ICCJ. Decizia nr. 1042/2004. Contencios. Anulare partiala Hotarâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1042/2004
Dosar nr. 2221/2003
Şedinţa publică din 11 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa recurată, sentinţa civilă nr. 93 pronunţată la data de 7 aprilie 2003 în dosarul nr. 903/2002/CCA, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul Composesoratul F. Sânsimion, în contradictoriu cu Guvernul României şi Primăria comunei Sânsimion, precum şi cu intervenientul Ministerul Administraţiei Publice şi în consecinţă, a anulat poziţia 12 din Anexa 50 – comuna Sânsimion, la HG nr. 1351/2001.
Totodată, prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă cererea de intervenţie formulată de fostul Minister al Administraţiei Publice, în interesul Guvernului României.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea formulată, înregistrată la data de 14 noiembrie 2002, reclamantul Composesoratul F. Sânsimion a chemat în judecată Guvernul României şi Primăria comunei Sânsimion, cerând anularea poziţiei 12 din Anexa 50 a HG nr. 1351/2001, prin care s-au aprobat bunurile ce aparţin domeniului public, în care figurează Grădiniţa de copii din satul Sânsimion, cu o suprafaţă construită de 500 mp şi terenul aferent.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că este succesorul fostului Composesorat Sânsimion, care a dobândit imobilul respectiv, intabulat în cartea funciară şi care i-a fost restituit prin dispoziţia primarului nr. 88 din 5 septembrie 2001.
A mai reţinut instanţa de fond că pârâtul Guvernul României, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantului, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, iar pe fond a cerut respingerea acţiunii, ca nefondată, Guvernul atestând doar prin actul administrativ atacat, apartenenţa la domeniul public al judeţului Harghita, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din acest judeţ, a bunurilor stabilite de consiliile respective, ca având acest statut juridic.
Reţinând că acţiunea formulată este întemeiată, instanţa de fond a motivat, în esenţă, că reclamantul este succesorul fostului Composesorat Sânsimion şi că imobilul în litigiu a aparţinut acestuia în perioada 1930 – 1945, iar în perioada 1945 - 1989 a fost folosit de statul român, fără titlu valid de proprietate.
A mai motivat că primarul comunei Sânsimion, prin dispoziţia nr. 88/2001, a dispus retrocedarea în natură a imobilului în litigiu, către Composesoratul F. Sânsimion, ca succesor de drept al Composesoratului Sânsimion.
În concluzie, a motivat instanţa de fond, HGnr. 1351/2002 este nelegală, în ceea ce priveşte poziţia 12 din Anexa 50, în ceea ce priveşte includerea imobilului în litigiu, în domeniul public al comunei Sânsimion.
În ceea ce priveşte cele două excepţii invocate de Guvernul României, instanţa de fond a reţinut, în mod expres că „deşi sunt reale şi corect argumentate din punct de vedere juridic, de natură să fie dus la respingerea acţiunii reclamantului, ele nu mai pot fi însuşite… faţă de starea de fapt invocată…".
Împotriva acestei soluţii au formulat recursuri Guvernul României şi fostul Minister al Administraţiei Publice, în locul căruia a fost citat în cauză actualul Minister al Administraţiei şi Internelor.
În recursul său, Guvernul României a susţinut că soluţia este nelegală, instanţa soluţionând nelegal cele două excepţii, precum şi netemeinică, instanţa soluţionând greşit cauza dedusă judecăţii.
Recursul este întemeiat.
Este necontestat că Guvernul României a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantului, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, susţinând că, prin actele depuse, Composesoratul F. Sânsimion nu a făcut dovada capacităţii sale procesuale.
Totodată, a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, reclamantul nefăcând dovada că ar fi titularul unui drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat prin actul administrativ emis.
În conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond este datoare să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Or, Curtea de apel, deşi reţine în mod expres că cele două excepţii „sunt reale şi corect argumentate din punct de vedere juridic", precum şi că acestea erau „de natură să fi dus la respingerea acţiunii", încălcând prevederile legale citate mai sus, a procedat la cercetarea pe fond a cauzei.
Procedând în acest fel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., ceea ce impune casarea acesteia, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare, urmând ca celelalte motive de recurs să fie cercetate de instanţa de rejudecare, ca apărări.
Cu ocazia rejudecării este necesar ca instanţa de fond să observe că reclamantul a chemat în judecată doar Guvernul României, care a formulat cerere de introducere forţată în cauză a comunei Sânsimion, prin primarul său, asupra căreia a omis să se pronunţe, dar a dispus citarea Consiliului Local Sânsimion.
De asemenea, Comuna Sânsimion, prin primar, a formulat o cerere proprie de intervenţie, asupra căreia instanţa a omis să se pronunţe.
În cazul în care instanţa de rejudecare ar trece peste cele două excepţii invocate, este necesar să observe că hotărârea nr. 6 din 11 martie 2003, prin care Consiliul Local Sânsimion şi-a abrogat hotărârea nr. 21/1999, pentru însuşirea inventarului privind bunurile ce alcătuiesc domeniul public al comunei, este ulterioară adoptării HG nr. 1351/2002, neputând afecta legalitatea acesteia din urmă, cum greşit a reţinut instanţa de fond.
În ceea ce priveşte recursul continuat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, urmează să fie anulat ca netimbrat, fiind nerespectate prevederile art. 9 din OG nr. 32/1995, privind timbrul judiciar şi art. 20 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 93 din 7 aprilie 2003, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Anulează recursul Ministerului Administraţiei şi Internelor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca netimbrat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1041/2004. Contencios. Refuz eliberare... | ICCJ. Decizia nr. 1044/2004. Contencios. Recurs anulare decizie... → |
|---|
