ICCJ. Decizia nr. 1690/2004. Contencios. Anulare acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1690/2004
Dosar nr. 2286/2003
Şedinţa publică din 30 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 23 iulie 2002 şi precizată cu cererea depusă la 26 noiembrie 2002, reclamanta SC B. SA a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Vămilor şi Direcţia Regională Vamală Oradea, să se dispună anularea deciziilor nr. 69 din 28 septembrie 2000 şi nr. 140 din 2 februarie 2001, precum şi anularea actului constatator nr. 474 din 10 martie 2000, prin care a fost obligată să plătească drepturi vamale, în sumă de 20.993.789 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 389 din 25 martie 2003, prin care a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând că reclamanta nu a contestat în termenul de 15 zile, prevăzut de art. 168 din Legea nr. 141/1997, actul constatator nr. 474 din 10 martie 2000 şi că, în atare situaţie, pârâtele au respins în mod corect plângerea reclamantei, prin cele două decizii atacate în cauză.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a reţinut greşit că plângerea sa a fost depusă tardiv, deşi a dovedit formularea contestaţiei în termenul legal, adresată prin scrisoare recomandată, conform chitanţei nr. 1710 din 20 aprilie 2000. De asemenea, recurenta a arătat că a achitat taxa de timbru datorată pentru contestaţia formulată şi că în ordinul de plată s-a făcut trimitere expresă la adresa nr. 54 din 19 aprilie 2000 ,de înaintare a contestaţiei, la Direcţia Regională Vamală Oradea.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Actul constatator nr. 474 din 10 martie 2000, întocmit de Biroul Vamal Oradea, a fost comunicat recurentei, la data de 15 martie 2000, conform borderoului aflat la dosar. Contestaţia formulată împotriva acestui act a fost respinsă de Biroul Vamal Oradea şi răspunsul a fost comunicat recurentei, cu adresa nr. 2286 din 4 aprilie 2000.
Împotriva răspunsului primit de la Biroul Vamal Oradea, recurenta avea obligaţia ca în termenul de 15 zile prevăzut de art. 168 din Legea nr. 141/1997, să se adreseze cu plângere la Direcţia Regională Vamală Oradea.
Instanţa de fond a constatat corect că recurenta nu a respectat termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac din procedura administrativ-jurisdicţională şi a menţinut, ca fiind legale, deciziile nr. 69 din 28 septembrie 2000 şi nr. 140 din 2 februarie 2001, prin care intimatele au respins contestaţia, ca tardivă.
Apărarea recurentei privind depunerea contestaţiei la data de 19 aprilie 2000, la Direcţia Regională Vamală Oradea, nu a fost dovedită. În hotărârea atacată, această apărare a fost corect respinsă, reţinându-se că din copia recipisei de predare a scrisorii recomandate nr. 1710 din 20 aprilie 2000, nu rezultă obiectul petiţiei adresate Direcţiei Regionale Vamale Oradea; aceeaşi concluzie se impune şi faţă de O.P. nr. 270 din 20 aprilie 2000, pentru contravaloarea taxei de timbru, cu atât mai mult, cu cât suma respectivă a fost restituită cu adresa nr. 3353 din 26 aprilie 2000, constatându-se că la direcţia Regională Vamală Oradea nu era înregistrată o contestaţie depusă de recurentă.
În recurs, s-a depus ca act nou, adresa nr. 60 din 27 mai 2003 a Oficiului Poştal Brăila 1, din care rezultă că în termen de 2 ani, recurenta avea posibilitatea să formuleze reclamaţie pentru nepredarea recomandatei nr. 1710 din 20 aprilie 2000, dar nu a făcut asemenea demersuri, deşi la data de 13 iunie 2000 avea cunoştinţă că nu a fost înregistrată contestaţia sa, aşa după cum rezultă din adresa nr. 71/2000.
În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B. SRL Brăila împotriva sentinţei civile nr. 389 din 25 martie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1689/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 1692/2004. Contencios. Pensie. Recurs → |
|---|
