ICCJ. Decizia nr. 4028/2003. Contencios. Anulare decizie D.G.V. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4028/2003
Dosar nr. 2517/2003
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa recurată, sentinţa civilă nr. 556, pronunţată în dosarul nr. 157/2003, format ca urmare a declinării competenţei de către Tribunalul Bucureşti, secţia de conflicte şi litigii de muncă, prin sentinţa civilă nr. 401, pronunţată la data de 27 noiembrie 2002 în dosarul nr. 538/LM/2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul D.C., care a cerut anularea deciziei nr. 1156 din 10 septembrie 2002, emisă de Directorul general al fostei Direcţii Generale a Vămilor, actualmente Autoritatea Naţională a Vămilor, prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că reclamantul, având funcţia de inspector vamal în cadrul Serviciului de Supraveghere Vamală şi Luptă împotriva Fraudelor Vamale din Direcţia Regională Interjudeţeană Vamală Bucureşti, la data de 24 august 2002 a comis o abatere disciplinară gravă, în sensul că s-a deplasat într-o acţiune de control la Biroul Vamal Ostrov, judeţul Giurgiu, fără a avea ordin de control aprobat de şeful ierarhic şi nu a întocmit procesul-verbal pentru controlul mijloacelor de transport la care a participat. A mai reţinut că faptele respective le-a comis împreună cu colegul său A.C., deplasându-se cu autoturismul de serviciu de la sediul Direcţiei Regionale Interjudeţene Vamale Bucureşti. la Biroul Vamal Ostrov, judeţul Giurgiu.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 şi art. 3041 C. proc. civ., pentru motive vizând nelegalitatea şi netemeinicia:
1. În mod greşit instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile OG nr. 16/1998, deşi el devenise funcţionar public începând cu data de 14 decembrie 2000, astfel că îi erau aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999, în care nu se regăseşte sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă;
2. În mod greşit a reţinut instanţa de fond că Decizia de desfacere a contractului de muncă ar fi legală şi temeinică, din moment ce nu a reţinut că deplasarea la Biroul Vamal Ostrov a fost executată în baza programării făcute de şeful ierarhic direct, iar sancţiunea aplicată este o măsură extremă care nu a ţinut seama de activitatea sa anterioară foarte bună;
3. În mod greşit instanţa de fond nu a constatat nelegalitatea sancţiunii aplicate, deoarece pentru abaterea respectivă fusese anterior sancţionat, cu trecerea din funcţia de inspector vamal, în funcţia de dispecer;
4. Instanţa de fond nu a ţinut seama că el intrase în concediul legal de odihnă la data de 10 septembrie 2002, iar Decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă la aceeaşi dată, fiind lovită astfel de nulitate;
5. În mod greşit instanţa de fond a reţinut că el şi-ar fi recunoscut faptele imputate.
Recursul este nefondat.
Din probele administrate în cauză instanţa de fond a reţinut în mod judicios că recurentul-reclamant, inspector vamal în cadrul S.S.V.L.F.V. din Direcţia Regională Interjudeţeană Vamală Bucureşti, s-a deplasat în ziua de sâmbătă – 24 august 2002, împreună cu colegul său A.C., cu autoturismul de serviciu, la Biroul Vamal Ostrov, judeţul Giurgiu, unde au executat activităţi de control asupra mijloacelor de transport pe o durată de cca o oră şi jumătate, până în momentul în care au fost chemaţi telefonic de şeful Direcţiei Regionale Interjudeţene Vamale Bucureşti.
Potrivit art. 12 din Normele tehnice privind realizarea supravegherii şi controlului ulterior, aprobate prin Decizia nr. 633 din 14 martie 2001, emisă de directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor (M. Of. nr. 150/27.06.2001), acţiunile ordinare de supraveghere vamală şi control vamal ulterior se desfăşoară pe baza ordinului de control/misiune, aprobat de conducerea Direcţiei de Supraveghere Vamală şi Luptă împotriva Fraudelor Vamale sau de Directorul Direcţiei regionale vamale interjudeţene, iar acţiunile extraordinare (operative), pe bază de ordin de control/misiune, aprobate de şeful serviciului supraveghere vamală şi luptă împotriva fraudelor vamale (model prezentat în Anexa nr. 1) sau, în cazuri temeinic justificate, pe baza legitimaţiei de control.
Deci, aşa cum rezultă din modelul prezentat în Anexa 1 la Normele tehnice, rezultă că ordinul de control/misiune este dat întotdeauna în formă scrisă de către persoana autorizată.
Este necontestat că recurentul-reclamant şi colegul său s-au deplasat în ziua de 24 august 2002 şi au intrat într-o acţiune de control vamal la Biroul Vamal Ostrov, fără a avea un astfel de ordin scris, care să emane de la persoana autorizată: şeful Direcţiei Regionale Interjudeţene Vamale Bucureşti sau şeful S.S.V.L.F.V. din cadrul Direcţiei Regionale Interjudeţene Vamale Bucureşti.
