ICCJ. Decizia nr. 2592/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 2592/2004

Dosar nr. 3869/2003

Şedinţa publică din 8 iunie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 339/2003, Curtea de Apel Oradea a admis acţiunea introdusă de reclamantul P.T., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare şi drept consecinţă, a obligat pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, anulând actul de respingere a aceleiaşi cereri, act emis de pârâtă.

Împotriva sentinţei curţii de apel, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii, criticând-o pentru greşita interpretare a dispoziţiilor legale în materie. Astfel, în opinia recurentei, reclamantul-intimat fiind de naţionalitate maghiară şi totodată, continuându-şi activitatea în acelaşi loc de muncă, nu a fost persecutat din motive etnice şi drept urmare, nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

Examinând recursul pârâtei, prin prisma criticii formulate, se constată că acesta este nefondat.

Astfel, este dovedit în cauză şi recunoscut de recurenta însăşi, faptul că intimatul şi familia sa au fost strămutaţi.

În condiţiile în care, prevederile legii nu fac distincţie după cum, persoanele strămutate au fost de etnie română sau maghiară, nici instanţa nu poate să adauge la lege.

Pe de altă parte, sensul legii speciale, cu referire la speţa dedusă judecăţii, este acela de a proteja persoanele strămutate, deoarece însuşi faptul strămutării presupune existenţa persecuţiei.

Instanţa de fond a interpretat în acest mod dispoziţiile legii, aşa încât, se va reţine că nu este îndeplinit nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 339/CA/2003 - P din 15 septembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2592/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs