ICCJ. Decizia nr. 1154/2004. Contencios. Refuz întocmire protocol care sa deconteze cheltuieli referitoare la servicii medicale. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1154/2004
Dosar nr. 2285/2003
Şedinţa publică din 19 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 7 noiembrie 2002, reclamantul Ţ.C. a chemat în judecată Statul român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, Guvernul României, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, Casa de Asigurări de Sănătate A.O.P.S.N.A.J. şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei, solicitând să se constate refuzul acestora de a întocmi un protocol care să deconteze integral cheltuielile referitoare la servicii medicale pentru beneficiarii Legii nr. 42/1990, să se dispună obligarea pârâtului în acest sens, precum şi obligarea lor la câte 1 milion Euro, daune morale şi materiale.
Prin sentinţa civilă nr. 351 din 19 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul Ţ.C., fără a arăta, însă, care sunt motivele de casare.
Verificând din oficiu regularitatea recursului, în raport cu dispoziţiile art. 303 C. proc. civ., urmează a se constata că recurentul nu a motivat recursul, în cadrul termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, respectiv 21 mai 2003, motiv pentru care în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. şi constatând că nu există motive de ordine publică care se facă obiectul judecăţii, urmează a se constata că recursul declarat de Ţ.C. este nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de Ţ.C. împotriva sentinţei civile nr. 351 din 19 martie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1146/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 1155/2004. Contencios. împotriva deciziei... → |
---|