În ceea ce priveşte motivele de recurs, care vizează legalitatea soluţiei atacate, rezultă că sunt neîntemeiate.
Astfel, în mod corect instanţa de fond şi-a raportat soluţia şi considerentele acesteia, la prevederile OG nr. 16/1998 privind Statutul personalului vamal, deoarece, potrivit prevederilor art. 5 din Statutul funcţionarilor publici, dispoziţiile Legii nr. 188/1999 se aplică şi funcţionarilor publici, care au statute proprii aprobate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu dispun altfel.
Or, în materia sancţiunilor disciplinare, dispoziţiile OG nr. 16/1998 diferă de cele ale Legii nr. 188/1999, astfel că, în mod corect, au fost considerate ca fiind incidente în cauza de faţă.
În ceea ce priveşte data la care a fost emisă Decizia de desfacere a contractului de muncă, este adevărat că Decizia nr. 1156 din 10 septembrie 2002 a fost emisă la aceiaşi dată la care recurentului-reclamant i se aprobase să intre în concediul legal de odihnă, dar această împrejurare nu are nici o semnificaţie juridică.
Astfel, potrivit prevederilor art. 146 C. muncii, în vigoare la data respectivă, contractul persoanei încadrate în muncă nu poate fi desfăcut din iniţiativa unităţii, în timpul incapacităţii temporare de muncă în care primeşte ajutoare de asigurări sociale, în caz de graviditate, în timpul concediului de maternitate şi în perioada de alăptare, în perioada cât îngrijeşte copilul bolnav în vârstă de până la 3 ani, precum şi în timpul cât soţul satisface stagiul militar, or, recurentul-reclamant nu s-a aflat în nici una dintre aceste situaţii.
În ceea ce priveşte susţinerea că măsura desfacerii contractului de muncă este o dublă sancţiune, pentru aceiaşi abatere comisă la data de 24 august 2002, este neîntemeiată, deoarece repartizarea recurentului-reclamant în activitatea de dispecerat a serviciului a reprezentat o repartizare de noi atribuţii, funcţia de dispecer neexistând în statul de funcţii, iar fişa postului său prevedea că urma să execute şi alte sarcini stabilite de conducerea direcţiei.
Astfel fiind, stabilirea în sarcina recurentului-reclamant a unor atribuţii specifice activităţii de dispecerat, nu reprezintă o retrogradare în funcţie, motiv pentru care desfacerea disciplinară a contractului de muncă nu constituie o a doua sancţiune pentru aceiaşi abatere disciplinară, ci reprezintă sancţiunea pentru abaterea respectivă, aplicată în urma cercetării administrative efectuate.
În ceea ce priveşte motivele de recurs care vizează temeinicia soluţiei atacate, rezultă că şi acestea sunt neîntemeiate (motivele nr. 2 şi nr. 5).
Astfel, în raport cu situaţia de fapt reţinută, în mod corect de instanţa de fond şi cu prevederile Normelor tehnice, citate mai sus, împrejurarea că şeful serviciului S.S.V.L.F.V. a declarat că în ziua precedentă i-ar fi programat verbal pentru data de 24 august 2002, pentru cazul în care ar fi fost necesar să se deplaseze într-o acţiune de supraveghere şi control a mijloacelor de transport, nu este în măsură să schimbe sau să atenueze caracterul abaterii disciplinare comise de cei doi inspectori vamali.
În mod judicios a reţinut instanţa de fond, că deplasarea celor doi inspectori vamali la Biroul Vamal Ostrov şi intrarea lor într-o acţiune de control neordonată/neaprobată printr-un ordin de control/misiune, în scris, reprezintă o abatere disciplinară gravă, care justifică pe deplin sancţiunea aplicată.
Susţinerea subsidiară a recurentului-reclamant, cum că, în cazuri temeinic justificate, putea intra în acţiuni de control/ misiune doar pe baza legitimaţiei de control, este reală, în sensul că Normele tehnice, art.12, ultima teză, prevăd această posibilitate, dar acestea sunt inaplicabile în cauză, neexistând dovezi că recurentul-reclamant şi colegul său s-ar fi aflat într-un caz temeinic justificat, cu atât mai puţin, cu cât nu a fost încheiat nici un act de control care să ateste o astfel de situaţie.
Mai mult, aşa cum rezultă din probele aflate la dosarul cauzei, în ziua de 24 august 2002, la Biroul Vamal Ostrov se deplasaseră alţi doi inspectori vamali din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, în baza unui ordin de misiune/control, pentru efectuarea unui control ulterior şi care au sesizat prezenţa neregulamentară a recurentului-reclamant şi a colegului său.
În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul urmează să fie respins ca nefondat, soluţia instanţei de fond şi actul administrativ atacat fiind temeinice şi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.C. împotriva sentinţei civile nr. 556 din 17 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4026/2003. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 4030/2003. Contencios. Anularea certificatului... → |
|---|
