CSJ. Decizia nr. 396/2003. Contencios. Recurs refuz raspuns memoriu. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 396/2003
Dosar nr. 113/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 octombrie 2001, reclamanta SC J.I. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia, să-i răspundă la memoriul înregistrat la 3 mai 2001.
Susţine reclamanta că răspunsul formulat prin intermediul Gărzii Financiare Centrale, nu este satisfăcător, întrucât memoriul vizează domeniul tehnico-legislativ, şi nu pe cel al procedurilor de soluţionare a contestaţiilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1570 din 21 noiembrie 2001, a respins acţiunea.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, reclamanta SC J.I. SRL, susţinând, în esenţă, că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că pârâtul i-a răspuns la memoriul formulat.
Recursul este nefondat.
Cu adresa nr. 392325 din 4 iunie 2000, Ministerul Finanţelor Publice – Garda Financiară Centrală, a răspuns memoriului formulat de recurenta-reclamantă.
De altfel, însăşi recurenta-reclamantă confirmă primirea răspunsului, însă îl consideră nesatisfăcător.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea, repunându-se în cauză problema unui refuz nejustificat, de a răspune la memoriu.
Pentru aceste motive, recursul declarat de reclamantă se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC J.I. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 1570 din 21 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3954/2003. Contencios. La declinare de... | CSJ. Decizia nr. 397/2003. Contencios. Recurs refuz nejustificat... → |
---|