ICCJ. Decizia nr. 1437/2004. Contencios. Refuz solutionare cerere si anulare partiala a adresei nr.1889/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1437/2004
Dosar nr. 4505/2003
Şedinţa publică din 15 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 5 mai 2003 şi precizată la 16 iunie 2003, reclamanta L.V. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Administraţiei Publice şi Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001, pentru a se constata refuzul nejustificat al ultimei autorităţi de a soluţiona favorabil cererea reclamantei privind pct. 2 din adresa nr. 1889 din 15 octombrie 2002, emisă de această pârâtă.
Totodată, a solicitat:
- să se dispună anularea parţială a actului sus-menţionat, în condiţiile în care acesta contravine şi încalcă flagrant prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001;
- să fie obligată Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001 să recunoască dreptul de a-i fi soluţionat dosarul administrativ înregistrat la Administraţia Publică Locală Timişoara, în baza acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este îndreptăţită la restituirea unui imobil din Timişoara, conform Legii nr. 10/2001, iar actul al cărui anulare o solicită, este emis cu încălcarea dispoziţiilor legale sus-citate.
În cauză, pârâtul Ministerul Administraţiei Publice a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive faţă de dispoziţiile HG nr. 950/2001.
S-a arătat că Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001 este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Administraţiei Publice, cu personalitate juridică.
Prin încheierea din 24 iunie 2003, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei Publice (actualmente Ministerul Administraţiei şi Internelor) şi a dispus scoaterea din cauză a acestei autorităţi.
Din oficiu a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, având în vedere domiciliul reclamantei şi sediul imobilului şi prin sentinţa civilă nr. 1353 din 16 septembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia şi în temeiul art. 158 C. proc. civ. şi a art. 6 din Legea nr. 29/1990, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, pe considerentul că în materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială are caracter exclusiv, iar nu alternativ sau de favoare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs, reclamanta Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001, solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei, pentru continuarea judecăţii, Curţii de Apel Bucureşti.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că norma cuprinsă în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, nu stabileşte o competenţă materială absolută, ci are caracterul unei norme de protecţie, edictată în favoarea reclamantului.
În consecinţă, într-o asemenea situaţie, reclamantul are dreptul să aleagă între normele dreptului comun în materie, potrivit art. 5 C. proc. civ. ori norma de protecţie prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, judecarea acţiunilor formulate în baza acestei legi este de competenţa instanţei de contencios administrativ în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.
Se prevede, deci, o derogare de la principiul dreptului comun potrivit căruia acţiunile cu caracter personal sunt de competenţa tribunalului pe raza căruia domiciliază pârâtul (art. 5 C. proc. civ.), legiuitorul înţelegând astfel, posibilitatea reclamantului de a introducere acţiunea sa la instanţa de domiciliu.
Nefiind vorba de o competenţă ratione materiae, ci de competenţa ratione personae, reclamantul poate să renunţe la favoarea ce i s-a creat prin lege şi să introducă acţiunea la tribunalul pe raza căruia domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.
Astfel că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Timişoara, întrucât prin cererea formulată, reclamanta s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti, iar potrivit art. 158 alin. (5) C. proc. civ., o dată aleasă instanţa de către reclamant, acesta nu mai poate reveni asupra opţiunii.
Pentru aceste motive, recursul se dovedeşte a fi fondat, urmând a se admite, a se casa sentinţa şi trimite cauza, pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001, împotriva sentinţei civile nr. 1353 din 16 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, Curţii de Apel Bucureşti, pentru continuarea judecăţii.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1436/2004. Contencios. La încheierea de... | ICCJ. Decizia nr. 1442/2004. Contencios.. Contestaţie în anulare → |
|---|
