ICCJ. Decizia nr. 1662/2004. Contencios. Anulare decizie emisă de Preşedintele A.N.R.E. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASATIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1662/2004

Dosar nr. 3199/2003

Şedinţa publică din 29 aprilie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 7 aprilie 2003, reclamanta SC E.O. SA Craiova a contestat Decizia nr. 39 din 30 ianuarie 2003, emisă de Preşedintele A.N.R.E., solicitând anularea acesteia.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin Decizia atacată, aprobarea tarifului de conexiune de către A.N.R.E. s-a făcut în mod greşit, fără a se lua în consideraţie şi punctul său de vedere, având drept consecinţă obligarea reclamantei de a plăti un serviciu de care nu beneficiază.

Prin sentinţa nr. 862 din 16 iunie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamanta filiala D.F.E.E. a E.O. SA, ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că Decizia nr. 39 din 30 ianuarie 2003 a fost comunicată reclamantei, prin fax, la data de 31 ianuarie 2003, fiind înregistrată la 3 februarie 2003 sub nr. 626, iar acţiunea a fost expediată prin poştă la 3 aprilie 2003, peste termenul legal de 30 de zile prevăzut de OUG nr. 29/1998, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.R.E., aprobată şi modificată prin Legea nr. 99/2000.

Împotriva sentinţei astfel pronunţată a declarat recurs, reclamanta SC E.O. SA Craiova, invocând drept motiv de casare, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a lua în discuţie faptul că instanţa de fond a respins acţiunea, ca tardiv formulată.

Analizând actele şi lucrările din dosar, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 9 alin. (6) din OUG nr. 29/1998, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.R.E., astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 99/2000, ordinele şi deciziile luate de preşedintele A.N.R.E., în exercitarea atribuţiilor sale, pot fi atacate în contencios administrativ, la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data notificării lor către părţile interesate, sau de la data publicării în Monitorul Oficial al României, dacă sunt de interes general.

Acest act normativ instituie o procedură specială, derogatorie de la procedura de drept comun în contencios administrativ, reglementată de Legea nr. 29/1990, în sensul că nu presupune parcurgerea unei proceduri administrative prealabile sesizării instanţei.

Instanţa de fond a interpretat corect aceste dispoziţii legale şi a respins acţiunea, ca tardiv formulată, reţinând că Decizia nr. 39 din 30 ianuarie 2003 a fost comunicată reclamantei, prin fax, la data de 31 ianuarie 2003, fiind înregistrată cu nr. 626 din 3 februarie 2003, iar acţiunea a fost expediată prin poştă la data de 3 aprilie 2003, după împlinirea termenului de 30 de zile de la data comunicării deciziei, fapt ce atrage decăderea, conform art. 103 C. proc. civ.

Faţă de această situaţie, cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa de fond a stabilit corect soluţia pronunţată.

În consecinţă, nefiind motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC E.O. SA Craiova împotriva sentinţei civile nr. 862 din 10 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1662/2004. Contencios. Anulare decizie emisă de Preşedintele A.N.R.E. Recurs