ICCJ. Decizia nr. 1782/2004. Contencios. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1782/2004

Dosar nr. 3858/2004

Şedinţa publică din 5 mai 2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi Bistriţa Năsăud, prin sentinţa nr. 35 din 24 iulie 2002, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, reţinând că reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor prevăzute de art. 41 din Legea nr. 94/1992, modificată şi republicată.

Tribunalul Bistriţa Năsăud, prin sentinţa nr. 439 din 13 septembrie 2002, a declinat competenţa de soluţionare, în favoarea Colegiului jurisdicţional al Camerei de Conturi Bistriţa Năsăud şi constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, a înaintat dosarul la Curtea Supremă de Justiţie, pentru emiterea regulatorului de competenţă.

S-a reţinut că prin plata salariului majorat s-a creat un prejudiciu în resursele materiale ale spitalului şi că vinovat de producerea lui se face spitalul, ordonator secundar de credite. Chiar dacă salariaţii nu au nici o culpă, fiind beneficiari de drepturi salariale necuvenite, au obligaţia să le restituie, însă în măsura insolvabilităţii lor, răspunderea revine spitalului.

Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă, când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă necompetente de a judeca pricina, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmând a da regulatorul, potrivit art. 22 C. proc. civ., în sensul stabilirii competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, întrucât prin OUG nr. 11/2003, s-au dispus măsuri privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi, de către instanţele judecătoreşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe B.F., Curtea de Conturi a României şi Spitalul Orăşenesc Năsăud, în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1782/2004. Contencios. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei