ICCJ. Decizia nr. 1263/2004. Contencios. Anularea partiala Hotarâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1263/2004
Dosar nr. 2539/2003
Şedinţa publică din 29 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 iunie 2002 şi completată cu cererea depusă la 26 septembrie 2002, reclamantul Institutul Biblic Român a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Guvernul României, solicitând anularea parţială a HG nr. 410/2002, Anexa 4, poziţia 3, act administrativ prin care s-a dispus intrarea în lichidare a activităţii de învăţământ superior pe care o desfăşoară în baza autorizaţiei provizorii de funcţionare acordată prin HG nr. 442/1998.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că măsura de intrare în lichidare a instituţiei de învăţământ superior a fost adoptată cu încălcarea prevederilor din Legea nr. 88/1993, Legea nr. 84/1995, Legea nr. 128/1998 şi din Decretul nr. 31/1954, pentru că nu i-a fost retrasă autorizaţia provizorie de funcţionare, nu a existat un raport negativ al Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare, în care să fie constatate abateri în activitatea desfăşurată şi că nu a existat un aviz negativ de funcţionare emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Prin sentinţa civilă nr. 555 din 17 aprilie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantului şi a anulat parţial HG nr. 410/2002, Anexa 4, poziţia 3.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că este nelegal actul administrativ de intrare în lichidare a instituţiei reclamante, pentru că nu s-a întemeiat pe un raport al Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare, care are atribuţii în evaluarea şi acreditarea instituţiilor de învăţământ superior, conform art. 3 şi 5 din Legea nr. 88/1993.
De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere că măsura contestată de reclamant a fost adoptată numai pe baza procesului-verbal de control, încheiat la 7 noiembrie 2001, de echipa de control a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fără să fi existat un aviz negativ al acestui minister sau al Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare. În privinţa actului de control din 7 noiembrie 2001, instanţa de fond a reţinut că neregulile constatate nu sunt conforme realităţii, întrucât reclamantul a dovedit îndeplinirea standardelor legale pentru funcţionarea provizorie, atât în privinţa planurilor de învăţământ, specializării personalului didactic, cât şi în privinţa celor două specializări, care au fost evaluate favorabil de Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare, în urma controalelor efectuate în perioada 2000 - 2002.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, au declarat recurs, pârâţii Guvernul României şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de casare, s-a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 88/1993, deoarece nu s-a avut în vedere că intrarea în lichidare a unei instituţii de învăţământ superior poate fi dispusă şi pe baza rezultatelor controlului efectuat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, nefiind necesar avizul sau raportul Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică şi nici un alt aviz al ministerului care a efectuat controlul.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, s-a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde considerentele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate apărările formulate de pârâţi şi pentru care s-a considerat că situaţia de fapt reţinută în actul de control, este neconformă realităţii.
În ultimul motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere neregulile constatate în activitatea de învăţământ superior desfăşurată de reclamant şi a apreciat eronat că nu este relevant în cauză, actul de control încheiat după adoptarea HG nr. 410/2002, deşi actul respectiv reia concluziile primului raport de control şi se întemeiază pe documente existente până la măsura de intrare în lichidare.
În dezvoltarea acestui motiv de casare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a expus faptele constatate cu ocazia controlului şi dispoziţiile legale care au fost încălcate de reclamant şi care au impus adoptarea măsurii de intrare în lichidare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va admite cele două recursuri, pentru următoarele considerente:
Prin HG nr. 442/1998, Institutul Biblic Român din Bucureşti a fost autorizat să funcţioneze provizoriu, ca instituţie de învăţământ superior la profilul teologie, cu specializarea teologie ecumenică pastorală.
Ca urmare a nerespectării condiţiilor prevăzute de Legea nr. 88/1993, constatată la controlul efectuat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la sediul institutului, la data de 7 noiembrie 2001, a fost adoptată HG nr. 410/2002, privind lichidarea activităţii la această instituţie de învăţământ superior particular.
Instanţa de fond a constatat greşit necompetenţa autorităţii administrative care a întocmit raportul de control şi nelegalitatea hotărârii de Guvern emisă în baza constatărilor cuprinse într-un asemenea raport.
