ICCJ. Decizia nr. 1070/2004. Contencios. Refuz comunicare relatii solicitate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1070/2004
Dosar nr. 2444/2003
Şedinţa publică din 12 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 octombrie 2001, reclamantul T.F. e a solicitat obligarea pârâtului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, să-i comunice relaţiile solicitate, conform Legii nr. 187/1999.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a invocat din oficiu excepţia privind lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procesuale, excepţie care a fost admisă prin sentinţa nr. 93/F din 22 octombrie 2002 şi s-a dispus anularea cererii, cu motivarea că reclamantul a fost pus sub interdicţie şi tutorele său, numit prin dispoziţia nr. 27 din 12 august 1999, a Primarului comunei Bran, nu a ratificat cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul T.F., solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul a susţinut că nu a fost legal citat pentru termenele de judecată din 24 septembrie şi 8 octombrie 2002, iar prin hotărârea atacată s-a reţinut eronat că nu are capacitate de exerciţiu, pentru a formula personal, acţiune în justiţie. De asemenea, recurentul a arătat că instanţa de fond a reţinut greşit obiectul cererii de chemare în judecată şi nu a analizat înscrisurile pe care le-a depus la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea va respinge prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
Conform art. 42 C. proc. civ., persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor, nu pot sta în judecată, decât dacă sunt reprezentate, asistate sau autorizate după regulile prevăzute în legile referitoare la capacitatea lor.
Instanţa de fond a aplicat corect aceste prevederi legale , reţinând că recurentul-reclamant a fost pus sub interdicţie prin Decizia nr. 70 din 24 martie 1998, a Curţii de Apel Braşov şi neavând capacitate procesuală de exerciţiu, trebuia să formuleze acţiunea prin reprezentantul său legal, numit prin dispoziţia nr. 27 din 12 august 1999, emisă de Primarul comunei Bran.
Din actele dosarului rezultă că tutorele recurentului-reclamant nu a ratificat în tot sau în parte, cererea de chemare în judecată, cerere care a fost anulată de instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (2) C. proc. civ.
Recurentul a susţinut neîntemeiat existenţa capacităţii procesuale de exerciţiu, întrucât nu a dovedit schimbarea situaţiei juridice, reţinută de instanţa de fond pe baza înscrisurilor referitoare la punerea sub interdicţie şi numirea unui curator.
Curtea constată că sunt, de asemenea, neîntemeiate susţinerile din recurs privind vicierea procedurii de citare la termenele din 24 septembrie şi 8 octombrie 2002. Din procesul-verbal întocmit la 10 septembrie 2002 şi din încheierea de la 8 octombrie 2002, rezultă că recurentul-reclamant a semnat dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din 24 septembrie 2002 şi s-a prezentat în Şedinţa publică din 8 octombrie 2002, astfel încât nu au fost încălcate în cauză dispoziţiile referitoare la comunicarea actelor de procedură.
Cum prin hotărârea atacată nu a fost soluţionat fondul pricinii, urmare a admiterii unei excepţii de procedură de ordine publică, se constată că sunt lipsite de obiect criticile formulate pe fondul cauzei şi în consecinţă, Curtea nu va proceda la examinarea acestora.
Pentru considerentele expuse şi constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.F. împotriva sentinţei civile nr. 93/F din 22 octombrie 2002, a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1069/2004. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 1071/2004. Contencios. Anulare act control... → |
---|