ICCJ. Decizia nr. 1800/2004. Contencios. Anulare acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1800/2004
Dosar nr. 1599/2003
Şedinţa publică din 7 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 ianuarie 2001, reclamanta SC F.P. SRL Piteşti a solicitat anularea deciziei nr. 2896 din 21 decembrie 2000, emisă de pârâta Direcţia Generală a Vămilor, în soluţionarea contestaţiei sale împotriva actului de control nr. 127 din 28 martie 2000, întocmit de Direcţia de Supraveghere şi Control Vamal, precum şi exonerarea sa de obligaţia de a plăti suma de 326.995.411 lei, reprezentând taxe vamale şi T.V.A. şi suma de 384.515.440 lei, calculată cu titlul de majorări de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că produsul pe care l-a importat, UF 900 E 1, este un adeziv uroformaldehidic, pentru care încadrarea tarifară corectă este la codul tarifar 35.06.99.00. Reclamanta a învederat că, deşi această încadrare tarifară corespunde Regulilor nr. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 98/1996 şi a fost acceptată de autoritatea vamală la data importurilor, a fost nelegal obligată să plătească diferenţa de taxe vamale şi T.V.A., cu majorările de întârziere aferente în baza actului de control, apreciindu-se greşit că produsul trebuia încadrat la codul tarifar 39.09.10.00.
Curtea de Apel Piteşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 71/F-C din 2 mai 2001, prin care a admis acţiunea, a anulat procesul-verbal de control din 28 martie 2000, Decizia nr. 33 din 25 august 2000 a Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti şi Decizia nr. 2896 din 21 decembrie 2000 a Direcţiei Generale a Vămilor, exonerând reclamanta de plata taxelor vamale, în sumă de 269.893.544 lei; a T.V.A., în sumă de 57.101.867 lei şi a majorărilor de întârziere, în sumă de 384.515.440 lei.
Recursul declarat împotriva acestei sentinţe de Direcţia Regională Vamală Bucureşti, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor, a fost admis prin Decizia nr. 2646 din 24 septembrie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, care a casat hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, cu menţiunea că litigiul trebuia soluţionat în contradictoriu şi cu Biroul Vamal Piteşti, al cărui act de constatare s-a solicitat să fie anulat.
În fond după casare, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa nr. 1/F/C din 13 ianuarie 2003, prin care a admis acţiunea, a anulat procesul-verbal de control nr. 33 din 25 august 1999 şi nr. 2896 din 21 decembrie 2000.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat, pe baza înscrisurilor depuse de reclamantă şi a concluziilor expertizelor tehnice efectuate în cauză, că produsul importat este un adeziv sintetic folosit în industria lemnului, care a fost corect încadrat la data importului, la poziţia tarifară 35.06.99.00., indicată în declaraţia vamală de import. Actele administrative în care organele vamale au stabilit încadrarea tarifară a produsului la poziţia tarifară 39.09.10.00 şi au obligat reclamanta la plata diferenţei de drepturi de import, au fost anulate de instanţa de fond, reţinându-se că această încadrare nu corespunde compoziţiei chimice şi scopului de utilizare a produsului.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Craiova, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În primul motiv de casare, s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond este insuficient motivată, cuprinde considerente contradictorii şi concluzia eronată privind nelegalitatea actelor administrative contestate prin acţiune.
