CSJ. Decizia nr. 3600/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3600/2003
Dosar nr. 740/2002
Şedinţa publică din 30 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC U.T. SA Braşov a solicitat anularea procesului-verbal nr. 13610/A din 14 iulie 2000, a hotărârii nr. 49 din 17 august 2000, a dispoziţiei nr. 245 din 8 decembrie şi a deciziei nr. 435 din 30 martie 2001 emise de Administraţia Financiară Braşov, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi Ministerul Finanţelor Publice.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin actele administrative contestate, organele de control financiar au reţinut în sarcina sa, în mod greşit, obligaţii financiare cu titlu de impozit suplimentar în sumă de 8.055.351.805 lei plus majorări de întârziere în sumă de 10.611.896.763 lei.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 265/F din 12 decembrie 2001, a admis în parte acţiunea reclamantei, a anulat în parte actele administrative atacate, în sensul că a menţinut obligaţia de plată a reclamantei pentru suma de 8.127.813.011 lei din totalul de 18.667.428.568 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Cu privire la impozitul pe profit în sumă de 114.578.116 lei (pct. I.A), calculat de organele de control, ca urmare a înlăturării facilităţilor acordate de Legea nr. 77/1994, debitul a fost legal stabilit; organele de control au verificat obligaţiile fiscale ale reclamantei pentru perioada decembrie 1997 - trimestrul I/2000.
Prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 553 din 31 mai 1996, încheiat între fostul F.P.S. şi Asociaţia U.T. s-au tranzacţionat 12.758 acţiuni în valoare totală de 4.261.325.096 lei, preţul urmând a fi plătit în cuantum de 20% la data semnării contractului, iar diferenţa de 80% în 10 rate eşalonate.
Contractul s-a încheiat sub imperiul Legilor nr. 58/1991 şi nr. 77/1994, iar ultima lege, în art. 50, prevede reducerea impozitului pe profit cu 50% pe durata achitării ratelor.
Prin OUG nr. 88/1997 s-au abrogat cele două legi, iar ordonanţa nu mai acordă facilităţi fiscale şi ea se aplică tuturor contractelor încheiate sub imperiul ei sau aflate în derulare, aşa cum este contractul în discuţie.
În raport de aceste date, s-a reţinut că reclamanta datorează impozit suplimentar în sumă de 114.578.116 lei şi majorări aferente în sumă de 225.795.641 lei.
Cu privire la cheltuielile de amortizare în sumă de 31.233.777 lei, s-a reţinut că ele reprezintă o cheltuială nedeductibilă fiscal, fiind corect luată în calculul profitului impozabil, astfel că reclamanta datorează un impozit suplimentar de 11.868.833 lei, cu majorări aferente 18.337.347 lei.
Cu privire la vânzarea mijloacelor fixe, s-a reţinut că, în perioada ianuarie – septembrie 1998, potrivit raportului de expertiză contabilă, reclamanta a efectuat vânzări de mijloace fixe la preţuri mai mici decât valoarea rămasă a acestora (valoarea de intrare minus amortizarea acumulată), rămânând astfel o valoare nerecuperată a mijloacelor fixe vândute în sumă de 784.146.790 lei.
La data efectuării vânzării, reclamanta a înregistrat şi valoarea rămasă nerecuperată a mijloacelor fixe în cheltuieli deductibile fiscal, influenţând prin aceasta profitul impozabil calculat la 30 iunie 1998 cu 327.905.955 lei şi la 30 septembrie 1998 cu 456.240.835 lei, în sensul micşorării acestuia; apoi, din proprie iniţiativă, în perioada noiembrie-decembrie 1998, operaţiunile au fost regularizate prin stornarea celor iniţiale cu suma de 784.146.790 lei, astfel că profitul impozabil pe întregul an 1998 nu a fost influenţat.
Dar, potrivit art. 19 din OG nr. 79/1994, privind impozitul pe profit, pentru neplata la termen a impozitului pe profit se datorează majorări de întârziere, iar în cauză, acestea sunt în sumă de 79.336.467 lei, aşa cum au fost calculate de organele de control financiar.
Referitor la titlurile de participare în sumă de 704.068 dolari SUA, s-a reţinut că în decembrie 1998, reclamanta s-a înregistrat în contabilitate cu aceste titluri deţinute la firma L. MFG SUA, în contul 261 „Titluri de participare"; aceste titluri de participare au fost dobândite de reclamantă în schimbul unor creanţe mai vechi, ca rezultat al operaţiunilor comerciale dintre ea şi firma americană, efectuate anterior anului 1997.
