ICCJ. Decizia nr. 1357/2004. Contencios. Anulare act administrativ (certificat de autorizare). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1357/2004
Dosar nr. 1854/2002
Şedinţa publică din 2 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 decembrie 2001 şi completată cu cererea depusă la 24 ianuarie 2002, reclamanta SC T.N. SRL Bucureşti a solicitat anularea măsurilor de revocare şi de anulare a certificatului său de autorizare nr. AEC 03 din 11 iunie 2001, măsuri care au fost luate de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi care i-au fost comunicate cu adresele nr. 17649 din 14 decembrie 2001 şi nr. 561 din 15 ianuarie 2002. În temeiul art. 13 din Legea nr. 29/1990, reclamanta a solicitat chemarea în judecată şi a pârâtului P.J., funcţionarul autorităţii pârâte care a semnat cele două acte administrative considerate nelegale, precum şi obligarea pârâţilor la repararea tuturor pagubelor cauzate prin revocarea şi anularea autorizaţiei deţinute pentru efectuarea lucrărilor de construcţii, reparaţii şi întreţinere la sisteme rutiere aeroportuare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu are competenţa să revoce sau să anuleze certificatul de autorizare pentru a executa lucrări cu specific aeroportuar şi conform art. 65 din C. aerian român, această competenţă aparţine numai Ministerului Transporturilor. De asemenea, reclamanta a arătat că motivele invocate de pârâtă în adresele nr. 17.649 din 14 decembrie 2001 şi nr. 561 din 15 ianuarie 2002, nu justificau măsurile luate, iar disfuncţionalităţile constatate la lucrările executate nu corespund realităţii.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, susţinând că potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, deciziile contestate de reclamantă nu sunt supuse controlului judecătoresc.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii prin încheierea din Şedinţa publică din 7 martie 2002 şi a motivat că actele a căror anulare s-a solicitat, nu se încadrează printre cele prevăzute în art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, ca fiind exceptate de controlul instanţei de contencios administrativ.
Aceeaşi instanţă a pronunţat sentinţa civilă nr. 329 din 28 martie 2002, prin care a admis în parte acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi a anulat actul emis cu nr. 562/2002, respingând acţiunea formulată împotriva pârâtului P.J.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că sunt neîntemeiate motivele pentru care s-a anulat certificatul de autorizare a reclamantei, întrucât lucrările efectuate la Aeroportul Băneasa, în baza contractului nr. 5021/2000 şi a actelor adiţionale, au fost de calitate şi beneficiarul nu a formulat obiecţiuni cu ocazia încheierii procesului-verbal de recepţie din 18 august 2000. De asemenea, instanţa de fond a reţinut că la data de 15 ianuarie 2002, în mod nelegal pârâta a anulat certificatul de autorizare, deşi se afla în curs de soluţionare acţiunea reclamantei pentru anularea măsurii de revocare a aceluiaşi act.
Cu cererea înregistrată la 17 mai 2002, pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română a solicitat ca în temeiul art. 2813 C. proc. civ, instanţa să se pronunţe asupra apărărilor şi actelor de la dosar, determinante în soluţionarea legală a cauzei.
Cererea pârâtei a fost respinsă de instanţă, prin sentinţa civilă nr. 539 din 23 mai 2002, cu motivarea că au fost soluţionate toate cererile principale accesorii din acţiune, iar completarea considerentelor hotărârii nu poate fi solicitată în baza art. 2812 şi 2813 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei civile nr. 329 din 28 martie 2002 şi nr. 539 din 23 mai 2002, în termen legal, a declarat recurs Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
În recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 329 din 28 martie 2002, recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a analizat toate înscrisurile depuse la dosar şi din care rezultă că deficienţele constatate la lucrările executate de intimata-reclamantă la pistele de rulare a avioanelor, pot crea un dezastru aeronautic şi că pentru siguranţa infrastructurii portuare, s-a impus a fi luată de urgenţă măsura de anulare a certificatului de autorizare.