Conform art. 23 alin. (6) din Legea nr. 88/1993, republicată, în perioada de funcţionare provizorie instituţia de învăţământ superior este obligată să respecte standardele care au stat la baza acordării autorizaţiei. În această perioadă, Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare, precum şi alte autorităţi publice abilitate prin lege, efectuează controale ori de câte ori consideră necesar şi dacă se constată neîndeplinirea condiţiilor legale, se aplică dispoziţiilor alin. (5) ale aceluiaşi text de lege, în sensul că facultatea, colegiul sau specializarea intră în procesul de lichidare, începând cu anul I.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca organ de specialitate al statului în domeniul învăţământului, este una din autorităţile publice abilitate prin lege să controleze dacă activitatea de învăţământ superior autorizată provizoriu, corespunde standardelor stabilite pe plan naţional.
În art. 141 lit. a) şi r) din Legea nr. 84/1995, republicată şi art. 3 din HG nr. 23/2001, sunt prevăzute expres atribuţiile şi răspunderea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, de a controla sistemul naţional de învăţământ şi de a evalua acest sistem, inclusiv în învăţământul superior, pe baza standardelor naţionale, pe care le-a aprobat la propunerea Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare.
În consecinţă, reglementarea referitoare la competenţa Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare, în evaluarea şi acreditarea instituţiilor de învăţământ superior, nu exclude exercitarea de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a propriilor atribuţii în acest domeniu, printre care şi atribuţia de a verifica respectarea standardelor naţionale, de instituţiile autorizate să funcţioneze provizoriu.
Lichidarea activităţii la instituţia de învăţământ superior particular a fost prevăzută în art. 23 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 88/1993, republicată, pentru situaţia neîndeplinirii condiţiilor legale în perioada de funcţionare provizorie şi adoptarea acestei măsuri nu este condiţionată de întocmirea unui aviz sau a unui raport negativ de evaluare de către Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare, cum greşit a reţinut instanţa de fond, ca reprezentând un prim motiv de nelegalitate a HG nr. 410/2002.
De asemenea, instanţa de fond a înlăturat neîntemeiat, constatările din actul de control întocmit la 7 noiembrie 2001, de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi faţă de probele administrate în cauză, se vădeşte a fi eronată concluzia privind emiterea HG nr. 410/2002, pe baza unei situaţii neconforme realităţii.
Apărările formulate în acest sens de intimatul reclamant, au fost însuşite de instanţa de fond, fără a se verifica dacă ele corespund înscrisurilor depuse la dosar şi dispoziţiilor legale referitoare la învăţământul superior particular.
Institutul Biblic Român s-a înfiinţat ca instituţie de învăţământ superior, după modificarea statutului Asociaţiei religioase C.C. Bucureşti, conform înscrierii admise de Judecătoria sectorului 6, prin încheierea din Şedinţa publică din 29 ianuarie 1997.
Pentru desfăşurarea activităţii de învăţământ superior teologic, intimatu-reclamant avea obligaţia ca, potrivit art. 28 lit. c) şi art. 34 din Decretul nr. 31/1954, art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 88/1993, republicată şi art. 9 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, să obţină avize, atât de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cât şi de la Secretariatul de Stat pentru Culte.
Avizul nr. 8587 din 22 octombrie 1992 a fost emis de Secretariatul de Stat pentru Culte, dar în anul 1992, la înfiinţarea ca persoană juridică a unei asociaţii religioase, care nu avea ca obiect, activitatea de învăţământ superior teologic. Această activitate nu a fost avizată nici de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, fapt necontestat de către intimatul-reclamant, care a susţinut fără temei că nu era necesară obţinerea unui asemenea aviz.
De asemenea, se constată că începând cu anul universitar 2001 - 2002, intimatul-reclamant a desfăşurat activitate de învăţământ superior la specializarea teologie-asistenţă socială, deşi nu avea autorizarea de funcţionare provizorie şi numai la data de 15 mai 2001 s-a înaintat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, raportul întocmit de Consiliul Naţional de Evaluarea Academică şi Acreditare, cu propunerea de autorizare provizorie. Prin desfăşurarea unei activităţi pentru care nu a primit autorizarea impusă de lege, intimatul-reclamant a încălcat prevederile art. 15 din Legea nr. 88/1993, republicată.
