ICCJ. Decizia nr. 1074/2004. Contencios. Anulare decizie D.G.V. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1074/2004
Dosar nr. 2645/2003
Şedinţa publică din 12 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 ianuarie 2003 şi precizată cu cererea depusă la 12 februarie 2003, reclamanta M.E. a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generală a Vămilor şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, solicitând să fie anulată Decizia nr. 1029 din 20 august 2002 şi să fie obligate pârâtele, să-i restituie drepturile salariale reţinute în mod nelegal.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că îndeplineşte funcţia de controlor vamal şi prin Decizia nr. 1029 din 20 august 2002, a fost sancţionată cu diminuarea salariului, în procent de 10%, pe o perioadă de 2 luni, reţinându-se greşit că şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, întocmind procesul-verbal de contravenţie nr. 6 din 6 martie 2002, în temeiul HG nr. 626/1997, şi nu prin aplicarea HG nr. 1114/2001.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 168 din 20 mai 2003, prin care a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând că este legală Decizia de sancţionare disciplinară a reclamantei, în baza art. 99 lit. d) şi art. 100 din OG nr. 16/1998, pentru întocmirea nelegală a procesului-verbal de contravenţie nr. 6 din 6 martie 2002.
Instanţa de fond a apreciat ca fiind întrunite condiţiile răspunderii disciplinare a reclamantei, care nu a aplicat legea în vigoare pentru contravenţia constatată în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi a înlăturat apărarea privind lipsa de pregătire juridică a reclamantei, motivând că atestarea ca funcţionar public presupune îndeplinirea condiţiilor de studii prevăzute de lege în cazul funcţiei publice.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a cercetat dacă sunt întrunite condiţiile legale pentru a fi angajată răspunderea sa disciplinară, limitându-se să analizeze fapta contravenţională constată în procesul-verbal nr. 6 din 6 martie 2002, schimbând caracterul acţiunii sale. De asemenea, recurenta a arătat că la pronunţarea hotărârii atacate, nu s-a avut în vedere că în procedura prealabilă, Consiliul de onoare şi disciplină al autorităţii vamale a propus ridicarea sancţiunii disciplinare aplicate.
În următoarele motive de casare, recurenta a arătat că nu au fost dovedite fapta ilicită şi vinovăţia sa, ca elementele obligatorii pentru stabilirea răspunderii disciplinare, iar sancţiunea disciplinară a fost aplicată cu nerespectarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 100 alin. (2) din OG nr. 16/1998, întrucât nu s-au analizat gravitatea faptei şi împrejurările concrete în care a fost comisă sau activitatea sa anterioară.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
Recurenta M.E. îndeplineşte funcţia publică de controlor vamal la Biroul Vamal de Control şi Vămuire la Frontieră Cenad şi prin Decizia nr. 1029 din 20 august 2002, emisă de Directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, a fost sancţionată în baza art. 99 lit. d) din OG nr. 16/1998, cu diminuarea salariului în procent de 10%, pe o perioadă de 2 luni, cu începere de la 21 august 2002.
Această decizie s-a întemeiat pe nota de prezentare nr. 36.121 din 31 iulie 2002, în care Serviciul Inspecţie şi Control pentru Activitatea Vamală a propus sancţionarea disciplinară a recurentei, pentru aplicarea eronată a HG nr. 626/1997, la întocmirea procesului-verbal de contravenţie nr. 6 din 6 martie 2002, deşi la data respectivă era în vigoare HG nr. 1114/2001.
Sesizat în procedura contestaţiei administrative prevăzute de art. 16 alin. (1) şi art. 17 lit. c) din OG nr. 16/1998, aprobată prin Legea nr. 74/2002, Consiliul de onoare şi disciplină al autorităţii vamale a propus la 12 noiembrie 2002, ridicarea sancţiunii, dar măsura nu a fost aprobată de Directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor.
Faţă de conţinutul deciziei contestate, de probele administrate în cauză şi de dispoziţiile legale invocate de părţi, instanţa de fond a apreciat eronat că sunt întrunite condiţiile răspunderii administrativ-disciplinare a recurentei şi că este nefondată, acţiunea formulată pentru anularea sancţiunii aplicate. Recurenta nu a contestat materialitatea faptelor reţinute în propunerea de sancţionare disciplinară, dar a susţinut că este greşită calificarea lor, ca abatere disciplinară şi că faptele respective nu au fost săvârşite cu vinovăţie.
Interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, instanţa de fond a analizat numai situaţia de fapt şi, reţinând că sunt reale faptele reproşate recurentei, a constatat legalitatea deciziei de sancţionare, fără a verifica dacă sunt întrunite toate elementele constitutive ale abaterii disciplinare şi dacă se justifica sancţiunea aplicată.
Motivând soluţia pronunţată pe caracterul continuu al contravenţiei constatate în procesul verbal nr. 6 din 6 martie 2002 şi pe incidenţa la data întocmirii lui, a unui alt act normativ decât acel aplicat de recurentă, în calitate de controlor vamal, instanţa de fond a schimbat natura actului administrativ contestat, în condiţiile Legii nr. 29/1990 şi ale art. 74 din Legea nr. 188/1999.
Considerentele din hotărârea atacată privind regimul juridic al contravenţiei constatată la 6 martie 2002, de recurentă, sunt străine de natura pricinii şi nu pot fi examinate decât în cadrul procedurii speciale prevăzută în materia contravenţională.
În consecinţă, instanţa de fond nu a stabilit dacă fapta reproşată recurentei era de natură să justifice în mod legal sancţionarea disciplinară şi sancţiunea care a fost aplicată.
Referitor la încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina recurentei, se constată că autoritatea vamală a motivat Decizia de sancţionare numai pe dispoziţiile art. 99 lit. d) din OG nr. 16/1998, aprobată prin Legea nr. 74/2002, care prevăd sancţiunea aplicată, dar nu a indicat temeiul de drept al abaterii disciplinare, lipsind recurenta de posibilitate de a-şi formula apărări complete.
În propunerea şi în actul de sancţionare, respectiv în nota nr. 36.121 din 31 iulie 2002 şi în Decizia nr. 1029 din 20 august 2002, nu s-a precizat obligaţia de serviciu care a fost încălcată de recurentă şi nici textul de lege care încadrează fapta respectivă, printre abaterile care atrag răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici din autoritatea vamală.
De asemenea, intimata nu a dovedit că recurenta a încălcat cu vinovăţie o obligaţie de serviciu, condiţie prevăzută expres în art. 70 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, pentru stabilirea răspunderii disciplinare a funcţionarilor publici.
Recurenta îndeplineşte în cadrul autorităţii vamale, o funcţie publică de execuţie din categoria C, pentru care sunt necesare studii medii liceale sau postliceale, absolvite cu diplomă, conform art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 şi art. 22 alin. (1) lit. c) din OG nr. 16/1998, aprobată prin Legea nr. 74/2002.
Potrivit reglementării cu caracter general cuprinsă în art. 9 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999, funcţia publică de categoria C implică desfăşurarea unor activităţi de aplicare şi executare a legilor şi a altor reglementări, activităţi de birou sau de control care necesită o cultură generală medie şi cunoştinţe tehnice sau profesionale de nivel mediu.
Faţă de calificarea şi postul ocupat de recurentă, intimata nu a dovedit că fapta reproşată acesteia reprezintă încălcarea cu vinovăţie a uneia din obligaţiile de serviciu rezultate din situaţia sa statutară, determinată de categoria, gradul, clasa şi treapta profesională.
Totodată, se constată că intimata, în calitatea sa de autoritate disciplinară, nu a dovedit respectarea cerinţelor impuse de art. 100 alin. (1) din OG nr. 16/1998, privind efectuarea cercetării administrative a faptei, prin audierea obligatorie a persoanei şi prin verificarea susţinerilor făcute de aceasta în apărare.
Susţinerea intimatei privind efectuarea cercetării administrative, este infirmată de înscrisurile depuse la dosar şi din care rezultă că sancţiunea disciplinară a fost aplicată numai în baza propunerii cuprinse în nota nr. 36121 din 31 iulie 2002 şi a explicaţiilor scrise prezentate de recurentă, echipei de control care a propus sancţionarea sa.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va admite acţiunea formulată de recurenta-reclamantă M.E. În temeiul art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990, Curtea va dispune anularea deciziei nr. 1029 din 20 august 2002, emisă de intimata-pârâtă Direcţia Generală a Vămilor şi va obliga intimata-pârâtă să restituie recurentei-reclamante, drepturile salariale reţinute în baza deciziei de sancţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E. împotriva sentinţei civile nr. 168 din 20 mai 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează hotărârea atacată şi pe fond, admite acţiunea.
Anulează Decizia nr. 1029 din 20 august 2002, emisă de Direcţia Generală a Vămilor şi obligă pârâta să restituie reclamantei, drepturile salariale reţinute în baza deciziei de sancţionare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1073/2004. Contencios. Anularea certificatului... | ICCJ. Decizia nr. 1078/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