La data de 21 ianuarie 1999, Consiliul de Administraţie al SC U.T. SA a aprobat înregistrarea în evidenţa contabilă a acţiunilor comune (ordinare), deţinute la firma comercială (2.514.529 acţiuni reprezentând echivalentul a 704.062 dolari SUA). Aceste acţiuni proveneau din însumarea a 725.118 acţiuni preferenţiale, cu 339.175 acţiuni comune deja deţinute de reclamantă.
La rândul lor, aceste acţiuni proveneau din convertirea unor creanţe ale firmei americane către reclamantă, conform certificatelor C.21R din 28 mai 1995 şi C.23 din 30 mai 1995 (ca urmare a redresării acesteia, anterior firma americană trecând printr-un proces de reorganizare şi supraveghere bancară).
Înregistrarea în contabilitatea reclamantei s-a făcut la valoare de 0,28 dolar SUA/acţiune, respectiv 1.735.235.137 lei, aceasta fiind valoarea la data dobândirii acţiunilor (28 şi 30 mai 1995) şi nu la valoarea de la data înregistrării, respectiv 21 ianuarie 1999 când era de 9.086.925.048 lei.
Sub acest aspect, prin înlăturarea punctului de vedere emis în expertiză, instanţa a reţinut că, aceste acţiuni reprezintă, aşa cum au constatat organele de control, creanţe reactivate care, potrivit HG nr. 704/1993, trebuiau înregistrate în contul 754 „Venituri din creanţe reactivate" şi trebuiau impozitate corespunzător la data înregistrării lor în contabilitate; că, reclamanta datorează impozitul suplimentar şi majorările aferente, calculate de organul de control fiscal.
În legătură cu suma de 700.000 dolari SUA, s-a reţinut că, potrivit Adendumului nr. 5 la contractul nr. 41.05.001 din 14 decembrie 1994 încheiat între SC U.T. SA, în calitate de vânzător, Tractorul UTB – SA, în calitate de producător şi L. MFG din USA, în calitate de cumpărător, în vederea producerii şi vânzării a 2.400 buc. tractoare, cumpărătorul finanţează producţia, transferând telegrafic, la 27 ianuarie 1998 suma de 700.000 dolari SUA în contul vânzătorului. Suma de 700.000 dolari SUA pusă la dispoziţia reclamantei a fost garantată cu 700.000 acţiuni preferenţiale ale vânzătoarei, aflate în păstrarea cumpărătoarei.
La rândul său, vânzătoarea, pentru asigurarea finanţării producţiei, a pus la dispoziţia producătorului, (SC UTB SA) întreaga sumă de 700.000 dolari SUA şi s-a obligat la rândul său să cedeze toate încasările în contul unor exporturi, realizate prin Universal Tractor, fapt ce s-a şi realizat.
După încheierea Adendumului, între reclamantă şi Tractorul UTB – SA, la 29 ianuarie 1998, s-a încheiat o convenţie prin care se stabilesc condiţiile de livrare a minim 2.400 tractoare în SUA, în perioada 1 iunie 1998 – 31 mai 1999.
Întrucât avansul de 700.000 dolari SUA plătit de firma L. MFG, la 27 ianuarie 1998, prin transfer bancar, a fost garantat de reclamantă, Tractorul UTB s-a obligat, la rândul său, să garanteze restituirea avansului la Universal Tractor, fie prin plată, la prima solicitare, fie să cedeze toate încasările în contul unor exporturi realizate, prin Universal Tractor, până la concurenţa sumei de 700.000 dolari SUA.
La data de 28 septembrie 1998, între L. MFG şi Universal Tractor s-a încheiat un „acord de principiu, care a stabilit clauzele principale ce vor face obiectul unei înţelegeri ce urmează a se încheia între acestea; acordul de principiu, stipulează că, răscumpărarea acţiunilor se va face imediat după efectuarea de către L. MFG a contribuţiei de capital şi înainte de vânzarea de către E.L. a 32,7% din părţile sociale ale L.A.
La 30 noiembrie 1999 s-a încheiat un acord între L.A. LLC şi Universal Tractor, prin care convin „să compenseze cu data de 31 octombrie 1999, plata avansului cu suma de 700.000 dolari SUA, cu obligaţia de plată aferentă celor 700.00 acţiuni preferenţiale".
Răscumpărarea de către L.A. a celor 700.000 acţiuni preferenţiale ale reclamantei, la preţul de 1 dolar SUA/acţiune, prin compensare cu avansul în sumă de 700.000 dolari SUA acordat de L. MFG acesteia, a fost realizată la 31 octombrie 1999; aceasta fiind data când suma de 700.000 dolari SUA trebuie evidenţiată în veniturile societăţii. Universal Tractor a evidenţiat-o în totalitate pe venituri în perioada noiembrie 1998 – aprilie 2000, ca urmare a cedării de către Tractorul UTB a încasărilor făcute din export. La data de 31 octombrie 1999, reclamanta evidenţiase pe venituri suma de 599.560 dolari SUA.
Diferenţa de 100.440 dolari SUA, care ar fi trebuit înregistrată pe venituri la 31 octombrie 1999, s-a înregistrat parţial în luna decembrie 1999 (10.963 dolari SUA) şi în aprilie 2000 (78.424 dolari SUA).
Pentru impozitul pe profit în sumă de 574.340.910 lei, aferent veniturilor înregistrate în anul 2000, s-a reţinut că reclamanta datorează majorări de întârziere, perioada 25 ianuarie 2000 – 11 iulie 2000, în sumă de 287.744.796 lei, nu de 1.529.028.623 lei, cum au stabilit organele de control financiare.
Referitor la punctul I.F., s-a reţinut că, reclamanta deţine în capitalul firmei L. MFG un număr de 2.514.529 acţiuni, iar la data de 9 aprilie 1999 s-a aprobat încorporarea firmei L. MFG, prin fuziune, cu B.C. Capital Grup şi transformarea într-o societate cu răspundere limitată – B.C. Holding.
Ca urmare, la 18 iunie 1999 s-a înfiinţat societatea cu răspundere limitată B.C. Holding unde, conform „acordului de schimb" din 29 iunie 1999 cele 2.514.529 acţiuni ale reclamantei au fost preschimbate în părţi sociale, ceea ce înseamnă 21,1% din capitalul lui B.C. Holding.
Prin protocolul încheiat între reclamantă şi B.C. Holding, acesta din urmă s-a obligat să distribuie lui Universal Tractor suma de 800.000 dolari SUA, prin transfer bancar până la 8 iulie 1999. Pentru această sumă, primită ca dividend pentru acţiunile deţinute la firma americană B.C. Holding, s-a reţinut că reclamanta nu datorează impozit pe profit suplimentar, în sumă de 4.346.409.600 lei şi nici majorări aferente de 3.377.160.259 lei, cum greşit au stabilit organele de control financiar.
Referitor la pct. I.G., s-a reţinut că pentru realizarea obiectivului „staţie de distribuţie carburanţi", pusă în funcţie la 29 octombrie 1993, reclamanta a contractat cu mai mulţi furnizori executarea de lucrări şi livrarea de utilaje încă din 1997.
Cu firma C. SRL a convenit să achiziţioneze distribuitoare de carburanţi, marca ADAST – import Cehia, cu preţul în dolari, plătibil în mai mult tranşe: avans la data contractării (4 septembrie 1997), o plată parţială la data facturării (9 septembrie 1997), o altă plată parţială la data livrării efective (27 mai 1998), ultima plată la data recepţionării şi punerii în funcţiune (2 octombrie 1998).
Firma C. SRL a facturat pompe la 8 decembrie 1997, însă au rămas în custodia furnizorului până la achitarea integrală a preţului, respectiv până la 27 mai 1998, dată la care pompele au fost ridicate, intrând în proprietatea reclamantei.
Potrivit facturii nr. 03691044 din decembrie 1997, SC E. SRL a executat lucrări de investiţii în favoarea reclamantei în valoare de 180.201.819 lei, din care 40.702.505 lei reprezintă livrarea şi montarea a 99 uşi de vizitare pentru rezervoarele de combustibil achiziţionate anterior, iar lucrarea a fost recepţionată la 20 ianuarie 1998, plata făcându-se parţial la 22 ianuarie 1998 şi diferenţa în cursul anului 1998.
