ICCJ. Decizia nr. 1460/2004. Contencios.. Contestaţie în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1460/2004

Dosar nr. 417/2003

Şedinţa publică din 20 aprilie 2004

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 18 iunie 1999, reclamantul Z.J. a solicitat anularea deciziei nr. 311/99 emisă de Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Bucureşti şi obligarea pârâtei la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a refuzului de a-l încadra în categoria de persoană persecutată politic în perioada 1968 – 1989, a solicitat şi plata retroactivă a drepturilor de salariu corespunzătoare funcţiei de mecanic specialist I la C.F.R. în perioada 1990 – 1999 şi emiterea unei noi decizii de pensie, începând cu data de 1 martie 1999, cu încadrarea în grupă superioară de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 682/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, pronunţată în fond după casarea sentinţei civile nr. 1336/1999 a aceleiaşi instanţe, de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3363/2000, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 542 din 11 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a fost respins ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 682/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

S-a reţinut că din actele dosarului nu rezultă că anterior datei de 18 martie 1969, reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în grupă superioară de muncă (adeverinţa nr. 159/1998 emisă de SC C. SA); că din cuprinsul deciziei contestate rezultă că la calculul vechimii în muncă s-au aplicat dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Decretul - lege nr. 118/1990, republicat, pentru fiecare an de detenţie sau internare calculându-se 1 an şi 6 luni vechime în muncă; referitor la despăgubiri, s-a apreciat că nu aparţine instanţei de contencios administrativ, competenţa de soluţionare a cererii; că reclamantul nu a făcut dovada depunerii stăruinţei de a fi reîncadrat în muncă la calea ferată.

La data de 14 februarie 2003, reclamantul recurent a formulat contestaţie în anulare la Decizia nr. 542 din 11 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.

În motivare s-a arătat că în mod nejustificat dosarul nr. 2768/2001 al Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, în care s-a pronunţat Decizia nr. 542/2003, a fost soluţionat de un alt complet de judecată, decât cel la care a fost repartizat; că în dosarul de fond sunt dovezi privind diligenţa sa de a fi încadrat la C.F.R. (memorii, audienţe), acte pe care curtea de apel nu le-a luat în considerare, la fel ca şi instanţa de recurs.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai dacă sunt întrunite cerinţele art. 317 şi 318 C. proc. civ.

Motivele invocate în cererea de faţă nu justifică retractarea hotărârii şi nu circumscriu dispoziţiilor legale menţionate (procedura de citare a fost legal îndeplinită, competenţa materială a instanţei nu a fost încălcată, nu s-a comis nici o greşeală materială şi au fost analizate toate motivele de recurs), astfel încât contestaţia în anulare va fi respinsă.

De altfel, prima critică adusă de contestator nu este reală, cauza care a format obiectul dosarului nr. 2768/2001 al Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a rămas pe rolul aceluiaşi complet de judecată, neavând nici o relevanţă schimbarea unor magistraţi din componenţa completului.

Cea de-a doua critică reprezintă un motiv de recurs, care nu poate fi analizat pe calea contestaţiei în anulare, întrucât, aşa cum s-a precizat mai sus, nu sunt întrunite cerinţele art. 317 şi318 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de Z.J. împotriva deciziei nr. 542 din 11 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1460/2004. Contencios.. Contestaţie în anulare