ICCJ. Decizia nr. 1158/2004. Contencios. Anulare proces-verbal întocmit de D.R.V.Bucuresti si decizie M.F. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1158/2004
Dosar nr. 2722/2003
Şedinţa publică din 19 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 20 noiembrie 2001, reclamanta SC E.T. SRL Filipeştii de Târg a solicitat anularea procesului-verbal nr. 92/801 din 17 iulie 2001, întocmit de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Bucureşti şi a deciziei nr. 1635 din 17 octombrie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care s-a dispus şi respectiv, menţinut în sarcina sa, obligaţia de plată pentru suma de 2.588.353.653 lei reprezentând taxe vamale, diferenţe de accize, comision vamal şi T.V.A.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că în calitatea de investitor în zona defavorizată, a achiziţionat din import utilaje şi echipamente, în vederea desfăşurării de activităţi în zona Filipeştii de Târg. Faptul că până la obţinerea avizelor şi a autorizaţiei de construire în zonă, a depozitat aceste utilaje în Bucureşti, nu îndreptăţeşte pârâtele să-i impună plata taxelor vamale şi T.V.A., nefiind dovedită schimbarea obiectului de activitate.
Prin sentinţa civilă nr. 20 din 13 februarie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea şi a anulat actele contestate, reţinând că în cauză nu s-a făcut dovada că utilajele şi echipamentele importate ar fi fost folosite în afara zonei defavorizate.
Prin Decizia civilă nr. 3534 din 19 noiembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi a casat sentinţa Curţii de Apel Ploieşti, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru suplimentarea probatoriilor, în scopul dovedirii destinaţiei utilajelor importate, al folosirii lor în afara zonei defavorizate şi a modului în care reclamanta a înţeles să respecte dispoziţiile OUG nr. 24/1998 şi să ocupe forţa de muncă autohtonă.
În fond după casare, prin sentinţa civilă nr. 91 din 16 mai 2003, Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea şi a anulat actele contestate, exonerând reclamanta de plata sumei reţinute în sarcina sa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la data întocmirii actului de control, reclamanta îndeplinea toate condiţiile pentru a putea beneficia de facilităţile prevăzute de OUG 24/1998, în sensul că achiziţionase o suprafaţă de teren, pentru care obţinuse certificatul de urbanism, în scopul edificării unei hale de producţie pentru case prefabricate şi că angajase un număr de 30 de persoane din zonă.
Apreciind această hotărâre, ca fiind nelegală şi netemeinică, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, în numele Ministerului Finanţelor Publice, a declarat recurs, solicitând casarea şi pe fond, respingerea acţiunii reclamantei.
Recurenta a susţinut că deşi înfiinţată în septembrie 1999, societatea reclamantă nu a desfăşurat nici un fel de activitate în zonă, că a depozitat utilajele importate, în regim de scutire, în Bucureşti, o parte din ele fiind folosite, după cum s-a reţinut şi de expertiza efectuată în cauză, pentru activităţi de prestări servicii.
Recursul este fondat.
În perioada 4 noiembrie 1999 – 2 mai 2001, în condiţiile OUG nr. 24/1998, privind regimul zonelor favorizate, SC E.T. SRL a importat utilaje, maşini cu echipamente şi accesorii, aparatură electronică, autoturisme şi autoutilitare, beneficiind de scutire pentru taxele vamale şi T.V.A.
Prin procesul-verbal nr. 92/801 din 17 iulie 2001, organele de control ale Serviciului de Supraveghere Vamală pentru Luptă împotriva Fraudelor Vamale Bucureşti, din cadrul Direcţiei Regionale Interjudeţene Bucureşti, au susţinut că societatea reclamantă a beneficiat de regimul vamal acordat zonelor defavorizate, în condiţiile în care, deşi îşi indicase drept sediu social, localitatea Filipeştii de Târg, îşi desfăşura activitatea la un punct de lucru în Bucureşti, iar bunurile importate le depozitase în acest loc, fără ca în zona defavorizată şi pentru care poseda certificat de investitor, să fi realizat o investiţie şi să fi ocupat forţa de muncă autohtonă.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din OUG nr. 24/1998, s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 2.588.353.053 lei, reprezentând dublul taxelor vamale, diferenţe accize, comision vamal şi T.V.A.
