ICCJ. Decizia nr. 2223/2004. Contencios. Nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2223/2004
Dosar nr. 1542/2003
Şedinţa publică din 1 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 368/2002,la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamanta C.N. C.F.R. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, SC C.C. SA, Primăria municipiului Bucureşti, Oficiul de cadastru şi Organizare a Teritoriului Bucureşti, să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.10 nr. 0299/1994, eliberat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, pârâtei SC C.C. SA, pentru terenul în suprafaţă de 26.211 mp, situat în Bucureşti, str. C.
În interesul reclamantei a formulat cerere de intervenţie accesorie, SC G. SA Bucureşti, care a solicitat admiterea acţiunii reclamantei, astfel cum a fost precizată, invocând ca motiv de nelegalitate al actului administrativ atacat, faptul că la emiterea acestuia nu s-au întocmit procese-verbale de vecinătate, intervenienta susţinând că are pe terenul în cauză, contract de închiriere de peste 30 de ani.
În cauză s-a mai formulat cerere de intervenţie în interes propriu, de către SC N.S. SRL, care a cumpărat de la pârâta SC C.C. SA, suprafaţa de 10.240,12 mp, din totalul de 26.211 mp.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, a fost eliberat cu încălcarea legislaţiei în vigoare, HG nr. 834/1991 şi a Criteriilor nr. 2665/1C/311/1992, fără să existe procese-verbale de vecinătate şi pentru o suprafaţă mai mare de teren, decât cea atribuită în perioada 1960 - 1989.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 185 din 13 februarie 2003, a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC N.S. SRL; a respins acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, precum şi cererea de intervenţie formulată în interesul reclamantei, de către intervenienta SC G. SA.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din actele depuse la dosar, nu rezultă că reclamanta are un drept recunoscut de lege, vătămat prin emiterea certificatului de atestare contestat şi că acesta a fost legal emis, cu respectarea HG nr. 834/1991.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, C.N. C.F.R. SA - Regionala Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, soluţia instanţei de fond este criticată, ca fiind pronunţată cu ignorarea, atât a concluziilor expertizei efectuată în cauză, cât şi a legalităţii documentaţiei care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în litigiu, fiind încălcate dispoziţiile HG nr. 834/1991.
Recursul urmează a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta.
Reclamanta C.N. C.F.R. SA, prin acţiunea astfel cum a fost precizată în Şedinţa publică din 11 aprilie 2002, a solicitat în baza art. 1 din Legea nr. 29/1990, anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M.10 nr. 0299, emis la data de 2 septembrie 1994, de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în favoarea pârâtei SC C.C. SA, în baza HG nr. 834/1991.
Instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice, având ca obiectiv, stabilirea formei, dimensiunilor, suprafaţa terenului care face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate în litigiu.
Raportul de expertiză a stabilit că din documentele prezentate, respectiv planurile topografice întocmite pentru terenul deţinut de SC C.C. SA (plan pentru documentaţia întocmită conform HG nr. 834/1991 şi plan întocmit pentru documentaţia cadastrală), rezultă neconcordanţe în ceea ce priveşte suprafaţa terenului care face obiectul acestor planuri, precum şi a vecinătăţilor acestuia, în sensul că vecinătăţile care apar pe planul întocmit conform HG nr. 834/1991, nu sunt cele reale, lucru confirmat şi de procesele-verbale de vecinătate, care nu sunt îndeplinite conform dispoziţiilor legale.
De asemenea, s-a constatat existenţa unei linii căi ferate industriale, aparţinând SC G. SA, pe suprafaţa terenului ocupat de SC N.S. SRL şi despre care nu există menţiuni în documentaţia depusă pentru obţinerea titlului.
Cu ocazia efectuării expertizei tehnice topografice a fost trasat aliniamentul care delimitează forma de siguranţă a căii ferate principale, aflată la sudul terenului (respectiv 20 m din axul căii ferate), nereprezentată în documentaţia întocmită conform HG nr. 834/1991.
Concluziile raportului de expertiză au fost în sensul că documentaţia întocmită conform HG nr. 834/1991, pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nu a fost întocmită în conformitate cu dispoziţiile legale, neindicând vecinătăţile reale ale terenului, prezentându-se procese-verbale cu alţi vecini, decât cei reali, nefiind semnate, lucru ce rezultă din planul întocmit pentru obţinerea numărului cadastral provizoriu, necesar intabulării imobilului.
De asemenea, nu au fost prezentate nici un fel de documente care să ateste conturul terenului cumpărat de către SC N.S. SRL, în baza contractului de vânzare-cumpărare, pentru o suprafaţă de 10.204,12 mp, neputând fi marcată această suprafaţă pe planul de situaţie al terenului.
Din actele şi lucrările dosarului mai rezultă că terenul în litigiu s-a aflat în proprietatea C.F.R. - ului, din anul 1941, printr-un decret - lege de expropriere; după anul 1990 societatea reclamantă devenind proprietara terenului.
Întrucât pe acest teren se află o linie de cale ferată industrială, conform legislaţiei în vigoare, de-a lungul acesteia se află o zonă de siguranţă a infrastructurii feroviare, care are un regim juridic special, în sensul că C.F.R. poate subconcesiona sau închiria în condiţiile legii, porţiuni ale infrastructurii feroviare, păstrându-şi însă dreptul de proprietate asupra zonei de siguranţă a infrastructurii.
La solicitarea intervenientei SC G. SA, Corpul de Control al ministrului din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a efectuat un control asupra modului în care a fost emis în anul 1994, certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat şi a stabilit că acesta a fost eliberat fără o verificare atentă a dosarului, fişa tehnică a dosarului nu are număr de înregistrare, nu este datată şi nu este semnată de nici un membru al comisiei, concluzionând că întreg dosarul este un amestec de documente contradictorii şi care nu răspunde cerinţelor HG nr. 834/1991 şi Criteriilor nr. 2665/1C/ 3141/1994. Se mai arată că în conţinutul dosarului nu există nici un document care să ateste titlul asupra terenului în suprafaţă de 22.211 mp, din situaţia patrimoniului rezultând că SC C.C. SA Bucureşti deţine 1,5 ha, iar din Declaraţia pentru stabilirea impozitului pe clădiri şi terenuri depusă la Administraţia Financiară a sectorului 1, societatea declară că deţine 6.900 mp.
De altfel, în legătură cu aceste neregularităţi, constatate atât de expert, cât şi de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, prin corpul său de control, succesor al emitentului actului contestat, intimata-intervenientă SC G. SA a formulat sesizare la Parchetul Naţional Anticorupţie, aflată în curs de soluţionare.
Instanţa de fond, în baza rolului său activ, avea obligaţia de a administra probe, pentru a lămuri aceste susţineri referitoare la legalitatea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emise atât de raportul de expertiză, cât şi de însuşi ministerul care a emis actul contestat.
Pe de altă parte, intimata-intervenientă SC N.S. SRL Bucureşti, în faza procesuală a recursului, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, susţinând că în cauză nu a fost parcursă faza procedurii prealabile prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, nefiind respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, precum şi lipsa calităţii procesuale active a recurentei-reclamante.
În atare situaţie, se impune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru completarea materialului probator, privind legalitatea emiterii actului administrativ contestat, ocazie cu care vor fi puse în discuţia părţilor, şi excepţiile invocate în recurs, de către intervenienta în interes propriu, SC N.S. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de SC G. SA Bucureşti şi C.N. C.F.R. SA - Regionala Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 185 din 13 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2095/2004. Contencios. Anulare ordin M.I.... | ICCJ. Decizia nr. 2465/2004. Contencios. Conflict negativ de... → |
|---|