La specializarea teologie ecumenică pastorală, singura pentru care s-a acordat în anul 1998, autorizarea provizorie de funcţionare, echipa de control a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a constatat nereguli cu privire la statele de funcţii şi la încadrarea personalului didactic.
Pentru anul universitar 2000 – 2001, s-au prezentat două variante ale statului de funcţii, cuprinzând posturi şi persoane diferite, discipline şi normări de asemenea diferite. În statele de funcţii din anii universitari 1998 – 1999, 1999 - 2000 şi 2001 – 2002, figurează mai multe posturi vacante sau ocupate de persoane pentru care nu s-au prezentat actele de studii.
Pentru multe din posturile ocupate se constată că nu au fost respectate prevederile legale referitoare la condiţiile de ocupare a funcţiilor didactice din învăţământul superior. Astfel, intimatul-reclamant nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 55 şi 136 din Statutul cadrelor didactice, aprobat prin Legea nr. 128/1997, art. 68 din Legea nr. 84/1995, republicată şi art. 19 alin. (2) din Legea nr. 88/1993, republicată, cu privire la studiile superioare în specialitatea fiecărui post, la absolvirea cursurilor de pregătire a personalului didactic şi la vechimea minimă necesară pentru ocuparea funcţiilor didactice în învăţământul superior.
Aceeaşi concluzie rezultă şi din evaluările efectuate de Comisiile de Ştiinţe Umaniste şi de Ştiinţe Sociale, în vederea întocmirii raportului din 19 martie 2001, prin care Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare a propus autorizarea de funcţionare provizorie şi pentru specialitatea teologie – asistenţă socială. Raportul întocmit la 21 martie 2002, şi prin care acelaşi Consiliu a propus menţinerea autorizării provizorii eliberate intimatului-reclamant, la specializarea teologie ecumenică pastorală, nu dovedeşte îndeplinirea cerinţelor legale privind încadrarea personalului didactic, întrucât nu cuprinde menţiuni concrete referitoare la pregătirea persoanelor care ocupă funcţiile didactice, statele de funcţii şi actele de studii pe care s-a întemeiat concluzia de respectare a standardelor impuse de lege. De altfel, din actul de control încheiat la 21 martie 2002 şi în baza căruia a fost întocmit raportul menţionat anterior, rezultă că procentul de 70% din posturi acoperite cu cadre didactice titularizate în învăţământul superior şi procentul de 20% cadre didactice cu titlul de profesor universitar sau conferenţiar universitar, s-au calculat în raport cu un număr de 19 cadre didactice la ambele specializări, şi nu la fiecare specializare, cum se prevede în art. 19 alin. (3) din Legea nr. 88/1993, republicată şi fără a se avea în vedere că pentru anul universitar în curs la acea dată, 2001 – 2002, s-au întocmit patru variante diferite ale statului de funcţii, numai la specializarea teologie ecumenică pastorală.
Din acelaşi act de control, se reţine că, până la data de 21 martie 2002, rectorul institutului nu a solicitat confirmarea sa în funcţia respectivă, prin ordin al Ministrului Educaţiei şi Cercetării, în condiţiile art. 74 alin. (1) din Statutul personalului didactic.
Faţă de considerentele expuse, se constată că a fost legal emis, actul administrativ contestat de intimatul-reclamant şi că este nefondată acţiunea în anulare, formulată pe calea contenciosului administrativ.
În consecinţă, Curtea va admite ambele recursuri, va casa hotărârea pronunţată de instanţa de fond şi va respinge acţiunea formulată de Institutul Biblic Român.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului împotriva sentinţei civile nr. 555 din 17 aprilie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează hotărârea atacată şi pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul Institutul Biblic Român.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1262/2004. Contencios. Declinarea competenţei... | ICCJ. Decizia nr. 1268/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