În următoarele motive de recurs, a fost criticată interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 2 lit. a) şi art. 5 din Legea nr. 29/1990 şi în acest sens s-a arătat că a fost greşit admisă acţiunea pentru anularea unui act exceptat de la controlul judecătoresc şi pentru care nu a fost îndeplinită procedura prealabilă.
În ultimul motiv de casare, recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind siguranţa transporturilor şi evitarea catastrofelor aeriene.
În recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 539 din 23 mai 2002, recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 2812 şi 2813 C. proc. civ. şi nu a analizat apărările formulate în cererile depuse la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 329 din 28 martie 2002, pentru următoarele considerente:
Prin măsurile comunicate cu adresele nr. 17.649 din 14 decembrie 2001 şi nr. 561 din 15 ianuarie 2002, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a dispus revocarea şi respectiv, anularea certificatului de autorizare nr. AEC 03 din 1 iunie 2001, eliberat intimatei SC T.N. SRL, pentru lucrări de construcţii, reparaţii şi întreţinere sisteme de rurale aeroportuare.
Autoritatea recurentă şi-a întemeiat măsurile luate, pe deficienţele constatate de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de Corpul de control al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, cu privire la executarea în anul 2000 a unor lucrări de reparaţii la suprafeţele de rulare la Aeroportul Internaţional Bucureşti – Băneasa, fără întocmirea corespunzătoare a documentaţiei tehnice (proiect de execuţie, caiet de sarcini, instrucţiuni tehnice), fără a se fi specificat tipul de beton folosit, fără efectuarea de încercări conform normativului C22/1992 şi 5R 183-1/1995 şi verificarea calităţii de un controlor autorizat şi fără notificarea Inspectoratului de Stat în Construcţii asupra începerii lucrărilor.
Atât certificatul de autorizare, cât şi Decizia de anulare reprezintă acte administrative de autoritate cu caracter individual emise de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, ca organism tehnic specializat, în baza competenţelor care i-au fost delegate de Ministerul Transporturilor pentru controlul, evaluarea, autorizarea şi supravegherea permanentă a agenţilor aeronautici civili, conform art. 63 din OG nr. 29/1997, aprobată prin Legea nr. 130/2000, art. 2 şi 4 din Anexa nr. 1 la HG nr. 405/1993 şi art. 1 din Ordinul nr. 1233 din 10 septembrie 2001 emis de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
Faţă de obiectul, scopul şi procedura emiterii deciziei de anulare a certificatului de autorizare, recurenta a invocat neîntemeiat inadmisibilitatea acţiunii în anulare formulată de intimata-reclamantă, susţinând că nu pot fi atacate în justiţie măsurile urgente luate de organele puterii executive pentru evitarea unui pericol public.
Excepţia invocată cu privire la necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti şi la inadmisibilitatea acţiunii a fost corect respinsă de instanţa de fond, reţinându-se că actul administrativ dedus judecăţii nu reprezintă o măsură urgentă luată ca urmare a stării de necesitate sau pentru combaterea calamităţilor naturale sau a altor evenimente de aceeaşi gravitate. Acest act, deşi este rezultatul exercitării atribuţiilor de putere publică şi în scopul evitării unor incidente sau accidente de aviaţie civilă, nu a fost emis de recurentă ca măsură provizorie şi necesară în circumstanţele excepţionale, astfel încât nu are natura juridică a actului de guvernământ, exceptat de la controlul instanţei de contencios administrativ, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990.
În consecinţă, se va respinge ca nefondat, motivul de casare privind soluţia dată de instanţa de fond excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii.
