ICCJ. Decizia nr. 1617/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1617/2004
Dosar nr. 4416/2003
Şedinţa publică din 27 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 august 2003, reclamanta C.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 6644 din 15 august 2003 a Casei Judeţene de Pensii Bihor, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calităţii de beneficiară a prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 .
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în mod greşit pârâta a reţinut că nu are calitatea solicitată, deşi s-a născut în perioada strămutării părinţilor săi, în anul 1944, în localitatea Beiuş.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 383/CA/2003 - P.I. din 29 septembrie 2003, a admis acţiunea reclamantei şi a anulat hotărârea nr. 6644 din 15 august 2003, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare,.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2002.
În esenţă, în dezvoltarea motivelor de recurs, se susţine că intimata-reclamantă nu aparţine sferei de adresabilitate a prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, fiind concepută şi născută în perioada refugiului părinţilor săi.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu critica formulată, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat .
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile enumerate de legiuitor.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Intimata-reclamantă se încadrează în situaţia expusă, fiind necontestat că este născută ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, împărtăşind suferinţele familiei, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Nu poate fi împărtăşit punctul de vedere al recurentei-pârâte, cu privire la copiii născuţi în timpul călătoriei sau în maxim 300 de zile de la data refugiului, pentru că astfel s-ar crea o discriminare între aceşti copii şi cei născuţi ulterior, până la 6 martie 1945, întrucât şi aceştia au suportat aceleaşi privaţiuni, ca, de altfel, toate persoanele strămutate, iar un astfel de tratament juridic discriminatoriu nu este prevăzut în nici unul din actele normative ce reglementează drepturile persoanelor strămutate.
Aşa fiind, nu pot fi avute în vedere „precizările" invocate de către recurentă, care adaugă la lege şi care, mai mult, nu sunt în concordanţă cu sensul şi scopul legii.
În considerarea celor expuse, se constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să se respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 383/CA/2003 – PI din 29 septembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1598/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 1618/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