Dezvoltând acest prim motiv de casare, recurenta a arătat că încadrarea tarifară stabilită prin actul de control s-a întemeiat pe raportul de expertiză tehnică nr. 440 din 14 februarie 2000 şi nr. 434 din 20 martie 2000, întocmite de R. SA, pe buletinul de analiză chimică nr. 455 din 17 februarie 2000, întocmit de Institutul Naţional al Lemnului Bucureşti, documente din care rezultă că produsul importat de societatea intimată este un adeziv ureo-formaldehidic, a cărui descriere corespunde Notelor explicative de la cap. 39, precum şi Notelor de la poziţia 39.09. Recurenta a susţinut că instanţa de fond a înlăturat neîntemeiat aceste probe şi clasificările întocmite pe baza datelor statistice comunicate de Organizaţia Mondială a Vămilor de la Bruxelles privind poziţiile tarifare 35.06 şi 39.09, argumentând soluţia de admitere a acţiunii, numai pe concluziile expertizelor efectuate în cauză şi care cuprind aprecieri subiective, fără referiri precise la natura produsului şi la reglementarea vamală. Referitor la adresa nr. 983 din 9 martie 2000, prin care autoritatea vamală a confirmat încadrarea tarifară dată la momentul importului, s-a arătat în recurs că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere caracterul informativ al acestui act, întocmit numai pe baza descrierii produsului de către societatea intimată, şi nu pe baza eşantioanelor prezentate ulterior pentru expertizare.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurenta a arătat că instanţa de fond şi-a motivat greşit hotărârea de admitere a acţiunii pe încadrarea tarifară cuprinsă în licenţele de import, fără să aibă în vedere că această încadrare a fost declarată pe proprie răspundere de intimata-reclamantă, fiind însuşită de Ministerul Industriei şi Comerţului, care nu are competenţă în stabilirea codurilor tarifare ale mărfurilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin actul constatator nr. 127 din 28 martie 2000, Biroul Vamal Piteşti a obligat intimata-reclamantă, la plata diferenţei de drepturi de import, în sumă de 711.510.851 lei, pentru un număr de 46 de operaţiuni de import efectuate în perioada 20 februarie 1997 – 1 februarie 2000.
Datoria vamală a fost stabilită în baza procesului-verbal nr. 453 din 28 martie 2000, în care Brigada de Supraveghere şi Control Bucureşti a constatat că produsul importat de intimata-reclamantă este un clei ureoformaldehidic, compus din uree formaldehidă şi stabilizator, pentru care s-a considerat că încadrarea tarifară corectă este la poziţia tarifară 39.09.10.00, şi nu aceea de la poziţia tarifară 35.06.99.00.
Aceste acte administrative au fost corect anulate de instanţa de fond şi hotărârea de admitere a acţiunii este legală şi temeinică.
În primul rând, se constată că, o parte din importurile efectuate de intimata-reclamantă s-au aflat în regimul de perfecţionare activă prevăzut de art. 111 - 113 din Legea nr. 141/1997 şi potrivit căruia, drepturile de import încasate se restituie după exportul bunurilor supuse transformării sau prelucrării pe teritoriul României.
Deşi în procesul-verbal nr. 453 din 28 martie 2000, autoritatea vamală a reţinut această situaţie, nu s-a procedat la individualizarea importurilor supuse regimului vamal suspensiv şi pentru care, schimbarea încadrării tarifare după prelucrarea bunurilor şi efectuarea exportului, nu avea consecinţe asupra datoriei vamale a intimatei-reclamante.
În al doilea rând, se constată că, autoritatea vamală a decis nelegal schimbarea încadrării tarifare a produsului importat de intimata-reclamantă, iar apărările formulate la instanţa de fond şi reiterate în prezentul recurs sunt neîntemeiate.
La data efectuării importurilor, după procedura de vămuire, autoritatea vamală a acordat liberul de vamă şi a acceptat declaraţiile vamale de import, în care produsul a fost încadrat la poziţia tarifară 35.06.99.00, pe baza documentelor însoţitoare, fără a se considera necesară prelevarea de probe pentru expertiză sau analize de laborator.
Din acest punct de vedere, se constată că actele autorităţii vamale au fost greşit întemeiate pe expertizele tehnice dispuse în cadrul controlului vamal ulterior şi invocate în recurs: rapoartele de expertiză nr. 440 din 14 februarie 2000 şi nr. 434 din 20 martie 2000, buletinul de analiză chimică nr. 455 din 17 februarie 2000.
Expertizele efectuate pe baza eşantioanelor prelevate au stabilit că produsul importat este un adeziv ureo-formaldehidic UF 900 E1, prezentat sub formă de soluţie compusă din răşină ureo-formaldehidică (70%) şi diverşi solvenţi (30%), fiind preparat pentru a fi utilizat în industria lemnului.
Destinaţia, forma de prezentare şi compoziţia chimică a produsului au fost confirmate şi de expertiza efectuată la instanţa de fond şi sunt în concordanţă cu documentaţia de import, astfel încât recurenta a susţinut neîntemeiat că încadrarea tarifară corectă a fost posibilă numai după expertizarea de eşantioane în laboratoarele special agreate de autoritatea vamală.
