ICCJ. Decizia nr. 2127/2004. Contencios. Refuz raspuns cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2127/2004
Dosar nr. 4113/2003
Şedinţa publică din 27 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 17 martie 2003 şi înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamantul D.B. a chemat în judecată Ministerul Culturii şi cultelor, solicitând ca în contradictoriu cu acesta să se constate refuzul pârâtului de a-i răspunde la cererea sa formulată în termen, să i se recunoască dreptul de a primi legitimaţia de specialist în domeniul conservării şi restaurării monumentelor istorice, exigenţele studii, investigaţii, cercetări şi evidenţa monumentelor istorice (1A) şi şef Proiect (1I), să îi elibereze legitimaţia de specialist, certificatul de atestare şi ştampila de specialist, restituirea sumei de 1.300.000 lei actualizaţi, diferenţă taxe, urmare a apariţiei OUG nr. 228/2000, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii a precizat reclamantul că a susţinut examenul de atestare ca specialist în domeniul monumentelor istorice, în octombrie 2000, fiindu-i eliberate legitimaţia de specialist şi certificatul de atestare pentru exigenţa şef proiect (1I), iar urmare a contestaţiei care a fost admisă de către Comisia de atestare, s-a decis eliberarea documentelor de specialist pentru domeniul Restaurare Arhitectură, exigenţa studii, investigaţii cercetări şi evidenţa monumentelor istorice. A mai susţinut reclamantul în acţiune că pârâtul a refuzat să îi elibereze aceste documente, a refuzat să îi comunice răspuns la cererile şi sesizările scrise, ultima fiind la 8 ianuarie 2002, aceste proceduri fiind un refuz nejustificat care îl prejudiciază în dreptul său legal, recunoscut chiar de pârât prin soluţia de admitere a contestaţiei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1331 din 11 septembrie 2003, a respins acţiunea reclamantului, reţinând în esenţă că nu este refuz nejustificat din partea pârâtului care ar fi comunicat verbal, motivele refuzului, astfel că nu sunt întrunite condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul care critică hotărârea instanţei de fond, nelegală, soluţia fiind dată cu încălcarea şi greşita aplicare a Legii nr. 29/1990, dreptul său legal vătămat prin refuzul pârâtului de a-i răspunde la sesizări şi a-i elibera actele şi ştampila pentru profesia recunoscută, urmare a examenului pe care l-a promovat.
Recursul se constată a fi fondat.
În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ, sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei, pentru recunoaşterea dreptului şi repararea pagubei.
Se precizează în alin. (2) al articolului citat, că se consideră refuz nejustificat de rezolvarea cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, şi faptul de a nu se răspunde petiţionarului în termen de 30 zile de la înregistrarea cererii respective.
Rezultă din dosar că urmare a admiterii contestaţiei de către Comisia de atestare, reclamantul a solicitat prin mai multe scrisori şi sesizări, eliberarea noilor documente, sau corectarea, şi anume legitimaţia, certificatul şi ştampila de specialist, ultimele adrese fiind din 17 ianuarie 2003 şi 12 decembrie 2002, rămase fără răspuns.
În mod greşit instanţa de fond a considerat că refuzul pârâtului-intimat este justificat, că reclamantul-recurent a primit o comunicare verbală a motivării refuzului.
Nu este nici o asemenea dovadă la dosar făcută printr-o recunoaştere a reclamantului, şi nici nu se poate susţine că prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, sunt îndeplinite printr-o asemenea formulă a comunicării verbale. Atât timp, cât reclamantul a demonstrat că a depus petiţiile sale înregistrate la autoritatea pârâtă, aceasta trebuia să comunice scris răspunsul său sau să depună un document care să ateste aducerea la cunoştinţă reclamantului a motivelor sale, răspunsul său.
Nefiind asemenea dovezi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nici la data soluţionării recursului de faţă, pârâtul nu a răspuns cererilor repetate formulate de reclamant.
Faţă de considerentele expuse, se va admite recursul, va fi casată sentinţa şi trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.B. împotriva sentinţei civile nr. 1331 din 11 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, pentru rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2125/2004. Contencios. Anulare act vamal si... | ICCJ. Decizia nr. 2128/2004. Contencios. Anularea certificatului... → |
|---|
