ICCJ. Decizia nr. 4033/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 4033/2003

Dosar nr. 2557/2003

Şedinţa publică din 20 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta C.D.O. a solicitat anularea hotărârii nr. 8486 din 17 martie 2003 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative menţionate, fiind născută în refugiu.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 531 din 8 mai 2003, a admis acţiunea reclamantei C.D.O., a anulat hotărârea nr. 8486 din 17 martie 2003 a Casei Judeţene de Pensii Cluj şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 22 februarie 1943 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti aferente începând cu 1 aprilie 2003.

În motivarea soluţiei, a reţinut că reclamanta s-a născut în perioada în care părinţii s-au aflat în refugiu, respectiv la 22 februarie 1943 în judeţul Sibiu, iar în considerarea dispoziţiilor art. 100 C. fam. şi ale art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, pentru reclamantul minor este exclus alt domiciliu decât al părinţilor săi.

Pe de altă parte, având în vedere şi vârsta reclamantei la acea dată, era exclusă şi manifestarea de voinţă a acesteia, în sensul alegerii unui alt domiciliu, luând în considerare dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 31/1954.

Împotriva hotărârii astfel pronunţate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, precum şi ale art. 1 şi 4 din HG nr. 127/2002, prevăd în mod expres şi limitativ categoriile de persoane care beneficiază de aceste drepturi, copiii născuţi în refugiu nefiind incluşi în nici una dintre ele.

A precizat că pentru ca o persoană să dobândească calitatea de refugiat în sensul acestui act normativ, este necesar ca datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă, să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, ori intimata nu şi-a schimbat domiciliul fiind născută în localitatea Sibiu.

Recursul este nefondat.

În cauză, este necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi din localitatea Cluj în localitatea Sibiu în perioada 8 septembrie 1940 – 1 august 1946, respectiv la data de 22 februarie 1943.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei rezultă că obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999 şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a persecuţiilor etnice.

Cu această motivare, soluţia Curţii de apel este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 531 din 8 mai 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4033/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs