ICCJ. Decizia nr. 2065/2004. Contencios. îndreptare hotărâre. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2065/2004
Dosar nr. 3540/2003
Şedinţa publică din 25 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 februarie 2003, R.A. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând anularea dispoziţiei nr. 0127 din 15 februarie 2003, emisă de Directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti, prin care a fost sancţionat disciplinar cu retrogradarea din funcţia de şef secţie poliţie la sectorul 6, secţia 21 şi numit în funcţia de adjunct şef secţie poliţie, la sectorul 5, secţia 18 Poliţie.
De asemenea, a cerut reintegrarea în funcţia publică avută anterior şi obligarea pârâtului, la plata diferenţei de drepturi băneşti cuvenite cu titlu de salarii pe perioada cuprinsă între data de 15 februarie 2003 şi data reintegrării efective.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pretinsele abateri disciplinare care i-au fost puse în sarcină, prin actele care au procedat emiterea dispoziţiei sancţionatoare, sunt ireale.
Că, în calitatea sa de şef al secţiei 21 Poliţie a aplicat rezoluţia de primire pe plângerea penală formulată de D.Ş., dându-i caracter penal şi repartizându-o, spre competentă soluţionare, biroului de ordine publică din cadrul acelei secţii.
Totodată, a dispus efectuarea unor verificări pe calculator, privind datele de stare civilă ale făptuitorului I.V., iar ulterior, când s-a stabilit calitatea acestuia, de deputat, lucrarea penală a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, în vederea confirmării soluţiei de declinare a competenţei.
În loc să trimită dosarul respectiv la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, procurorul l-a înaintat Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, care prin sentinţa penală nr. 1723 din 10 decembrie 2002, s-a dezînvestit în favoarea parchetului, competent, conform art. 285 C. proc. pen.
Reclamantul a mai arătat că în aceste condiţii nu poate fi vorba de o neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, care să justifice aplicarea sancţiunii disciplinare a retrogradării din funcţia de conducere, în baza art. 57 lit. b) şi art. 58 lit. e) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului.
Prin sentinţa civilă nr. 768 din 28 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
În esenţă, instanţa a reţinut că după ce a aflat că I.V. este deputat în Parlamentul României, reclamantul R.A. nu a urgentat trimiterea dosarului, la organul competent, pentru efectuarea urmării penale, anume la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi a fost de acord cu propunerea agentului G.Ş., de înaintare a dosarului, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, cu propunerea de trimitere în judecată a învinuitului, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare în posesie.
Ca atare, reclamantul a manifestat neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi aceasta conduită a fost considerată în mod corect de către organele Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca o abatere disciplinară, prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002.
În sfârşit, s-a apreciat că în cauză au fost respectate normele legale şi regulamentare privind cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, iar contestaţia formulată de R.A., împotriva dispoziţiei de sancţionare, a fost respinsă de către Inspectorul general al Poliţiei României.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul.
Acesta a susţinut că prima instanţă a reţinut situaţia de fapt, aşa cum a fost prezentată de pârât, ignorând o serie de înscrisuri pertinente depuse la dosar, care dovedesc contrariul.
Deşi la termenul din 28 mai 2003, a anexat în dosar, o notă de şedinţă ce conţine apărările sale în legătură cu răspunsurile formale ale ministerului, la interogatoriu şi celelalte probe administrate, curtea de apel a analizat superficial apărările respective, precum şi mijloacele de probaţiune care confirmă justeţea lor.
În fapt, motivarea hotărârii atacate nu conţine altceva, decât reproducerea conţinutului Raportului, cu rezultatul verificării aspectelor semnalate de deputatul I.V., întocmit de şeful grupului de control şi aprobat de Secretarul de stat - prim locţiitor al ministrului.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, constituie abatere disciplinară, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii, încât, potrivit legii penale să fie considerată, infracţiune, neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege.
În speţă, elementele constitutive ale acestei pretinse abateri disciplinare, care în opinia organului emitent al actului administrativ sancţionator, ar fi fost săvârşită de şeful secţiei 21 Poliţie Bucureşti, nu sunt întrunite.
Atât Raportul cu rezultatul verificării aspectelor semnalate de deputatul I.V., înregistrat sub nr. 20384 din 9 decembrie 2002, cât şi încheierea de şedinţă a Consiliului de disciplină din 14 ianuarie 2003 şi procesul-verbal din aceeaşi dată, inclusiv referatul ofiţerului desemnat cu cercetarea, se referă la neglijenţa manifestată de reclamantul R.A., în îndeplinirea prerogativelor specifice funcţiei. S-a precizat că, deşi a fost încunoştiinţat de calitatea făptuitorului, reclamat de către D.Ş., şeful secţiei de poliţie a dispus, cu încălcarea normei de drept procesual penal incidente, trimiterea dosarului, la un organ de urmărire penală necompetent.
De asemenea, i s-au reproşat acestuia, lipsa de profesionalism şi exigenţă în realizarea managementului secţiei, constând în omisiunea de a analiza temeinic şi de a urmări soluţionarea legală a lucrării nr. 1426772/2002.
Dar, din examinarea copiei după plângerea penală înregistrată la data de 17 mai 2002, rezultă că a doua zi, reclamantul a aplicat rezoluţia, prin care a stabilit natura plângerii, reprezentând-o Biroului de ordine publică.
În declaraţia dată cu prilejul cercetării prealabile, R.A. a precizat că a luat cunoştinţă de calitatea de deputat a pretinsului făptuitor, nu din conţinutul plângerii penale, care în adevăr nu o indică, ci după prezentarea acestuia la cea de a doua audienţă, motiv pentru care a cerut „declinarea competenţei, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti", la organul competent.
Această afirmaţie a reclamantului, preluată întocmai în referatul ofiţerului desemnat cu cercetarea, nu a fost combătută de partea adversă şi nici contrazisă prin alte mijloace de probaţiune concludente, pe parcursul desfăşurării procesului.
Justeţea ei este susţinută de mai multe înscrisuri anexate în dosar, respectiv procesul-verbal de identificare încheiat de plutonierul major G.L., la 19 iulie 2002, referatul cu propunerea de înaintare la parchet, din 30 iunie 2002, rezoluţia procurorului din 9 octombrie 2002 şi sentinţa penală nr. 1723 din 10 decembrie 2002, pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti.
Rezultă, deci, fără echivoc, că reclamantul nu a acţionat cu lipsă de profesionalism şi exigenţă în îndeplinirea îndatoririlor aferente funcţiei de conducere în care fusese numit.
De asemenea, nu a manifestat neglijenţă în soluţionarea operativă a cauzei penale înregistrate, de vreme ce, imediat după ce s-a stabilit cu ocazia celei de a doua audienţe, calitatea de deputat a lui I.V., el s-a implicat în adoptarea de către agentul din subordine, a măsurilor necesare pentru trimiterea lucrării la parchetul care în mod curent, supraveghează activitatea de cercetare penală a secţiei.
Împrejurarea că datorită unei aplicări eronate a dispoziţiilor Codului de procedură penală, procurorul a dispus trimiterea cauzei, la Judecătoria sectorului 6, Bucureşti în loc de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, nu este imputabilă reclamantului şi nu poate constitui temei pentru angajarea răspunderii sale disciplinare.
De aceea, în lipsa unei fapte săvârşite de R.A., cu vinovăţie, care în sensul legii, constituie abatere disciplinară (şi anume, neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu), concluzia contrară a primei instanţe, ca şi soluţia adoptată, se vădesc netemeinice şi nelegale.
Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se admite recursul.
Pe cale de consecinţă, va fi modificată sentinţa, iar în fond, admisă acţiunea formulată de reclamant şi anulată dispoziţia nr. 0127 din 15 februarie 2003, emisă de Direcţia Generală de Poliţie a municipiului Bucureşti.
Totodată, va fi obligat pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor. să plătească reclamantului. diferenţele de drepturi băneşti cuvenite cu titlu de salariu, indemnizaţie de conducere şi alte drepturi aferente, pe perioada cuprinsă între data de 15 februarie 2002 şi data reintegrării efective în funcţia publică de conducere deţinută anterior.
Văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., art. 15 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul R.A. împotriva sentinţei civile nr. 768 din 28 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi, în fond, admite acţiunea formulată de reclamantul R.A.
Anulează dispoziţia nr. 0127 din 15 februarie 2003, emisă de Direcţia Generală de Poliţie a municipiului Bucureşti, privind retrogradarea din funcţie a reclamantului.
Obligă pârâtul, să plătească reclamantului, diferenţa de drepturi băneşti cuvenite pentru perioada 15 februarie 2003, până la reintegrarea efectivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2052/2004. Contencios. Suspendarea executării... | ICCJ. Decizia nr. 2071/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
