ICCJ. Decizia nr. 7220/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.7220/2004
Dosar nr. 5648/2003
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, reclamantul N.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, pentru ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea hotărârii nr. 7948/2003, prin care pârâta i-a respins cererea de recunoaştere a calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute în Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, în urma Dictatului de la Viena, împărtăşind astfel, acelaşi statut de refugiat, ca şi al părinţilor.
Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 418/2003, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 7948/2003 şi a obligat-o pe pârâtă, să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din momentul naşterii sale, reclamantul a dobândit acelaşi statut, ca al părinţilor săi, care au fost strămutaţi din motive etnice, în urma Dictatului de la Viena.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut în esenţă, că intimatul-reclamant nu poate beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000, deoarece el nu a fost strămutat din motive etnice, fiind născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, deci după ce aceştia s-au refugiat.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304 – 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este de necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurent, că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect şi uman de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Faţă de considerentele expuse, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva sentinţei civile nr. 418 din 18 noiembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7200/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7223/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