De asemenea, este neîntemeiat motivul de recurs prin care s-a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, constatându-se că actele administrative contestate produc aceleaşi efecte juridice în privinţa valabilităţii autorizării şi împotriva actului de revocare, comunicat cu adresa nr. 17.649 din 14 decembrie 2001, intimata-reclamantă a formulat reclamaţia administrativă înregistrată la autoritatea recurentă sub nr. 18.036 din 21 decembrie 2001.
Criticile formulate de recurentă pe fondul pricinii sunt întemeiate, constatându-se că este nelegală şi netemeinică hotărârea de admitere a acţiunii.
Din procesul-verbal de inspecţie încheiat la 7 decembrie 2001 de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi din raportul nr. CCM/499 din 15 octombrie 2001, întocmit de Corpul de control al Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei rezultă că lucrările de reparaţii la calea de rulare şi pista de decolare-aterizare la Aeroportul Internaţional Bucureşti – Băneasa au fost executate de intimata-reclamantă, cu încălcarea legislaţiei privind calitatea în construcţii, punând în pericol rularea în siguranţă a avioanelor.
Intimata-reclamantă a motivat în acţiune că situaţia de fapt reţinută în cele două acte de control nu corespunde realităţii, dar nu a făcut dovada susţinerilor sale.
Astfel, se constată că intimata-reclamantă, prin reprezentantul său legal, a semnat fără obiecţiuni procesul-verbal de inspecţie din 7 decembrie 2001 şi nu a îndeplinit măsura stabilită de echipa de control ca până la data de 15 ianuarie 2002 să efectueze o expertiză tehnică a lucrărilor executate.
Intimata-reclamantă a susţinut că nu avea obligaţia efectuării unei asemenea expertize, pentru că beneficiarul, Aeroportul Internaţional Bucureşti – Băneasa, a aprobat fără obiecţiuni recepţia lucrărilor şi comisia de recepţie a certificat realizarea acestora prin procesul-verbal încheiat la 18 august 2000.
Această apărare este nefondată, întrucât intimata-reclamantă, în calitate de antreprenor general, a fost obligată prin actul de control necontestat să efectueze expertiza tehnică şi obligaţia sa a fost stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din HG nr. 925/1995, care prevăd că verificarea sau expertizarea tehnică poate fi solicitată de proprietari, după caz investitori, dar şi de către administratorii construcţiilor. Aceeaşi concluzie se impune şi faţă de reglementarea procedurii de autorizare, în care autoritatea recurentă a prevăzut că fiecare agent economic aeronautic civil autorizat în domeniul aeroportuar poartă întreaga responsabilitate pentru siguranţa şi securitatea activităţilor pe care le desfăşoară.
Lipsa de temei a acestei apărări rezultă şi din faptul că intimata-reclamantă nu a propus altă probă decât procesul-verbal de recepţie a lucrărilor, deşi nu a depus acest act la dosar pentru dovedirea susţinerilor sale şi pentru a se verifica dacă la data de 18 august 2000 a avut loc recepţia finală a tuturor lucrărilor, dat fiind că în contractul pentru realizarea lor încheiat cu nr. 5021 din 11 iulie 2000 s-a prevăzut durata de execuţie de 2 luni, iar ulterior s-au încheiat actele adiţionale nr. 1 din 19 iulie 2000 şi nr. 2 din 14 septembrie 2000, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii suplimentare.
În atare situaţie, se constată că instanţa de fond şi-a însuşit greşit apărarea intimatei-reclamante privind imposibilitatea expertizării lucrărilor executate şi constatării eventualelor remedieri necesare, fiindu-i interzis accesul în incinta Aeroportului Internaţional Bucureşti – Băneasa.
Intimata-reclamantă a formulat cereri în acest sens, numai la 11 februarie 2002 şi la 13 martie 2002, după expirarea termenului stabilit prin actul de control din 7 decembrie 2001 şi după anularea actului său de autorizare şi implicit, pierderea calităţii de agent aeronautic pentru lucrări de construcţii, reparaţii şi întreţinere pentru sisteme rutiere aeroportuare.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut eronat că la expirarea termenului de valabilitate a certificatului de autorizare – 10 aprilie 2002, recurenta avea posibilitatea să refuze intimatei-reclamante, eliberarea unui nou certificat.
