ICCJ. Decizia nr. 1656/2004. Contencios. Anulare decizie M.M.S.S. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1656/2004
Dosar nr. 2442/2003
Şedinţa publică din 29 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul municipiului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, la 27 iunie 2002 sub nr. 1132/CA/2002, reclamanta SC E. SA a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Control Contribuţii Asigurări Sociale şi Fond pentru Plata Ajutorului de Şomaj din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, să se dispună anularea deciziei nr. 25 din 12 iunie 2002, admiterea contestaţiei şi anularea procesului-verbal de control din 26 aprilie 2002, prin care s-a stabilit obligaţii şi taxe către bugetul asigurărilor sociale de stat, în valoare de 41.438.956.984 lei şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, în sumă de 7.280.968.090 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că procesul-verbal şi Decizia, criticate, privesc o perioadă supusă controlului din martie – aprilie 2002, că aceste constatări privind obligaţiile sale către bugetul asigurărilor şi bugetul de şomaj, sunt nelegale, având aprobate scutiri, reeşalonări prin Ordinul nr. 384/2001, sau au fost avute în vedere acte normative adoptate înainte de 1990.
Prin sentinţa civilă nr. 735/F din 17 octombrie 2002, Tribunalul municipiului Bucureşti, secţia a V-a, a declarat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, având în vedere prevederile art. 3 C. proc. civ. şi art. 6 din Legea nr. 29/1990, actul administrativ contestat fiind emis de o autoritate centrală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa nr. 455 din 3 aprilie 2003, respingând acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că atât organele de control, cât şi cele de jurisdicţie administrativă, au stabilit în mod legal obligaţiile de plată ale reclamantei către bugetul asigurărilor sociale şi cele de şomaj, actele normative aplicate fiind în vigoare, iar majorările şi penalităţile de întârziere fiind corect calculate, şi neachitând în termen datoriile reeşalonate, nu a mai putut beneficia de facilităţile acordate prin Ordinul nr. 384/2001.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs, reluând, în mare, criticile din acţiune şi anume, că nu s-au analizat susţinerile sale privind abrogarea unor acte normative, că nu s-a reţinut eşalonarea de care beneficia prin HG 1268/2001 sau că în mod eronat a constatat instanţa de fond că nu mai beneficiază de eşalonare şi scutirile acordate prin Ordinul nr. 384/2001.
În drept, recurenta a menţionat că motivele sale se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând recursul, conform criticilor formulate de recurentă, se constată că acestea sunt nefondate.
Ansamblul actelor normative, enumerate de recurentă ca fiind avute în vedere de organele de control, deşi ar fi fost abrogate, instanţa de fond în mod legal a lămurit această critică, în speţă fiind vorba de acte normative ce reglementează constituirea şi virarea contribuţiei la fondul pentru pensia suplimentară, datorată până la 31 martie 2001, deci la o perioadă anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2001, aceste acte normative fiind cu aplicare succesivă şi având dese modificări, dar fiind, deci, în vigoare până la 1 aprilie 2001.
În aceleaşi condiţii au fost explicate, în mod legal, de către instanţa de fond, şi aplicarea actelor normative incidente contribuţiei la asigurările pentru şomaj.
Înalta Curte de Casaţie constată că instanţa de fond a motivat legal şi în mod judicios de ce reclamanta-recurentă nu a mai beneficiat de scutirile şi eşalonările prevăzute de Ordinul nr. 384/2001, fiind corect motivat aceasta, prin nerespectarea prevederilor art. 23 lit. c) din Ordinul nr. 198/2001, în sensul că nu a achitat integral obligaţiile curente, până la 29 decembrie 2001, fiind respinsă şi cererea din 23 iulie 2001.
Se constată, deci, în raport cu considerentele expuse, că instanţa de fond a dat o rezolvare corectă, legală şi judicios motivată, în sentinţa nr. 455 din 3 aprilie 2003, astfel că pe cale de consecinţă, Înalta Curte de Casaţie va respinge ca nefondat, recursul declarat de SC E. SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC E. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 456 din 3 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1655/2004. Contencios. Refuz întocmire dosar... | ICCJ. Decizia nr. 1659/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