Măsura astfel dispusă, este justificată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 6 din OUG nr. 24/1998, privind zonele defavorizate: „societăţile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice române care îşi au sediul şi îşi desfăşoară activitatea în zone defavorizate, beneficiază pentru investiţiile nou create, de scutire de la plata taxelor vamale, T.V.A., pentru maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile care se importă în vederea efectuării de investiţii în zonă".
Ori, societatea reclamantă, în baza certificatului de investiţii în zonă defavorizată nr. 000226 din 27 decembrie 1999, a realizat în intervalul 4 noiembrie 1999 – 2 mai 2001, un număr de 16 importuri în regim de taxe vamale şi T.V.A., fără să desfăşoare nici un fel de activitate în zona Filipeştii de Târg. Mai mult, deşi şi-a indicat drept sediu social, această localitate, în fapt a avut sediul în Bucureşti, unde a depozitat utilajele importate, desfăşurând, aşa cum s-a constatat, de altfel şi de către expertiza efectuată în cauză, activităţi de prestări servicii.
Susţinerea reclamantei, potrivit căreia începerea activităţii în zona defavorizată în Filipeştii de Târg, ar fi fost întârziată de dificultatea obţinerii avizelor necesare şi autorizaţiei de construire, este nefondată, reclamanta nefăcând nici o dovadă în acest sens, dimpotrivă chiar, deşi din anul 2000 obţinuse o serie de aprobări, printre care şi certificatul de urbanism, nu s-a mai preocupat şi de obţinerea autorizaţiei de construire şi nu a iniţiat nici un fel de lucrări.
Lipsa intenţiei de a desfăşura activitate în zona desfăşurată, este demonstrată şi de depozitarea utilajelor importate în Bucureşti şi folosirea acestora pentru producerea de mostre prezentate la diferite târguri şi expoziţii. Chiar dacă această operaţiune este motivată de necesitatea promovării viitoarelor produse, ea nu constituie o cauză de înlăturare a răspunderii, pentru nerespectarea dispoziţiilor OUG nr. 24/1998.
Aceasta, întrucât facilităţile de care a beneficiat, i-au fost acordate tocmai pentru a desfăşura în zona defavorizată, activităţi productive care să creeze noi locuri de muncă şi să reorienteze profesional forţa de muncă existentă.
De altfel, nici sub acest ultim aspect, reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor legale, forţa de muncă pretinsă a fost angajată, nefiind reală din cele 30 de contracte de muncă depuse la dosar, mai mult de jumătate fiind desfăcute la momentul controlului.
Mai mult, muncitorii angajaţi nu provin exclusiv din zona defavorizată şi nu au lucrat nici un moment aici, fiind folosiţi pentru activităţile desfăşurate la punctul de lucru din Bucureşti, aşa cum rezultă din declaraţiile acestora, consemnate în actul de control.
Astfel fiind, cum societatea reclamantă nu a desfăşurat nici un fel de activităţi în zona pentru care deţine certificatul de investitor, nu a folosit utilajele importate şi forţa de muncă autohtonă, legal şi temeinic s-a apreciat că în mod greşit a beneficiat de scutirea de taxe vamale şi T.V.A. prevăzută de OUG nr. 24/1998, nefiind îndeplinite scopurile finale pentru care legiuitorul a înţeles să le acorde.
Ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ., urmează a fi admis recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei Curţii de Apel Ploieşti, casată această hotărâre şi pe fond, respinsă ca nefondată, acţiunea formulată de SC E.T. SRL
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova, în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 91 din 16 mai 2003, a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează sentinţa şi pe fond, respinge acţiunea reclamantei SC E.T. SRL Filipeştii de Târg.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1157/2004. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 1159/2004. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