În art. 4.28 din Anexa nr. 1 la HG nr. 405/1993, art. 1 din Ordinul nr. 1233/2001 emis de Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi în procedura de autorizare s-a prezentat expres competenţa autorităţii recurente, de a revoca sau anula autorizaţiile emise, dacă se constată că nu au fost menţinute condiţiile existente la acordarea autorizării iniţiale, dacă nu au fost respectate cerinţele specifice menţionate în certificatul de autorizare şi în reglementările aeronautice civile în vigoare.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat greşit că în perioada pentru care a fost eliberat, certificatul de autorizare este irevocabil, fără să examineze apărările autorităţii emitente privind existenţa condiţiilor legale de revocare şi de anulare, comunicate intimatei-reclamante prin însuşi actul de autorizare.
Sub acest aspect, se constată că intimata-reclamantă nu a motivat în fapt şi în drept susţinerile sale privind nelegalitatea actului de anulare a autorizării şi nu a făcut dovada respectării cerinţelor impuse de autoritatea recurentă, ca o condiţie pentru menţinerea autorizaţiei pentru întreaga perioadă de valabilitate.
Astfel, intimata-reclamantă nu a întocmit proiectul de execuţie, caietul de sarcini, planul calităţii lucrării, cartea tehnică a construcţiei, nu a verificat calitatea lucrărilor printr-o persoană autorizată, nu a efectuat încercări pe betonul proaspăt şi întărit şi nu a notificat Inspectoratul de Stat în Construcţii asupra începerii lucrărilor.
În atare situaţie, măsurile de revocare şi de anulare a autorizării au intervenit în cadrul reglementat al supravegherii ulterioare autorizării, realizată prin inspecţii periodice de verificare a respectării condiţiilor de autorizare, şi au fost justificate prin neîndeplinirea de către intimata-reclamantă, a cerinţelor impuse la data eliberării certificatului de autorizare, aşa cum s-a constatat în actele de control menţionate anterior.
Din acest punct de vedere, se constată că nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, înlăturarea răspunderii contravenţionale a intimatei-reclamante prin sentinţa civilă nr. 4907 din 7 august 2003, în care Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a anulat procesul-verbal nr. 438 din 7 decembrie 2001 întocmit de Inspectoratul de Construcţii al municipiului Bucureşti, pentru contravenţia prevăzută de art. 33 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 10/1995.
Actele administrative contestate pe cale contenciosului administrativ au fost întocmite de o altă autoritate publică şi s-au întemeiat pe răspunderea juridică a intimatei-reclamante, în calitate de agent economic aeronautic civil autorizat, constatându-se că nu mai sunt îndeplinite condiţiile relevante de autorizare pentru efectuarea lucrărilor de infrastructură destinate transportului aerian, condiţii impuse de recurentă în baza reglementărilor obligatorii din domeniul aeronauticii civile.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 329 din 28 martie 2002, va casa această sentinţă şi pe fond, va respinge acţiunea formulată şi completată ulterior de intimata-reclamantă SC T.N. SRL Bucureşti.
Faţă de soluţia dată recursului împotriva hotărârii pronunţate pe fondul cauzei, se constată că a rămas fără obiect recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 539 din 23 mai 2002, pronunţată în baza art. 281 C. proc. civ. şi în consecinţă, Curtea va respinge acest recurs, fără a se mai impune cercetarea motivelor de casare invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română împotriva sentinţei civile nr. 329 din 28 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de SC T.N. SRL Bucureşti.
Respinge recursul declarat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română împotriva sentinţei civile nr. 539 din 23 mai 2002 a aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 134/2004. Contencios. Anulare hotarâre... | ICCJ. Decizia nr. 1358/2004. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
