ICCJ. Decizia nr. 1447/2004. Contencios. Anulare act de control vamal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1447/2004
Dosar nr. 2912/2003
Şedinţa publică din 16 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 21 mai 2002, Asociaţia U.B. Deva a chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Arad, solicitând anularea măsurilor dispuse prin procesul-verbal din 13 martie 2002 şi menţinute prin Decizia nr. 271 din 23 aprilie 2002, precum şi exonerarea de plata sumei de 6.036.245.968 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organele financiare au calculat în mod eronat majorări de întârziere la obligaţiile în vamă aferente importului în regim de donaţie a unui număr de 57 autovehicule.
În realitate, datoria vamală legal datorată de reclamantă este de numai 2.921.618.945 lei, aşa cum a fost stabilită prin procesul-verbal nr. 2060 din 13 martie 2002. Întrucât i s-a aprobat eşalonarea la plata datoriei vamale pe o perioadă de 5 ani, reclamanta a achitat pentru perioada iunie 1999 - martie 2000, la termenele şi în condiţiile stabilite în graficele de eşalonare, nu numai suma legal datorată, ci şi plăţi suplimentare faţă de obligaţiile scadente.
Astfel, a mai arătat reclamanta, s-au calculat majorări de întârziere cu încălcarea instrucţiunilor de aplicare a prevederilor OG nr. 70/1997, aprobate prin HG nr. 886/1999, în sensul că dispoziţiile legale menţionate în actele administrative ca nefiind respectate, nu au corespondent şi materialitate în operaţiunile derulate.
Prin sentinţa civilă nr. 156 din 14 mai 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta nu a respectat condiţiile referitoare la eşalonarea plăţii, astfel încât majorările de întârziere au fost corect stabilite, în temeiul Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal şi al OG nr. 26/1993, nefiind aplicabile în speţă, prevederile OG nr. 70/1997.
Cât priveşte cuantumul majorărilor de întârziere, acesta a fost calculat în raport cu drepturile vamale datorate, de 2.921.618.645 lei, sumă recunoscută de reclamantă, ca fiind reală.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Asociaţia U.B. Deva, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că organele financiare nu au respectat prevederile art. 111 din Legea nr. 64/1999, pentru aprobarea OG nr. 70/1997, privind control fiscal, întrucât nu a fost informată în legătură cu drepturile şi obligaţiile sale prin transmiterea unui aviz de verificare.
Cât priveşte datoria vamală, pentru importul celor 57 de autocamioane primite ca ajutor umanitar, aceasta a fost de 2.921.618.945 lei, din care până la data efectuării controlului din 13 martie 2000, a fost plătită suma de 2.038.155 lei, drepturile rămase de achitat fiind de 882.915.790 lei.
Astfel cum a concluzionat şi raportul de expertiză contabilă, reclamanta a respectat graficul eşalonării, achitând sume în plus, astfel că nu datorează majorări de întârziere, suma de 6.036.245.968 lei fiind stabilită eronat, prin raportare la o datorie vamală nereală de 3.769.016.652 lei consemnată în actul constatator nr. 177 din 5 noiembrie 1998, care a fost anulat.
În condiţiile în care obligaţiile vamale au fost achitate înainte de scadenţa stabilită în graficul de eşalonare, cu 4 luni în 1999 şi 2001 şi cu 2 luni pe anul 2000, nu se poate reţine că asociaţia ar datora majorări de întârziere.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate şi având în vedere şi prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Cu privire la primul motiv de recurs, privind invocarea prevederilor OG nr. 70/1997 şi a HG nr. 886/1999, pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a ordonanţei, aceste acte normative nu mai sunt incidente în cauză. Organele vamale au exercitat controlul din anul 2002, în conformitate cu prevederile legii speciale în materia creanţelor bugetare stabilite în vamă, respectiv art. 61 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal, care reglementează controlul vamal ulterior ce poate fi efectuat într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă.
Cât priveşte legalitatea şi temeinicia majorărilor de întârziere de 6.036.245.968 lei stabilite pentru perioada 21 octombrie 1998 – 13 martie 2002, instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, constatând că suma este datorată de reclamantă.
Atât asociaţia, cât şi raportul de expertiză contabilă au convenit că sunt reale constatările cuprinse în procesul-verbal de control din 31 martie 2002, privind drepturile vamale datorate pentru importul celor 57 de autovehicule, în sumă de 2.921.618.945 lei, valoarea achitată în contul obligaţiei bugetare până la 31 martie 2002, respectiv 2.038.703.155 lei şi totalul datoriei rămase de achitat, de 882.915.790 lei.
Dar, drepturile vamale aferente celor 57 de autocamioane au fost stabilite în 1998, la valoarea de 3.769.016.652 lei prin actul constatator nr. 177 din 5 noiembrie 1998, recalculată la suma de 3.138.266.402 lei la data de 27 noiembrie 1998, când organele vamale au anulat actul din 5 noiembrie 1998.
Fără a contesta debitul stabilit prin actul constatator nr. 177, chiar la data întocmirii acestuia, 5 noiembrie 1998, reclamanta a solicitat eşalonarea datoriei vamale pe o perioadă de 5 ani, prin Decizia nr. 733 din 19 mai 1000 Direcţia Generală a Vămilor aprobând cererea de eşalonare a datoriei de 3.769.016.652 lei conform graficului, cu începere de la 20 mai 1999.
Din actele dosarului, inclusiv raportul de expertiză contabilă, rezultă că reclamanta nu a respectat condiţiile referitoare la eşalonarea plăţii, în intervalul 27 iunie 1999 – 4 ianuarie 2000 neefectuând nici o plată, iar începând cu luna martie 2000 neachitând rata lunară în cuantumul prevăzut în grafic.
Întrucât reclamanta nu a contestat în termen debitul principal stabilit prin actul constatator nr. 177/1998, chiar dacă a fost recalculat la controlul ulterior din 2002, nu prezintă relevanţă susţinerea că lunar a plătit mai mult (suma stabilită conform graficului de eşalonare la plată), astfel încât obligaţiile eşalonate ar fi fost achitate anticipat faţă de scadenţă.
În realitate, în perioada 1999 - 2001, când reclamanta a avut luni când nu a efectuat nici o plată sau a achitat mai puţin decât valoarea stabilită în graficul de eşalonare, cuantumul datoriei vamale era cel consemnat în actul constatator nr. 177/1998, asociaţia fiind ţinută să respecte condiţiile eşalonării, prevăzute la momentul aprobării, în 1999.
Neprocedând în acest mod, reclamanta nu s-a achitat de obligaţiile de plată în termenele stabilite decât parţial, datorând majorări de întârziere, pentru calculul cărora datoria vamală avută în vedere a fost cea menţionată în actul de control din 13 martie 2002.
În consecinţă, în raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Asociaţia U.B. Deva împotriva sentinţei civile nr. 156 din 14 mai 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1444/2004. Contencios. Anulare în parte a... | ICCJ. Decizia nr. 1460/2004. Contencios.. Contestaţie în anulare → |
|---|
