CSJ. Decizia nr. 54/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 54/2003
Dosar nr. 480/2002
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 28 august 2001, reclamanta SC R.I. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Garda Financiară Centrală, solicitând anularea pct. 1 al deciziei nr. 1172 din 30 iulie 2001 şi exonerarea societăţii, de plata sumelor de 523.723.552 lei, impozit pe veniturile persoanelor nerezidente şi 193.698.820 lei, majorări de întârziere aferente, prin anularea procesului-verbal de control.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organele financiare au făcut o greşită aplicare a Convenţiei pentru Evitarea Dublei Impuneri dintre România şi Liban, societatea neavând obligaţia de a reţine la sursă, impozitul asupra venitului din dobânzi obţinut de partenerul extern de pe teritoriul României, impozitarea având loc în Liban.
Prin sentinţa civilă nr. 1601 din 26 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a anulat parţial Decizia nr. 1172 din 30 iulie 2001, precum şi procesul-verbal din 13 februarie 2001, cu privire la impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente, de 523.723.552 lei şi majorări de întârziere, de 193.698.820 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a beneficiat de un credit extern de 7.000.000 dolari SUA, de la U.T. din Liban, achitând până la data controlului, dobânzi de 462.500 dolari SUA.
Instanţa a constatat că aplicarea impozitului de 5%, asupra sumei plătite la extern, nu are suport legal, neexistând vreo reglementare care să prevadă obligaţia achitării unui impozit asupra dobânzilor, care sunt impozitele în statul de origine al partenerului extern.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Garda Financiară Centrală, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâţii au învederat că instanţa a interpretat greşit prevederile Legii nr. 10/1996, privind ratificarea Convenţiei pentru Evitarea Dublei Impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, dintre România şi Liban.
Potrivit art. 11 din acest act normativ, dobânzile pot fi impuse în statul contractant din care provin, impozitul neputând depăşi 5% din suma brută a dobânzilor, în situaţia când primitorul este beneficiarul efectiv al dobânzilor.
Aşadar, au precizat recurenţii, există bază legală de impozitare cu procentul de 5% a dobânzilor aferente creditului extern, acest drept fiind conferit chiar şi de statul de rezidenţă al partenerului extern, prin semnarea Convenţiei pentru Evitarea Dublei Impuneri, din 28 iunie 1995.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise şi a se casa sentinţa, în sensul respingerii acţiunii.
Astfel, instanţa a apreciat în mod eronat că nu există temei legal pentru a se dispune obligarea societăţii ca, din dobânzile achitate creditorului extern în baza unui contract de finanţare, să reţină şi să vireze la bugetul de stat, impozit pe venit în cotă de 5%.
Potrivit Convenţiei încheiate între România şi Liban, ratificate prin Legea nr. 10/1996, dobânzile provenind dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant, pot fi impuse în acel celălalt stat contractant. Aceste dobânzi pot fi impuse şi în statul contractant din care provin şi potrivit legislaţiei acelui stat, dar dacă primitorul este beneficiarul dobânzilor, impozitul astfel stabilit, nu va depăşi 5% din suma brută a dobânzilor.
Aceste prevederi se coroborează cu dispoziţiile art. 2 din OG nr. 83/1998, potrivit cărora se datorează impozitul pentru veniturile din dobânzi plătite nerezidenţilor, organele financiare având în vedere cota de 5% din Legea nr. 10/1996, şi nu cea de 20%, prevăzută de ordonanţa de urgenţă sus-menţionată.
În cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 3 din Legea nr. 10/1996, potrivit cărora dobânzile sunt scutite de impozit, dacă persoana juridică căreia i se achită, este unitate bancară, instituţie guvernamentală sau a autorităţii locale. Or, în cauză, reclamanta a contractat un împrumut financiar extern de la o societate comercială din Liban, care nu face parte dintre instituţiile arătate mai sus.
În aceste condiţii, organele financiare au reţinut în mod justificat că reclamanta avea obligaţia să reţină şi să vireze la bugetul statului, impozitul de 5% pe veniturile nerezidenţilor.
Referitor la majorările de întârziere aferente impozitului pe venitul persoanelor nerezidente, Curtea reţine că şi acestea au fost corect calculate, în raport cu dispoziţiile art. 6 alin. (2) din OG nr. 83/1998 şi art. 13 din OG nr. 11/1996.
Faţă de cele expuse, Curtea va admite cele două recursuri declarate în cauză şi va casa sentinţa, iar pe fond va dispune respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Garda Financiară Bucureşti şi de Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 1601 din 26 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea formulată de SC R.I. SA Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 539/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 540/2003. Contencios → |
|---|
