ICCJ. Decizia nr. 1862/2004. Contencios. Anulare decizie comisie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1862/2004

Dosar nr. 2703/2003

Şedinţa publică din 11 mai 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată şi iniţial înregistrată la Tribunalul Braşov, ulterior declinată la Curtea de Apel Braşov, reclamantul M.N. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Persoane cu handicap şi Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap, să dispună anularea deciziei nr. 1753/2002, precum şi a certificatului nr. 2496/2002.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că organele medicale nu au respectat criteriile medicale de încadrare în gradele de handicap şi nu au luat în considerare actele medicale depuse, din care rezultă încadrarea în cazuri de handicap accentuat, beneficiind astfel de facilităţile oferite de OUG nr. 102/1999.

Curtea de Apel Braşov, prin sentinţa civilă nr. 87/2003, a admis în parte acţiunea, a dispus anularea deciziei nr. 1753/2002 şi a certificatului nr. 2496/2002, obligând-o pe pârâta Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap să emită un nou certificat, cu recunoaşterea în persoana reclamantului, a existenţei de afecţiuni handicapante accentuate.

Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse pretenţiile reclamantului, cu privire la daunele morale şi materiale solicitate.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în raport cu diagnosticul ce rezultă din actele medicale depuse, afecţiunile de care suferă reclamantul, sunt încadrate conform Ordinului nr. 726/2002 al Ministrului Sănătăţii, în grad de handicap accentuat.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs în termenul legal, pârâta Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că afecţiunea cardiacă de care suferă intimatul-reclamant, constituie boală, şi nu handicap.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Potrivit actelor medicale depuse la dosar şi necontestate de recurentă, intimatul-reclamant suferă de:

- H.T.A. (hipertensiune gr. III risc C.1)

- anghină pectorală restantă invalidantă, anghină de efort minim;

- infarct miocardic sechelar cu hemibloc stânga anterior, ateroscleroză sistemică, stenoză aortică largă;

- by-pass aorto-coronarian multiplu.

Deşi afecţiunile de care suferă intimatul, cu complicaţiile acestora, au fost făcute cunoscute recurentei, aceasta prin Decizia contestată, a considerat că aceste afecţiuni constituie o boală, şi nu un handicap.

Sub acest aspect însă, urmează a se reţine că la încadrarea persoanelor în grad de handicap, Comisiile judeţene, precum şi Comisia Superioară de Expertiză, sunt obligate să respecte criteriile medicale de expertiză stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei.

Aceste criterii, însă, nu au fost respectate de recurentă, deşi ele fuseseră stabilite prin Ordinul nr. 726 din 1 octombrie 2002 al ministrului sănătăţii şi familiei.

Astfel, potrivit pct. I/2 lit. c) din Anexa nr. 1 la ordinul amintit, afecţiunile de care suferă intimatul-reclamant sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav, în funcţie de intensitatea tulburărilor specifice şi de capacitatea de autoservire, ceea ce presupune necesitatea de supraveghere şi îngrijire.

Aşa fiind, în mod greşit recurenta a considerat că afecţiunile intimatului constituie o boală, şi nu un handicap, motiv pentru care în mod legal, prima instanţă a admis acţiunea reclamantului-intimat.

În consecinţă, în raport cu cele mai sus reţinute şi în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, împotriva sentinţei civile nr. 87/F din 22 aprilie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1862/2004. Contencios. Anulare decizie comisie. Recurs