ICCJ. Decizia nr. 2765/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASATIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2765/2004
Dosar nr. 1882/2002
Şedinţa publică din 10 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 77, pronunţată la data de 26 martie 2002 în dosarul nr. 8066/CA/2001, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C.T. SRL Timişoara şi a anulat Decizia nr. 1444 din 25 septembrie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor şi procesul-verbal nr. 45 din 29 iunie 2001, întocmit de D.G.F.P. Timiş, exonerând-o de plata sumei de 301.831.910 lei, impozit pe veniturile realizate de o persoană juridică nerezidentă şi 133.558.549 lei, majorări de întârziere aferente.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea formulată, societatea comercială reclamantă a solicitat anularea actelor administrative arătate, cu privire la obligarea sa de a plăti la bugetul statului sumele de:
-301.831.910 lei impozit pe veniturile realizate de o persoană juridică nerezidentă;
-133.558.539 lei majorările de întârziere aferente sumei de mai sus;
-144.037 lei penalităţi şi 76.582 lei majorări de întârziere pentru virarea cu întârziere a impozitului pe salarii.
Pentru a admite primul capăt de acţiune, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu datorează bugetului de stat, impozitul pe veniturile realizate de o persoană juridică nerezidentă şi nici majorările de întârziere aferente, potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) din Convenţia dintre România şi Italia pentru evitarea dublei impozitări, ratificată prin Decretul nr. 82/1997.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de acţiune, instanţa de fond a motivat că este nefondat, societatea comercială reclamantă virând cu întârziere la bugetul statului, suma de 6.026.450 lei, impozitul pe salarii aferent lunilor aprilie şi mai 2001, astfel că datorează majorările şi penalităţile de întârziere stabilite de organele administrative.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs D.G.F.P. Timiş, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, susţinând că instanţa de fond a dat o hotărâre lipsită de temei legal, ignorând prevederile art. 12 alin. (2) din Convenţia pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România şi Italia.
Recursul este întemeiat.
Aşa cum rezultă din probele cauzei, în cursul anului 2000, intimata-reclamantă a derulat contracte de asistenţă cu SC C&T.S. din Italia, pentru veniturile căreia a calculat un impozit pe veniturile realizate de persoanele juridice nerezidente, în sumă de 320.337.410 lei, din care a şi vărsat la bugetul statului, suma de 18.505.500 lei, înregistrând la data controlului fiscal o restanţă de 301.831.919 lei, la care au fost calculate majorări de întârziere de 133.558.549 lei.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 83/1998, privind impunerea unor venituri realizate de persoane fizice şi juridice nerezidente, astfel de venituri obţinute din activităţi realizate pe teritoriul României sau din operaţiuni efectuate cu organizaţii române, sunt supuse impozitului, indiferent dacă sunt încasate în ţară sau în străinătate.
Este adevărat că intimata-reclamantă a prezentat certificatul de rezidenţă fiscală al firmei din Italia, fiindu-i aplicabile prevederile generale ale Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri încheiate de România şi Italia, dar nu în sensul exonerării, ci al limitării la 10% a impozitului pentru veniturile realizate în România, de o persoană juridică nerezidentă, adică firma din Italia.
Astfel, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din convenţia respectivă, impozitul nu poate depăşi 10% din suma redevenţelor (veniturilor) provenind din statul contractant (România) şi plăţile unui rezident al celuilalt stat contractant (Italia).
De altfel, chiar intimata-reclamantă calculase impozitul, aferent veniturilor realizate de firma italiană, în conformitate cu aceste prevederi legale.
În concluzie, recursul formulat este întemeiat şi va fi admis, sentinţa atacată va fi respinsă şi rejudecând cauza, acţiunea va fi respinsă, pentru considerentele expuse mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. a judeţului Timiş, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 77 din 26 martie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2697/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2767/2004. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
