CSJ. Decizia nr. 542/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 542/2003
Dosar nr. 2768/2001
Şedinţa publică din 11 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 873 din 18 iunie 1999, reclamantul Z.J. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială a municipiului Bucureşti, anularea deciziei nr. 311 din 21 mai l999, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, urmare a refuzului de a-l încadra în categoria de persoană persecutată politic, în perioada 1968 – 1989, încadrarea în categoria de persoane persecutate politic fiindu-i recunoscută abia prin Decizia nr. 1093 din 20 noiembrie 1998.
A mai solicitat faţă de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, obligarea pârâtei la plata retroactivă a drepturilor de salariu, corespunzătoare funcţiei de mecanic specialist I, la C.F.R., pe perioada 1990 - 1999 şi emiterea unei noi decizii de pensionare, cu începere de la 1 martie 1999, ţinându-se seama de încadrarea ca mecanic specialist I C.F.R. reparaţii, tracţiune, cu toate drepturile personalului C.F.R.
Prin sentinţa civilă nr. 1336 din 8 noiembrie 1999, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată, reţinându-se că la calculul vechimii în muncă, conform deciziei nr. 311/1998, s-au aplicat dispoziţiile privind prejudiciul care i-ar fi fost cauzat reclamantului, prin recunoaşterea cu întârziere a calităţii de persoană persecutată politic, potrivit Decretului-lege nr. 118/1990.
Recursul declarat de recurentul Z.J., împotriva sentinţei astfel pronunţate. a fost admis prin Decizia nr. 3363 din 20 noiembrie 2000, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, decizie prin care s-a casat sentinţa recurată, s-a trimis cauza spre rejudecare, la aceiaşi instanţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, judecând în fond după casare şi având în vedere obiectivele din Decizia de casare, s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 682 din 23 mai 2001, respingând acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată,
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în esenţă, că faţă de dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 3/1977 şi Legea nr. 29/1990, Decizia nr. 311 din 21 mai 1999, emisă de pârâtă, a fost dată cu respectarea prevederilor legale în această materie.
Astfel, din adeverinţa nr. 159 din 18 iunie 1998, eliberată de SC C. SA, a rezultat că în perioada 17 iunie 1968 – 31 iulie 1968, reclamantul a fost încadrat în cadrul acestei unităţi C.F.R., ca mecanic specialist I, încadrarea în grupă superioară de muncă, a perioadelor anterioare datei 18 martie 1990, efectuându-se potrivit art. 12 Ordinul nr. 50/1990, cu respectarea Instrucţiunilor nr. 1040/1967, de aplicare a foste legi a pensiilor, Legea nr. 27/1966, activitatea exercitată de reclamant în acea perioadă neîncadrându-se în grupă superioară de muncă.
De altfel, în conformitate cu Decretul-lege nr. 68/1960, beneficiază de grupă de muncă, în baza Ordinului nr. 50/1990 şi Ordinul nr. 125/1990, personalul aflat în activitate la 1 februarie 1990, condiţie care nu a fost îndeplinită, în speţă aşa cum rezultă din relaţiile M.7.3/104/2001 ale S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA Bucureşti, existente la dosar.
Cu privire la imposibilitatea reintegrării în muncă, a reclamantului, din anul 1992, ca urmare a refuzului Comisiei pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, conform Decretului-lege nr. 118/1990, prin hotărârea nr. 47 din 2 aprilie 1992, s-a avut în vedere că acest act administrativ a menţionat dreptul de plângere, contestaţie în termen de 45 zile de la comunicare, iar prin Decizia nr. 1093 din 20 noiembrie 1998, emisă de Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Bucureşti s-a revizuit respectiva hotărâre, în sensul că încadrarea juridică a persecuţiei politice din perioada menţionată de art. 1 alin. (1) lit. c) şi din Decretul-lege nr. 118/1990, această decizie fiind avută în vedere de pârât, atât la emiterea deciziei de pensie, cât şi la analizarea acesteia în cadrul procedurii administrative, de către pârâtă, prin emiterea deciziei nr. 311 din 21 mai 1999.
Instanţa a mai reţinut că cererea de reparaţie a prejudiciului cauzat de soluţionarea cu întârziere a cererii de revizuire de către Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Sociale Bucureşti, prin Decizia nr. 1093 din 20 noiembrie 1998, este neîntemeiată, întrucât reclamantul a formulat cerere la 30 septembrie 1998, sub nr. 6732, sesizarea reclamantului privind revizuirea la hotărârea nr. 47 din 20 aprilie 1992, fiind soluţionată în termen de 30 de zile.
Cu privire la imposibilitatea reîncadrării în muncă a reclamantului, din 1992, instanţa a susţinut că acesta nu a făcut dovada că a depus diligenţe pentru reangajarea în serviciu la calea ferată, neputându-se reţine vreo culpă în sarcina pârâtei Direcţia Generală de Muncă Socială Bucureşti, astfel că motivele arătate de reclamant nu sunt întemeiate.
Împotriva hotărârii astfel pronunţate, recurentul Z.J. a declarat recurs, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca motiv de casare, faptul că instanţa nu a ţinut cont de cele 18 acte depuse la dosar, la data de 16 mai 2001 şi nu s-a conformat întru-totul motivelor de casare prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie, în sensul că nu au fost administrate probele pentru care sentinţa a fost casată.
Recursul este nefondat, pentru cele ce urmează.
Din verificarea actelor de la dosar, în raport cu sentinţa recurată, rezultă că instanţa a pronunţat o soluţie legală şi temeinică şi a avut în vedere şi a motivat fiecare aspect, în parte, invocat în acţiune.
Astfel, din adeverinţa nr. 159 din 18 iunie 1998, emisă de SC C. SA, nu rezultă că anterior datei de 18 martie 1969, reclamantul şi-ar fi desfăşurat activitatea în grupa I şi a II-a de muncă.
De asemenea, din Decizia nr. 311/1999 rezultă că la calculul vechimii în muncă s-au aplicat dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, fiecare an de detenţie sau internare în spital s-a considerat vechime în muncă 1 an şi 6 luni.
Cu privire la despăgubiri, s-a reţinut corect că fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, competenţa de soluţionare revine instanţei de drept comun.
De asemenea, instanţa a ţinut cont şi a verificat fiecare motiv de casare în parte. Astfel, cu privire la imposibilitatea de reîncadrare în muncă a reclamantului, din anul 1992, s-a avut în vedere că prin adresele nr. 312/2/2318/1992 şi nr. 178/1992 ale S.N.C.F.R. – Direcţia Resurse Umane şi Administraţie şi Cabinet Preşedinte, i s-a comunicat reclamantului că va fi încadrat la unul din depourile de locomotive din Bucureşti, într-o meserie corespunzătoare pregătirii sale profesionale şi vechimii în specialitate, condiţionat de respectarea la angajare, a legislaţiei specifice căii ferate, dar acesta nu a făcut dovada că a depus diligenţele pentru reangajarea în serviciu la calea ferată, iar condiţiile de respectare la angajare, a legislaţiei specifice, nu se refereau şi la alte aspecte, respectiv cele vizând încadrarea în una din categoriile de personal persecutate politic prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.
În atare situaţie, Decizia nr. 311 din 21 mai 1999, emisă de pârâtă, a cărei anulare s-a solicitat, este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul se priveşte ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Z.J., împotriva sentinţei civile nr. 682 din 23 mai 2001, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 541/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 543/2003. Contencios → |
|---|
