ICCJ. Decizia nr. 6927/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 6927/2004
Dosar nr. 2544/2004
Şedinţa publică din 14 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 10 iulie 2003, reclamantul Ţ.I. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, a solicitat corectarea hotărârii nr. 3232/3543 din 11 iunie 2003, emisă de pârâtă, în sensul stabilirii corecte a perioadei stagiului militar efectuat în detaşamente de muncă, conform dovezilor prezentate, cu acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând din anul 1990 sau cu 1 septembrie 2002, precum şi daune morale şi materiale, în sumă de 15.000.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a refuzat să depună o cerere tip, solicitând drepturile printr-o cerere specifică, în luna august 2002, motiv pentru care a fost nevoit să depună o nouă cerere la data de 28 noiembrie 2002, drepturile cuvenite în baza Legii nr. 309/2002, fiindu-i acordate cu data de 1 decembrie 2002, conform deciziei nr. 3232/3543 din 11 iunie 2003.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1884 din 12 noiembrie 2003, a admis în parte acţiunea reclamantului, în sensul că a obligat pârâta să modifice Decizia de revizuire nr. 19/3543 din 22 octombrie 2003, prin menţionarea tuturor actelor care au stat la baza deciziei de revizuire, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei de revizuire a hotărârii iniţial contestate.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul Ţ.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, recurentul-reclamant critică sentinţa instanţei de fond, sub aspectul datei de la care i-au fost acordate drepturile, precum şi a perioadei în care a prestat muncă obligatorie în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Totodată, a mai solicitat un spor de 25%, pentru condiţiile de muncă în regim de extenuare şi daune morale şi materiale în valoare de 15.000.000 lei, toate aceste drepturi urmând a fi suportate de pârâtă, începând cu data de 1 ianuarie 1990 sau în subsidiar, cu data de 1 septembrie 2002.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Din actele şi lucrările dosarului, respectiv livretul militar al reclamantului, rezultă că acesta a efectuat stagiul militar, în detaşamente de muncă ale Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 20 noiembrie 1952 - 4 iunie 1953, când a fost lăsat la vatră.
În acest sens a fost emisă hotărârea nr. 3232/3543 din 11 iunie 2003, stabilindu-i reclamantului, drepturi conform Legii nr. 309/2002, începând cu data de 1 decembrie 2002.
Ulterior, reclamantul Ţ.I. a depus la organul competent, adeverinţa nr. D 6940 din 17 septembrie 2003, emisă de Serviciul Arhive şi Documentare Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, solicitând, totodată, revizuirea hotărârii nr. 3232/3543 din 11 iunie 2003, în sensul de a-i fi luată în calcul, perioada 20 februarie 1951 – 4 iunie 1953.
Urmare a examinării cererii iniţiale a reclamantului, înregistrată la 28 noiembrie 2002, Comisia pentru aplicarea OG nr. 105/1999, având la bază actele completatoare ale perioadei pentru care se solicită drepturile, a revizuit hotărârea, în sensul că perioada pentru care se acordă beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, este 20 februarie 1951 – 4 iunie 1953, iar data de acordare a acestor drepturi rămâne data stabilită prin hotărârea iniţială – 1 decembrie 2002.
În mod corect, instanţa de fond a reţinut că în Decizia de revizuire nu s-a menţionat şi adeverinţa eliberată de Ministerul Apărării Naţionale, sub nr. 6940 din 17 septembrie 2003, care completează dovezile făcute de reclamant şi care, de altfel, a condus la modificarea perioadei luată în calcul la stabilirea drepturilor ce se cuvin reclamantului, în baza Legii 309/2002, dispunând în acest sens prin hotărârea pronunţată.
Cât priveşte cererea reclamantului, privitoare la acordarea de daune morale şi materiale, în mod corect instanţa de fond a respins-o, reclamantul nefăcând dovada acestora, revizuirea fiind efectuată de către pârâtă, la cererea reclamantului, în baza dovezilor prezentate în completare, neputându-se reţine vreo culpă în sarcina pârâtei.
În raport cu cele ce preced, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ţ.I. împotriva sentinţei civile nr. 1884 din 12 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6920/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 6933/2004. Contencios. Suspendarea... → |
|---|
