ICCJ. Decizia nr. 1146/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1146/2004
Dosar nr. 1972/2003
Şedinţa publică din 18 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 13, pronunţată la data de 22 ianuarie 2003, în dosarul nr. 2/2002, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC I. SRL Botoşani, pentru anularea actelor administrative emise de Ministerul Finanţelor Publice şi respectiv, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin procesul-verbal nr. 100 din 17 iulie 2001, încheiat de organul de control din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Botoşani, s-au stabilit în sarcina societăţii comerciale reclamante, între altele, obligaţii bugetare suplimentare de 305.073.068 lei, reprezentând T.V.A. aferentă exporturilor încasate în numerar, 119.815.794 lei majorări de întârziere aferente, măsură contestată de către aceasta.
Contestaţia formulată de reclamantă a fost respinsă de Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate [Decizia nr. 1839 din 19 noiembrie 2001], cu motivarea că, pentru a beneficia de T.V.A. în cotă zero pentru exporturile efectuate în perioada 1 martie – 31 mai 2001, era necesar ca, potrivit prevederilor art. 17 pct. B lit. a) din OUG nr. 17/2000, societatea comercială să fi încasat contravaloarea exporturilor prin virament în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României.
Prin acţiunea adresată instanţei de contencios administrativ, societatea comercială reclamantă a cerut anularea actelor administrative de mai sus, în ceea ce priveşte determinarea T.V.A., cu consecinţa obligării sale la plata sumelor de 305.073.068 lei, plus 119.815.794 lei majorări de întârziere şi refuzului rambursării integrale a T.V.A. cerute.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa de fond a motivat că în condiţiile prevederilor art. 17 pct. B lit. a) din OUG nr. 17/2000 şi ale pct. 9.2 din Normele de aplicare ale acestei ordonanţe de urgenţă, aprobate prin HG nr. 401/2000, nu beneficiază de cota zero la T.V.A., contribuabilii care încasează contravaloarea exporturilor în valută în numerar.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, reclamanta, susţinând că:
- instanţa de fond nu a indicat temeiul juridic pentru neaplicarea cotei zero T.V.A. pentru exporturile efectuate, dispoziţiile pct. 9.2 din HG nr. 401/2000, neputând modifica o dispoziţie a legii;
- instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de probă reprezentate de actele emise de sucursalele Băncii A. şi Băncii I.Ţ.;
- instanţa de fond a respins nemotivat, expertiza contabilă efectuată în cauză.
Recursul este nefondat.
În cauză este necontestat că societatea comercială recurentă a efectuat în perioada 1 martie – 31 mai 2001, exporturi de bunuri în valoare de 1.605.647.696 lei, pentru care valuta a fost depusă în numerar de către persoane fizice, în conturile de disponibil pe care societatea comercială le avea la băncile comerciale.
Instanţa de fond a stabilit în mod corect că problema dedusă judecăţii este de a stabili dacă societăţii comerciale îi sunt sau nu aplicabile, prevederile art. 17 pct. B lit. a) din OUG nr. 17/2000 şi dacă beneficiază sau nu pentru exporturile respective, de cota zero de T.V.A.
Potrivit prevederilor art. 17 pct. B lit. a) din OUG nr. 17/2000, în vigoare la data respectivă, exportul de bunuri, transportul şi prestările de servicii legate direct de exportul de bunuri efectuate de contribuabili cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României, beneficiază de cota zero de T.V.A.
Interpretarea teleologică a acestor prevederi legale impune concluzia că sumele reprezentând valoarea bunurilor şi serviciilor exportate, trebuie să provină de la beneficiarul străin al exportului, iar nu din depuneri în numerar în conturile bancare ale societăţii comerciale exportatoare, obţinut în ţară prin schimb valutar.
În acest sens sunt şi prevederile pct. 9.2 alin. (2) din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, aprobate prin HG nr. 401/2001, prevederi care nu adaugă la lege, cum greşit s-a susţinut în primul motiv de recurs.
Într-adevăr, prin pct. 9.2 alin. (2) din aceste norme, pentru operaţiunile prevăzute la art. 17 pct. B lit. a) din OUG nr.17/200, nu beneficiază la cota zero de T.V.A., contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale.
Prin al doilea motiv de recurs, societatea comercială a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la actele care emanau de la sucursalele Băncii A. şi Băncii I.Ţ., din care rezultă că exporturile în cauză au fost încasate în conturile valutare ale recurentei, prin transfer bancar şi prin depuneri în numerar.
Este adevărat că instanţa de fond nu s-a referit în mod expres în considerentele hotărârii, la actele respective care atestau, de altfel, o situaţie de fapt necontestată de nimeni şi reţinută ca atare în motivarea soluţiei recurate.
Având în vedere că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 304 pct. 10 C. proc. civ., dovezile respective neavând o valoare hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei, atestând o situaţie de fapt necontestată şi însuşită de instanţa de fond, acest motiv de recurs este neîntemeiat.
În al treilea motiv de recurs, recurenta a susţinut că instanţa de fond a respins nemotivat, concluziile expertului contabil, critică neîntemeiată în raport cu faptul că soluţionarea judicioasă a cauzei era determinată de interpretarea prevederilor legale la care ne-am referit mai sus, problemă care depăşea domeniul de specialitate al expertului judiciar, fiind prerogativa exclusivă a instanţei de judecată.
Astfel fiind, în mod corect instanţa de fond nu şi-a însuşit concluziile expertului judiciar contabil.
În concluzie, rezultă că motivele de recurs sunt neîntemeiate, astfel că recursul va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC I. SRL Botoşani împotriva sentinţei nr. 13 din 22 ianuarie 2003, a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1142/2004. Contencios. Contestatie la... | ICCJ. Decizia nr. 1154/2004. Contencios. Refuz întocmire... → |
|---|
