ICCJ. Decizia nr. 1597/2004. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1597/2004

Dosar nr. 2309/2004

Şedinţa publică din 27 aprilie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 13 ianuarie 2003, reclamanta I.D. a chemat în judecată Biroul Vamal de Control şi de Vămuire la Interior Arad şi a cerut instanţei obligarea lui la restituirea echivalentului în lei la data plăţii, a sumei de 2.202 Euro şi la plata echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 557,5 Euro, cu titlu de dobândă legală, calculată până la data de 31 decembrie 2002 şi în continuare, până la data plăţii.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în luna noiembrie 2001, a introdus în ţară un autoturism a cărui valoare în vamă a fost stabilită la suma de 7.359 Euro şi cu toate că autoturismul îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de un regim tarifar preferenţial, conform ordinelor încheiate de România şi Comunitatea Europeană şi cu ţările membre ale acesteia, organul vamal nu a aplicat regimul vamal preferenţial, astfel că a achitat taxele vamale, precum şi suma de 2.202 Euro, cu titlu de garanţie pentru autenticitatea dovezilor de origine şi pentru cazul în care autoturismul introdus în ţară, ar fi fost furat, suma care ar fi trebuit să i se restituie în termen de 90 de zile, conform informaţiilor date de organul vamal.

Cu toate acestea, a susţinut reclamanta, suma nu i-a fost restituită la expirarea termenului, fiindu-i reţinută de organul vamal, în temeiul art. 32 alin. (6) din Protocolul încheiat între România şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia.

Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea, ca fiind o acţiune în pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 992 C. civ., iar cuantumul dobânzilor şi l-a precizat la suma de 17.270.625 lei, solicitând în acelaşi timp, introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţene Arad.

Tribunalul Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2719 din 23 septembrie 2003, a admis în parte acţiunea precizată a reclamantei I.D.

A obligat pârâta Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Arad să-i plătească reclamantei, echivalentul în lei la data plăţii, a sumei de 2.202 Euro cu dobânzi legale, de la data de 18 martie 2003 şi 5.416.466 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Arad, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, cu nr. de dosar 8811/CA/2003, această instanţă declinându-şi competenţa de soluţionare în baza OUG nr. 58/2003, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea, verificând regularitatea recursului în cauză, constată că a fost declarat de o persoană fără calitate.

Hotărârea judecătorească dată în materie civilă are putere de lucru judecat numai între părţile litigante, dreptul de a o ataca, pe calea recursului aparţine numai acestora şi succesorilor lor în drepturi, adică acelor persoane care au luat parte la judecată, sau celor care le urmează. Acest drept nu îl au terţii, în privinţa cărora instanţa nu a fost sesizată şi care nu au fost părţi în proces, chiar dacă ar fi avut dreptul şi interesul să participe la judecată; faţă de aceste persoane, hotărârea nu are putere de lucru judecat.

În cauză, procesul s-a derulat în primă instanţă, cu participarea reclamantei I.D. şi pârâţii Biroul Vamal de Control şi Vămuire la Interior Arad şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Arad.

Recursul în schimb a fost declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Arad.

Aşa fiind şi având în vedere că Autoritatea Naţională a Vămilor nu a fost parte la judecata în fond a pricinii, se va respinge recursul acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 2719 din 23 septembrie 2003 a Tribunalului Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1597/2004. Contencios