ICCJ. Decizia nr. 2588/2004. Contencios. La încheierea de admitere a excepţiei de litispendenţă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2588/2004
Dosar nr. 2917/2003
Şedinţa publică din 8 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 23 iunie 2003, Curtea de Apel Iaşi a admis excepţia de litispendenţă invocată de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi pe cale de consecinţă, a trimis dosarul, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Pentru reţinerea competenţei acestei instanţe, Curtea de Apel Iaşi a constatat că ambele instanţe au fost sesizate cu acţiuni având acelaşi obiect, între aceleaşi părţi şi cum instanţa din judeţul Mureş a fost mai întâi învestită, conform art. 163 alin. (3) C. proc. civ., se impune trimiterea acţiunii înregistrată la Iaşi, pentru a fi soluţionată de instanţa din Mureş.
Împotriva încheierii arătate, a declarat recurs Societatea de Vânătoare G.T. Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate, deoarece, faţă de faptul că, instanţa mai întâi învestită a fost Curtea de Apel Iaşi, dispoziţiile art. 163 C. proc. civ., au fost incorect reţinute.
Examinând recursul reclamantei, atât prin prisma criticii invocate, cât şi din oficiu, se constată că acesta este fondat.
Astfel, prin încheierea pronunţată, instanţa s-a dezînvestit, aşa încât a dezlegat un incident procedural, prin stabilirea competenţei altei instanţe, făcând admisibilă calea de atac exercitată.
Cât priveşte îndeplinirea condiţiilor cerute de prevederile art. 163 C. proc. civ., se constată că acestea nu numai că nu au fost îndeplinite, dar au fost chiar încălcate.
Astfel, Curtea de Apel Iaşi a fost învestită la data de 19 mai 2003, direct, prin registratură, în timp ce Curtea de Apel Mureş a fost învestită prin poştă, cu cererea expediată la data de 22 mai 2003. Aşadar, cele două acţiuni care într-adevăr, privesc aceleaşi părţi şi au acelaşi obiect, au fost introduse la date diferite, iar instanţa mai întâi învestită, este Curtea de Apel Iaşi, căreia i se va trimite dosarul, pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Societatea de Vânătoare G.T. Iaşi împotriva încheierii de şedinţă de la 23 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. 2454/2003.
Trimite cauza, pentru continuarea judecăţii, la Curtea de Apel Iaşi, ca instanţă iniţial învestită.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2587/2004. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 2592/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|