Aceeaşi firmă, SC E. SRL Braşov a livrat, cu asigurarea transportului la locul de montare, 4 rezervoare combustibil, valoarea serviciilor prestate fiind de 136.173.206 lei, iar recepţionarea lucrărilor şi efectuarea plăţii a avut loc în luna septembrie 1997.
S-a reţinut că potrivit art. 3 din Legea nr. 15/1994, bunurile sus-menţionate sunt considerate mijloace fixe, fiind înregistrate la data procurării în contul 231 „imobilizări în curs" şi au fost supuse amortizării, după punerea lor în funcţiune, odată cu recepţia obiectivului în care au fost încorporate.
În ce priveşte valoarea staţiilor de distribuţie carburanţi (factura nr. 377012/1997, livrate efectiv în luna mai 1998, în valoare de 872.803.620 lei şi valoarea gurilor de vizitare montate la rezervoarele de carburanţi – factura nr. 0369144/1997, recepţionate şi achitate în ianuarie 1998, în sumă de 40.702.505 lei) s-a reţinut că se încadrează în prevederile art. 3 din Legea nr. 15/1994, pentru care prin OUG nr. 92/1997, investitorilor li se acordă o deducere din profitul impozabil aferent exerciţiului financiar a unei cote de 20%.
Totodată, s-a reţinut că nu se încadrează în prevederile legale menţionate, investiţia în valoare de 136.173.206 lei (factura 0369130/1997) constând în achiziţionarea şi transportul a celor patru rezervoare a 50.000 litri şi transportul acestora, recepţionare şi achitate în luna septembrie 1997.
Prin urmare, s-a reţinut că suma cu care urmează a se majora profitul impozabil este de 27.234.641 lei, iar valoarea impozitului pe profit aferent datorat suplimentar este de 10.349.164 lei, la care se adaugă majorări de întârziere în sumă de 15.455.170 lei, nu de 79.775.629 lei, cât a calculat organul de control.
Faţă de cele menţionate, s-a reţinut că acţiunea reclamantei este parţial justificată şi anume:
Referitor la pct. II din acţiune, respectiv T.V.A., s-a reţinut că potrivit Normelor pentru aplicarea OG nr. 3/1992, aprobată prin HG nr. 502/1998, în baza avizului de însoţire a mărfii întocmit la 23 iulie 1999, pentru 132 radiatoare hidraulice, reclamanta avea obligaţia să întocmească factura; întrucât nu a făcut acest lucru decât la 20 iunie 2000, pentru înregistrarea T.V.A. (colectată) în sumă de 100.517.692 lei, cu o întârziere de 320 zile, reclamanta datorează numai majorări de întârziere în sumă de 96.496.984 lei, nu şi T.V.A. în sumă de 100.517.692 lei.
În ce priveşte punctul III din acţiune, s-a reţinut că potrivit expertizei contabile, din totalul obligaţiilor restante de 275.331.890 lei, stabilite de organul de control fiscal, cu titlu de impozit pe venituri din salarii şi de natură salarială, cu titlu de majorări şi penalităţi aferente, reprezintă o datorie certă numai suma de 107.071.761 lei, din care impozit restant de 38.455.866 lei, majorări aferente 62.166.162 lei şi penalităţi 6.449.733 lei.
În concluzie, s-a menţinut în sarcina reclamantei numai obligaţia de plată a sumei de 8.127.813.011 lei rezultată din adiţionarea sumelor din tabelul întocmit de expert la fila 160 din raport.
Împotriva sentinţei a declarat recurs SC U.T. Braşov, pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
- Întâi, cu referire la impozitul pe profit în sumă de 7.847.094.320 lei, se susţine că, dreptul de facilitate născut sub imperiul Legii nr. 77/1994 se păstrează pe timpul derulării contractului de vânzare-cumpărare acţiuni; prevederile Legii nr. 88/1998, în ceea ce privesc facilităţile, aplicându-se numai societăţilor privatizate după intrarea în vigoare a acesteia.
- În al doilea rând, că, caracterul deductibil, în funcţie de gradul de utilizare a mijloacelor fixe, a fost corect apreciat de expertul contabil, iar instanţa de fond, deşi reţine că profitul impozabil pe anul 1998 nu a fost influenţat de operaţiunile de regularizare efectuate, a menţinut greşit majorările de întârziere în sumă de 79.336.467 lei.
