ICCJ. Decizia nr. 1041/2004. Contencios. Refuz eliberare adeverinta. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1041/2004
Dosar nr. 3681/2003
Şedinţa publică din 10 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, la 29 septembrie 2003, R.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 3282 din 15 septembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 5511/2003.
În motivarea recursului, petentul a susţinut că SC G.C. SA a aparţinut de fostul Consiliu Popular al municipiului Bucureşti şi că adeverinţa ce a cerut-o acestei societăţi comerciale [unitate ce ar proveni din fosta Întreprindere Raională de Construcţii şi Reparaţii 1 Mai, unde a lucrat din mai 1965, până în ianuarie 1972], îi este necesară pentru completarea dosarului de pensionare pe care l-a depus la instituţia abilitată din ţara de domiciliu - Germania.
Petentul susţine că în mod eronat instanţa de fond a considerat că acţiunea este inadmisibilă, pe calea contenciosului administrativ, pentru considerentul că nu a „solicitat unei autorităţi administrative, eliberarea unui act administrativ".
Sub acest aspect, se consideră de recurent că instanţa nu a ţinut seamă de Decizia nr. 97 din 30 aprilie 1997, a Curţii Constituţionale, prin care s-a înlocuit denumirea generică de „autorităţi administrative", în cea de „autorităţi publice".
Petentul mai consideră că adeverinţa solicitată se referă la „un drept recunoscut de lege" şi a fost cerută unei „autorităţi publice", deci acţiunea trebuia admisă.
Consideră petentul că, întrucât unitatea la care a lucrat din 1965 până 1972, era subordonată fostului Consiliu Popular al municipiului Bucureşti, şi unităţile ce au derivat din aceasta „au aceeaşi subordonare, deci sunt autoritate publică, întrucât este o societate comercială subordonată organic, funcţional organelor centrale autonome".
Recursul declarat este neîntemeiat şi va fi respins.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti.
În fapt, petentul a cerut intimatei-pârâte, o adeverinţă din care să rezulte că în perioada în care a fost angajat permanent în funcţia de muncitor instalator şi respectiv, maistru la I.R.C.R. 1 Mai, devenită I.C.R. 2 şi I.C.R. Bucureşti, pe lângă executarea lucrărilor de montaj a instalaţiilor de apă şi canalizare, încălzire centrală şi gaze naturale aferente construcţiilor civile şi industriale, a executat şi „lucrări de proiectare, piese scrise şi desenate" pentru instalaţii de utilizare a gazelor naturale.
Deci, petentul a solicitat o adeverinţă care să aibă un anumit conţinut, respectiv faptul că el nu numai că a executat lucrări de instalaţii gaze, dar a făcut şi „lucrări de proiectare, piese scrise şi desenate".
Această cerere a formulat-o pârâtei SC G.C. SA.
Este cert că această societate comercială pe acţiuni nu mai este subordonată fostului Consiliu Popular al municipiului Bucureşti, care nu mai există ca atare, astfel încât această apărare invocată în notele scrise de către recurent, este neîntemeiată.
Pe de altă parte, intimata-pârâtă nu este un organism neguvernamental, autorizat de lege sau de un organ guvernamental, în baza legii, să presteze servicii publice, în regim de putere publică (ca de exemplu o bancă).
În fapt, intimatei-pârâte i s-a cerut să elibereze o adeverinţă din care să rezulte că pe lângă munca pentru care petentul a fost încadrat şi plătit ca executant, ar fi făcut şi lucrări de „proiectare şi desene de piese".
Acest conţinut al adresei priveşte, deci, o unitate la care petentul ar fi lucrat într-o perioadă în care societatea pe acţiuni reclamată în cauză nici nu exista şi oricum nu prestează servicii publice în regim de putere publică.
De altfel, în cauză, petentul nu a făcut nici un fel de probe din care să rezulte că intimata-pârâtă ar fi succesoarea unităţilor invocate de petent.
Este de observat că în art. 48 din Constituţie, se foloseşte noţiunea de „autoritate publică", ceea ce reprezintă o schimbare esenţială faţă de soluţia Legii contenciosului administrativ.
Deci, în baza Constituţiei poate fi atacat în contenciosul administrativ, atât actul administrativ al unei „autorităţi administrative", cât şi actul administrativ al unei autorităţi publice de altă natură.
Deci Legea contenciosului administrativ a fost modificată de Constituţie, dar, deşi legiuitorul constituant a urmărit lărgirea sferei actelor administrative supuse contenciosului administrativ, intimata-pârâtă nu poate avea calitatea de pârât în cauză, nefiind „o autoritate a administraţiei publice", ca „organism neguvernamental, autorizat prin lege să presteze servicii publice în regim de putere publică".
Aşa fiind, hotărârea atacată este legală şi temeinică, pârâta neavând calitatea procesuală pasivă cerută pentru a se aplica art. 1 din Legea nr. 29/1990, astfel încât în mod corect s-a respins ca inadmisibilă, cererea formulată de R.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.A. împotriva sentinţei civile nr. 3282 din 15 septembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1032/2004. Contencios. Anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 1042/2004. Contencios. Anulare partiala... → |
|---|
