ICCJ. Decizia nr. 1361/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr.189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1361/2004
Dosar nr. 2737/2003
Şedinţa publică din 2 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 septembrie 2001, reclamanta V.A. a solicitat anularea deciziei nr. 616 din 26 iunie 2001, emisă de pârâta Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială a municipiului Bucureşti şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 25 septembrie 1942 – 23 august 1944, motivând că a avut calitatea de persoană persecutată din motive etnice.
La data de 31 ianuarie 2002, reclamanta a completat cererea, chemând în judecată în calitate de pârâtă Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, autoritate care a preluat atribuţiile de aplicare a Legii nr. 189/2000, în baza dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 367/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 173 din 21 februarie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 616 din 26 iunie 2001 şi a constatat că reclamanta este în drept să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, pentru perioada 23 septembrie 1942 – iunie 1944.
Recursurile declarate împotriva acestei sentinţe de pârâtele Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială a municipiului Bucureşti şi Casa de Pensii a municipiului Bucureşti au fost admise prin Decizia nr. 2155 din 11 iunie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie. Instanţa de recurs a casat sentinţa civilă nr. 173 din 21 februarie 2002 şi a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, urmând a fi suplimentate probele, în vederea stabilirii certe a perioadei de persecuţie din motive etnice la care a fost supusă reclamanta.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 622 din 7 mai 2003, prin care a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 616 din 26 iunie 2001, a constatat că reclamanta se încadrează în condiţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 25 septembrie 1942 – iunie 1944, a obligat pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să-i acorde drepturile corespunzătoare, începând cu data de 16 iulie 2001, potrivit art. 6 din HG nr. 127/2002 şi să-i emită un nou act administrativ în acest sens.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut, pe baza înscrisurilor depuse în cauză, că reclamanta a fost evacuată cu întreaga familie, în Transnistria, în anul 1942 şi s-a reîntors în ţară, în iunie 1944, după încetarea persecuţiei pe motive etnice, la care au fost supuşi membrii familiei sale. Faţă de situaţia de fapt dovedită prin acte cu caracter oficial, instanţa de fond a constatat că reclamanta are dreptul să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, cu începere de la data de 16 iulie 2001, în conformitate cu prevederile art. 6 din HG nr. 127/2002, dat fiind că reclamanta s-a adresat pârâtelor pentru recunoaşterea dreptului său, la data de 10 ianuarie 2001.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut că înscrisurile depuse de intimata-reclamantă nu sunt relevante pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, întrucât nu cuprind menţiuni referitoare la perioada de refugiu şi conform adresei nr. 1026 a Casei Naţionale de Pensii, persecuţia din motive etnice trebuia dovedită cu declaraţii de martori. De asemenea, recurenta a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că intimatei-reclamante i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat şi urmează să fie respins pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea nr. 4172 din 4 aprilie 2003 Casa de Pensii a municipiului Bucureşti a admis cererea formulată de intimata-reclamantă la 28 august 2002 şi i-a acordat acesteia, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 25 septembrie 1942 – 7 iunie 1944, cu începere de la data de 1 septembrie 2002.
În raport cu noul act administrativ, prin care recurenta a recunoscut că intimata-reclamantă a avut statutul de persoană persecutată din motive etnice, pentru întreaga perioadă indicată în acţiune şi reţinută de instanţa de fond, se constată că au devenit lipsite de obiect, criticile din recurs privind neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Aceeaşi concluzie se impune şi faţă de susţinerea recurentei că nu a fost dovedită persecuţia din motive etnice, dat fiind că probele administrate în cauză sunt cele pe care s-a întemeiat şi hotărârea nr. 4172 din 4 aprilie 2003 şi care, contrar apărărilor din recurs, au fost considerate, ca având forţă probantă în stabilirea corectă a situaţiei de fapt, pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Cea dea doua critică formulată în recurs este, de asemenea, nefondată.
Instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea nr. 4172 din 4 aprilie 2003 i-au fost acordate intimatei-reclamante, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, dar a constatat corect că se impune anularea deciziei nr. 616 din 26 iunie 2001 şi recunoaşterea acestor drepturi cu începere de la data de 16 iulie 2001, întrucât cererea iniţială a fost nelegal respinsă de recurentă. Aplicând corect prevederile art. 6 din HG nr. 127/2002, instanţa de fond a stabilit că intimata-reclamantă beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, cu începere de la data de 16 iulie 2001, în raport cu prima sa cerere, şi nu de la data de 1 septembrie 2002, cum s-a admis de recurentă prin hotărârea nr. 4172/2003, pe baza unei cereri ulterioare, dar cu acelaşi obiect.
Pentru considerentele expuse şi constatând că potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţată de instanţa de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 622 din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 1359/2004. Contencios. Anulare viza de iesire... | ICCJ. Decizia nr. 1368/2004. Contencios. Pensie. Recurs → |
|---|