- În al treilea rând, referitor la titlurile de participare, se pretinde că, hotărârea este nemotivată; că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii; în acelaşi timp, în mod eronat a reţinut prima instanţă că înregistrarea în contabilitate la valoarea de 0,28 dolari SUA/acţiune, de la data dobândirii acţiunii este greşită şi că valoarea trebuia să fie de 8.086.925.048 lei la data de 21 ianuarie 1999.
- În al patrulea rând, că instanţa primă nu a combătut cu nimic opinia expertului contabil, formulată în sensul că societatea nu datorează impozit suplimentar în sumă de 3.073.031.518 lei şi nici majorări de întârziere, astfel că nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare.
- În al cincilea rând, că majorările pentru neplata la termen a impozitului pe profit, pentru perioada 25 ianuarie 2000 – 11 iulie 2000, în sumă de 284.744.796 lei, nu sunt dovedite.
Se susţine, apoi, că sentinţa conţine greşeli de calcul aritmetice, în dispozitiv fiind trecută suma de 8.127.813.011 lei, în loc de 8.077.813.011 lei.
Recursul este nefondat.
În adevăr, în ce priveşte impozitul pe profit, la care se face referire în primul motiv de casare, în mod corect a reţinut prima instanţă că facilităţile fiscale acordate prin Legea nr. 77/1994, au fost înlăturate, începând cu 29 decembrie 1997, prin OUG nr. 88/1997, care a abrogat legea.
Aşadar, pentru toate contractele încheiate sub imperiul OUG nr. 88/1997 sau aflate în derulare, nu se mai acordă facilităţi fiscale, începând cu 29 decembrie 1997, întrucât nu există temei legal în acest sens.
În ce privesc majorările de întârziere în sumă de 79.336.467 lei, la care se face referire în motivul doi de recurs, de asemenea au fost corect menţinute de prima instanţă, pe baza art. 19 din OG nr. 79/1994.
În acest sens, în hotărâre se face referire la acte din care rezultă că aceste majorări sunt aferente sumelor cu care a fost influenţat profitul pentru perioada scursă de la 25 iulie 1998, respectiv 25 octombrie 1998, până la 25 ianuarie 1999, când a fost plătit impozitul pe profit aferent trimestrului IV/1998, perioadă în care au fost corectate operaţiunile iniţiale.
Totodată, în mod corect s-a reţinut că suma de 31.233.717 lei nu este deductibilă fiscal, iar soluţia adoptată are ca temei legal Normele metodologice nr. 350249/1223 din 15 februarie 1999 şi OUGnr. 4/1998.
Apoi, raportat la motivul trei de casare, se constată că hotărârea cuprinde toate datele necesare, inclusiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, aşa cum prevede art. 261 C. proc. civ.
Este de observat, sub acest aspect, că instanţa a înlăturat motivat opinia exprimată în Raportul de expertiză contabilă, cu privire la titlurile de participare (impozit suplimentar în sumă de 3.073.031.518 lei şi majorări aferente în sumă de 4.056.401.603 lei), reţinând că aceasta este contrară HG nr. 704/1993, potrivit căreia „creanţele reactivate" sunt generatoare de venit şi trebuiau înregistrate în contul 754 „Venituri din creanţe reactivate" şi impozitate corespunzător la valoarea de la data înregistrării în contabilitate.
Deci, hotărârea cuprinde motivele care au format convingerea instanţei cu privire la titlurile de participare.
De asemenea, în această privinţă, în raport de obiectul litigiului, instanţa a interpretat şi aplicat corect dispoziţiunile legale incidente în cauză, totodată, s-a pronunţat asupra mijloacelor de probă administrate, inclusiv asupra Raportului de expertiză contabilă.
În ce priveşte impozitul pe profit în sumă de 574.340.910 lei, aferent veniturilor înregistrate în anul 2000, s-a reţinut corect că reclamanta datorează majorări de întârziere, pentru perioada 25 ianuarie 2000 – 11 iulie 2000, în sumă de 287.744.796 lei, iar în recurs nu se face referire la acte din care să rezulte o altă situaţie, respectiv că au fost greşit stabilite.
În fine, se constată că, dispozitivul sentinţei a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 258 C. proc. civ., inclusiv în ce priveşte menţinerea obligaţiei de plată a reclamantei pentru suma de 8.128.813.011 lei din totalul de 18.667.428.568 lei.
În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC U.T. SA Braşov, împotriva sentinţei nr. 265/F din 12 decembrie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 360/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 3601/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
