ICCJ. Decizia nr. 2675/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.2675/2004

Dosar nr. 4334/2003

Şedinţa publică din 9 iunie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 20 iunie 2003, reclamanta J.S. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, solicitând anularea hotărârii nr. 1865 din 14 februarie 2003 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia de a-i acorda drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată.

În motivare, reclamanta arată că are calitate de persoană strămutată, pentru că după decesul mamei sale, a fost internată la orfelinatul din Oradea, în anul 1939 şi după Dictatul de la Viena şi ocuparea oraşului Oradea de trupele maghiare, s-a refugiat cu rudele sale, în localitatea Talpoş, din sudul judeţului Bihor, la bunicul său, în luna octombrie 1940, unde a rămas până în luna august 1945.

Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 323 din 30 septembrie 2003, a admis acţiunea reclamantei J.S., a anulat hotărârea nr. 1865 din 14 februarie 2003 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să elibereze pe seama reclamantei, o nouă decizie prin care să-i stabilească drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată, pentru perioada octombrie 1940 – 6 martie 1945.

Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, susţinând, în esenţă, că acţiunea este tardiv introdusă şi inadmisibilă şi că reclamanta nu a prezentat documente oficiale, comisiei, din care să rezulte calitatea de refugiat.

Recursul este nefondat.

Cât priveşte motivul de recurs referitor la tardivitatea introducerii acţiunii, acesta urmează a nu fi primit, întrucât din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că reclamanta la data de 21 martie 2003, a făcut contestaţie la Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, împotriva hotărârii nr. 1865 din 14 februarie 2003, la care a primit răspuns la 23 mai 2003 şi a introdus acţiunea la 20 iunie 2003, deci în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Acţiunea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât din cuprinsul acesteia se constată că este fondată şi se admite, şi se anulează hotărârea nr. 1865 din 14 februarie 2003, emisă de pârâtă şi o obligă să elibereze pe seama reclamantei, o nouă decizie prin care să-i stabilească drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată, pentru perioada octombrie 1940 – 6 martie 1945, pentru că:

Prin hotărârea nr. 1865 din 14 februarie 2003, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin a respins cererea reclamantei, pentru acordarea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată, pe motiv că din actele anexate cererii nu s-a făcut dovada refugiului.

Din declaraţiile autentificate ale martorilor P.E. şi P.C. rezultă că din motive etnice, reclamanta s-a refugiat din orfelinatul de la Oradea, în localitatea Talpoş din judeţul Bihor, în perioada octombrie 1940 – iulie 1945.

Prin dispoziţiile Legii nr. 189/2000, modificată, legiuitorul a reglementat acordarea de reparaţii materiale celor refugiaţi, datorită unor persecuţii pe motive etnice, urmare la regimurile politice instaurate în România, în perioada octombrie 1940 – 6 martie 1945.

Cum reclamanta a făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată, acţiunea este fondată, astfel că se admite, aşa cum s-a precizat anterior, pentru perioada vizată de legea sus-menţionată, deoarece dovada încadrării în situaţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, se poate face în lipsa actelor oficiale eliberate de organele competente, prin declaraţii cu martori, ceea ce la instanţa de fond au fost depuse şi analizate.

În consecinţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin împotriva sentinţei civile nr. 323 din 30 septembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2675/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs