ICCJ. Decizia nr. 1689/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1689/2004
Dosar nr. 2638/2002
Şedinţa publică din 30 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 26 februarie 2002, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta SC G. SA Mătăsari a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, solicitând anularea deciziei nr. 89 din 28 ianuarie 2002 şi a procesului-verbal nr. 297 din 19 septembrie 2001.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că nu datorează obligaţiile bugetare stabilite prin actele administrative contestate, întrucât activitatea de administrare şi întreţinere a fondului locativ a fost concesionată începând cu 1 ianuarie 2000, unei alte societăţi, SC L. SA Mătăsari, care la 12 februarie 2001, a preluat pe bază de protocol, întregul patrimoniu, conform balanţei la 31 decembrie 2000.
Prin sentinţa civilă nr. 227 din 12 iulie 2002, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat cele două acte administrative atacate şi a dispus exonerarea de răspundere a reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin hotărârea nr. 1/2001, Consiliul Local Mătăsari a concesionat către SC L. SA, activitatea de administrare şi întreţinere a fondului locativ, dispunând, totodată, ca această societate să preia pe bază de proces-verbal, întreg patrimoniul de la reclamantă şi să răspundă în continuare de debitele constatate.
Între cele două societăţi a avut loc predarea activităţii, a activului şi a pasivului, astfel încât datoriile constatate prin procesul-verbal de control din 19 septembrie 2001, fiind aferente activului preluat de SC L. SA, nu incumbă reclamantei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâta a învederat că instanţa nu a respectat dreptul la apărare al organelor financiare, în sensul că nu s-a pronunţat asupra obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză contabilă, şi a preluat concluziile eronate ale lucrării, ceea ce a determinat reţinerea unei situaţii de fapt greşite.
Pârâta a mai arătat că patrimoniul transmis de reclamantă către SC L. SA aparţinea Consiliului Local Mătăsari, în timp ce datoriile reţinute în procesul-verbal de control reprezintă obligaţiile proprii ale SC G. SA care, prin protocolul încheiat a încălcat prevederile art. 5 din OG nr. 11/1996, potrivit cărora plătitor al obligaţiei este debitorul sau o altă persoană care, în numele debitorului său, are obligaţia de a plăti.
Examinând cauza, în raport cu motivele invocate şi având în vedere şi prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru completarea probelor.
Primul motiv de recurs invocat de pârâtă nu este întemeiat. Instanţa a comunicat expertului contabil obiecţiunile formulate asupra lucrării şi la dosarul de fond se află nota răspuns asupra obiecţiunilor. Împrejurarea că instanţa şi-a însuşit concluziile expertizei contabile, menţinute şi după răspunsul la obiecţiuni, semnifică faptul că acestea au fost considerate neîntemeiate şi deci, respinse ca atare.
Referitor la problema de fond, legalitatea şi temeinicia celor două acte administrative atacate, este, însă, necesară suplimentarea probelor şi analizarea de către instanţa de trimitere, a fiecărei categorii de obligaţii bugetare stabilite prin procesul-verbal din 19 septembrie 2001 şi în ce măsură incumbă societăţii reclamante.
Admiţând acţiunea, instanţa de fond şi-a motivat soluţia, doar pe existenţa protocolului de predare-preluare dintre reclamantă şi SC L. SA, reţinând că această societate datorează obligaţiile consemnate în actul de control, întrucât ea a preluat activitatea care a generat sumele respective.
Această susţinere a instanţei nu are însă un solid suport probator, însăşi hotărârea nr. 1/2001 a Consiliului Local Mătăsari nefiind concludentă în a decide că SC L. S.A. a preluat întreg patrimoniul reclamantei ori, astfel cum susţin pârâţii, doar cel aferent activităţii concesionate, de administrare şi întreţinere a fondului locativ. De asemenea, nici protocolul de predare-preluare nu precizează natura şi cuantumul debitelor restante ce urmează a fi predate către SC L. SA, fiind necesare relaţii suplimentare sub acest aspect.
Pe de altă parte, întrucât în protocol se arată că arhiva societăţii până la 31 decembrie 1999, a rămas la reclamantă, iar aceasta, prin precizarea la acţiune, a arătat că înţelege să conteste întreaga sumă de 1.061.997.238 lei, nu rezultă motivele pentru care primele două sume din procesul-verbal din 19 septembrie 2001, nu ar reprezenta obligaţii bugetare în sarcina SC G. SA, ci ar incumba SC L. SA.
Astfel, suma de 221.139.623 lei, contestată de reclamantă, reprezintă diferenţa rămasă neachitată din obligaţiile bugetare constatate printr-un proces-verbal anterior, din 21 octombrie 1999, privind perioada aprilie 1998 – iulie 1999 şi care nu au fost contestate, iar suma de 199.947.658 lei este valoarea actualizată a majorărilor de întârziere aferente.
De asemenea, din actul de control din 19 septembrie 2001, rezultă că obligaţiile bugetare ale reclamantei au fost calculate până la 30 iunie 2001, deci şi pentru o perioadă ulterioară protocolului din 12 februarie 2001, fără a se stabili separat valoarea acestora, şi dacă ele cad sau nu, în sarcina reclamantei.
În raport cu cele reţinute, instanţa de trimitere va ordona suplimentarea probelor, cu înscrisuri de la Consiliul Local Mătăsari şi de la cele două societăţi în discuţie, urmând a aprecia şi asupra necesităţii administrării unei noi expertize contabile.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va dispune admiterea recursului şi casarea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Gorj împotriva sentinţei nr. 227 din 12 iulie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1685/2004. Contencios. Refuz executare... | ICCJ. Decizia nr. 1690/2004. Contencios. Anulare acte vamale.... → |
|---|