Aceleiaşi caracteristici ale produsului au fost cunoscute de recurentă şi la data eliberării autorizaţiilor de perfecţionare activă nr. 429 din 28 mai 1998; nr. 1166 din 10 septembrie 1998 şi nr. 1774 din 2 decembrie 1999, precum şi la data întocmirii adresei nr. 9831 din 9 martie 2000, documente în care a stabilit că încadrarea tarifară este la poziţia tarifară 35.06.99.00, conform menţiunilor relative la clasificarea în Nomenclatura combinată. În atare situaţie, se constată că sunt nefondate susţinerile din recurs privind caracterul informativ al încadrării tarifare cuprinsă în înscrisurile reţinute de instanţa de fond sau întocmirea lor de către alte autorităţi, decât cele competente în stabilirea regimului vamal.
De asemenea, sunt nefondate susţinerile recurentei că încadrarea tarifară stabilită în cadrul controlului vamal ulterior este conformă Nomenclaturii Sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, adoptat de Convenţia internaţională de la Bruxelles, la 14 iunie 1983 şi la care România a aderat prin Legea nr. 98/1996.
Conform regulii generale nr. 1 pentru interpretarea sistemului armonizat, enunţul titlurilor secţiunilor, capitolelor sau subcapitolelor este considerat ca având numai o valoare indicativă, încadrarea mărfii considerându-se legal determinată atunci când este în concordanţă cu textul poziţiilor şi al notelor de secţiuni şi de capitole şi atunci când nu sunt contrare termenilor utilizaţi în acele poziţii şi note.
Principiile enunţate în regulile generale de interpretare a sistemului armonizat au fost respectate prin încadrarea tarifară a produsului la poziţia tarifară 35.06.99.00, corespunzător notei de secţiune 35 „Substanţe albuminoide, produse pe bază de amidon sau de fecule modificate, cleiuri, enzime". Fiind un adeziv elaborat special pentru a fi utilizat în industria lemnului, produsul importat de intimata-reclamantă a fost corect încadrat la poziţia 35.06.99.00 lit. b) din Secţiunea VI „Produse ale industriei chimice sau ale industriilor conexe". Recurenta a susţinut fără temei că încadrarea tarifară corectă este 39.09.10.00, fără a avea în vedere că aceasta este cuprinsă într-o altă secţiune şi anume, Secţiunea VII „Materiale plastice şi articole de mase plastice; cauciuc şi articole din cauciuc".
Apărarea astfel formulată de recurentă este infirmată şi de Notele explicative ale Sistemului armonizat, potrivit cărora, din domeniul de aplicare al poziţiilor nr. 39.01., până la 39.11., se exclud adezivii preparaţi care corespund descrierii date într-o poziţie mai specifică a Nomenclatorului.
Din toate probele administrate în cauză, rezultă că produsul importat de intimata-reclamantă este un adeziv sintetic folosit la încleierea sub presiune a foilor de furnir în procesul de prelucrare a placajului, şi nu ca substanţă de acoperire de tip melaminic, cum sunt cele utilizate pentru constituirea produselor din Secţiunea VII referitoare la materialele plastice, cauciuc şi articole din aceste materiale.
Susţinerea recurentei că încadrarea produsului la poziţia tarifară 3506.99.00 este condiţionată de prezentarea pentru vânzarea cu amănuntul în ambalaj care să nu depăşească greutatea de 1 kg, va fi respinsă, întrucât în cazul acestor produse s-a prevăzut clasarea, prin aplicarea Regulii generale interpretative 3B, astfel după cum rezultă din Nota nr. 1 a Secţiunii VII.
Încadrarea tarifară, dată cu ocazia efectuării importurilor, este conformă Regulii generale nr. 3 lit. b), potrivit căreia produsele amestecate, articolele compuse din materii diferite (..), a căror încadrare nu poate fi efectuată prin aplicarea regulii nr. 3 lit. a), sunt încadrate după materia sau articolul care le conferă caracterul esenţial, atunci când este posibilă efectuarea acestei determinări.
În consecinţă, faţă de compoziţia chimică şi destinaţia produsului UF 900 E1, instanţa de fond a stabilit corect că încadrarea tarifară legală este 35.06.99.00 B „Cleiuri şi celelalte adezive preparate, care nu sunt menţionate, nici cuprinse într-o altă poziţie mai specifică a Nomenclatorului".
Critica din recurs privind încălcarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., va fi respinsă, întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DE C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Craiova, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 1/F/C din 13 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1790/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1801/2004. Contencios. Refuz aprobare cerere... → |
|---|
