a se arăta motivele de drept care au format convingerea instanţei exprimată prin hotărârea pronunţată în legătură cu obligaţiile stabilite cu privire atât la T.V.A., cât şi la impozitul pe profit, precum şi la majorările aferente, fără a examina şi a arăta motivele referitoare la natura reparaţiilor efectuate şi consecinţele acesteia în raport cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Prin urmare, se va admite recursul declarat în cauză, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Dâmboviţa în baza dispoziţiilor art. 312 şi art. 725 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., precum şi a celor ale OUG nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr. 506/2001, cu ocazia rejudecării urmând a fi avute în vedere toate apărările părţilor, precum şi posibilitatea suplimentării probatoriilor, în baza art. 129 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr. 199 din 7 septembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercială.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmboviţa.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3355/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 3357/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
